VDCC
Către mai marele cântăreţilor – Un psalm al lui David, robul Domnului – El a spus Domnului cuvintele cântării acesteia, când l-a scăpat Domnul din mâna tuturor vrăjmaşilor săi şi din mâna lui Saul – El a zis:1
2Doamne, Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu eşti stânca mea în care mă ascund,
scutul meu, tăria care mă scapă şi întăritura mea!
3Eu strig: „Lăudat să fie Domnul!”,
şi sunt izbăvit de vrăjmaşii mei.
4Mă înconjuraseră legăturile morţii şi mă îngroziseră râurile pieirii;
5mă înfăşuraseră legăturile mormântului
şi mă prinseseră laţurile morţii.
6Dar, în strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul
şi am strigat către Dumnezeul meu:
din locaşul Lui, El mi-a auzit glasul,
şi strigătul meu a ajuns până la El, până la urechile Lui.
7Atunci s-a zguduit pământul şi s-a cutremurat,
temeliile munţilor s-au mişcat
şi s-au clătinat, pentru că El Se mâniase.
8Din nările Lui se ridica fum,
şi un foc mistuitor ieşea din gura Lui:
cărbuni aprinşi ţâşneau din ea.
9A plecat cerurile şi S-a coborât: un nor gros era sub picioarele Lui.
10Călărea pe un heruvim şi zbura, venea plutind pe aripile vântului.
11Întunericul Şi-l făcuse învelitoare,
iar cortul Lui, împrejurul Lui,
erau nişte ape întunecoase şi nori negri.
12Din strălucirea care se răsfrângea înaintea Lui ieşeau nori
care aruncau grindină şi cărbuni de foc.
13Domnul a tunat în ceruri,
Cel Preaînalt a făcut să-I răsune glasul
cu grindină şi cărbuni de foc.
14A aruncat săgeţi şi a risipit pe vrăjmaşii mei,
a înmulţit loviturile trăsnetului şi i-a pus pe fugă.
15Atunci s-a văzut albia apelor
şi s-au descoperit temeliile lumii,
la mustrarea Ta, Doamne,
la vuietul suflării nărilor Tale.
16El Şi-a întins mâna de sus, m-a apucat,
m-a scos din apele cele mari;
17m-a izbăvit de potrivnicul meu cel puternic,
de vrăjmaşii mei, care erau mai tari decât mine.
18Ei năvăliseră deodată peste mine în ziua strâmtorării mele;
dar Domnul a fost sprijinul meu.
19El m-a scos la loc larg
şi m-a scăpat, pentru că mă iubeşte.
20Domnul mi-a făcut după neprihănirea mea,
mi-a răsplătit după curăţia mâinilor mele:
21căci am păzit căile Domnului
şi n-am păcătuit împotriva Dumnezeului meu.
22Toate poruncile Lui au fost înaintea mea
şi nu m-am depărtat de la legile Lui.
23Am fost fără vină faţă de El
şi m-am păzit de fărădelegea mea.
24De aceea, Domnul mi-a răsplătit după neprihănirea mea, după curăţia mâinilor mele înaintea ochilor Lui.
25Cu cel bun Tu Te arăţi bun,
cu omul neprihănit Te arăţi neprihănit;
26cu cel curat Te arăţi curat,
şi cu cel stricat Te porţi după stricăciunea lui.
27Tu mântuieşti pe poporul care se smereşte
şi smereşti privirile trufaşe.
28Da, Tu îmi aprinzi lumina mea.
Domnul Dumnezeul meu îmi luminează întunericul meu.
29Cu Tine mă năpustesc asupra unei oşti înarmate,
cu Dumnezeul meu sar peste un zid întărit.
30Căile lui Dumnezeu sunt desăvârşite,
cuvântul Domnului este încercat:
El este un scut pentru toţi cei ce aleargă la El.
31Căci cine este Dumnezeu, afară de Domnul,
şi cine este o stâncă, afară de Dumnezeul nostru?
32Dumnezeu mă încinge cu putere
şi mă povăţuieşte pe calea cea dreaptă.
33El îmi face picioarele ca ale cerboaicelor
şi mă aşază pe înălţimile mele {Cetăţuile de pe munţi}.
34El îmi deprinde mâinile la luptă,
aşa că braţele mele întind arcul de aramă.
35Tu îmi dai scutul mântuirii Tale,
dreapta Ta mă sprijină,
şi îndurarea Ta mă face mare.
36Tu lărgeşti drumul sub paşii mei,
şi nu-mi alunecă gleznele.
37Urmăresc pe vrăjmaşii mei, îi ajung
şi nu mă întorc până nu-i nimicesc.
38Îi zdrobesc, de nu pot să se mai ridice:
ei cad sub picioarele mele.
39Tu mă încingi cu putere pentru luptă
şi răpui pe potrivnicii mei sub picioarele mele.
40Tu faci pe vrăjmaşii mei să dea dosul înaintea mea,
şi eu nimicesc pe cei ce mă urăsc.
41Ei strigă, dar n-are cine să-i scape!
Strigă către Domnul, dar nu le răspunde!
42Îi pisez ca praful pe care-l ia vântul,
îi calc în picioare ca noroiul de pe uliţe.
43Tu mă scapi din neînţelegerile poporului; mă pui în fruntea neamurilor;
un popor pe care nu-l cunoşteam îmi este supus.
44El ascultă de mine la cea dintâi poruncă,
fiii străinului mă linguşesc.
45Fiilor străinului li se înmoaie inima de mine
şi ies tremurând din cetăţuile lor.
46Trăiască Domnul şi binecuvântată să fie Stânca mea!
Mărit să fie Dumnezeul mântuirii mele,
47Dumnezeu, Răzbunătorul meu,
care îmi supune popoarele
48şi mă izbăveşte de vrăjmaşii mei!
Tu mă înalţi mai presus de potrivnicii mei,
mă scapi de omul asupritor.
49De aceea, Doamne, Te voi lăuda printre neamuri,
voi cânta spre slava Numelui Tău.
50El dă mari izbăviri împăratului Său
şi dă îndurare unsului Său:
lui David şi seminţei lui pe vecie.
© Societatea Biblică Interconfesională din România
SCH2000
Psalm 181Für den Vorsänger. Von dem Knecht des HERRN, von David, der dem HERRN die Worte dieses Liedes sang, an dem Tag, als der HERR ihn aus der Hand aller seiner Feinde errettet hatte, auch aus der Hand Sauls. Er sprach:2Ich will dich von Herzen lieben, o HERR, meine Stärke!3Der HERR ist mein Fels, meine Burg und mein Retter; mein Gott ist mein Fels, in dem ich mich berge, mein Schild und das Horn meines Heils, meine sichere Festung.4Den HERRN, den Hochgelobten, rief ich an – und wurde von meinen Feinden errettet!5Die Fesseln des Todes umfingen mich, die Ströme Belials schreckten mich;6die Fesseln des Totenreiches umschlangen mich, es ereilten mich die Fallstricke des Todes.7In meiner Bedrängnis rief ich den HERRN an und schrie zu meinem Gott; er hörte meine Stimme in seinem Tempel, mein Schreien vor ihm drang zu seinen Ohren.8Da bebte und erzitterte die Erde; die Grundfesten der Berge wurden erschüttert und bebten, weil er zornig war.9Rauch stieg auf von seiner Nase und verzehrendes Feuer aus seinem Mund; Feuersglut sprühte daraus hervor.10Er neigte den Himmel und fuhr herab, und Dunkel war unter seinen Füßen.11Er fuhr auf dem Cherub und flog daher, er schwebte auf den Flügeln des Windes.12Er machte Finsternis zu seiner Hülle, dunkle Wasser, dichte Wolken zu seinem Zelt um sich her.13Aus dem Glanz vor ihm gingen seine Wolken über von Hagel und Feuersglut.14Dann donnerte der HERR in den Himmeln, der Höchste ließ seine Stimme erschallen – Hagel und Feuersglut.15Und er schoss seine Pfeile und zerstreute sie, er schleuderte Blitze und schreckte sie.16Da sah man die Gründe der Wasser, und die Grundfesten des Erdkreises wurden aufgedeckt von deinem Schelten, o HERR, von dem Schnauben deines grimmigen Zorns!17Er streckte [seine Hand] aus von der Höhe und ergriff mich, er zog mich aus großen Wassern;18er rettete mich von meinem mächtigen Feind und von meinen Hassern, die mir zu stark waren.19Sie hätten mich überfallen zur Zeit meines Unglücks; aber der HERR wurde mir zur Stütze.20Er führte mich auch heraus in die Weite; er befreite mich, denn er hatte Wohlgefallen an mir.21Der HERR hat mir vergolten nach meiner Gerechtigkeit, nach der Reinheit meiner Hände hat er mich belohnt;22denn ich habe die Wege des HERRN bewahrt und bin nicht abgefallen von meinem Gott,23sondern alle seine Verordnungen hatte ich vor Augen und stieß seine Satzungen nicht von mir,24und ich hielt es ganz mit ihm und hütete mich vor meiner Sünde.25Darum vergalt mir der HERR nach meiner Gerechtigkeit, nach der Reinheit meiner Hände vor seinen Augen.26Gegen den Gütigen erzeigst du dich gütig, gegen den Rechtschaffenen rechtschaffen,27gegen den Reinen erzeigst du dich rein, aber dem Hinterlistigen trittst du entgegen!28Denn du rettest das elende Volk und erniedrigst die stolzen Augen.29Ja, du zündest meine Leuchte an; der HERR, mein Gott, macht meine Finsternis licht;30denn mit dir kann ich gegen Kriegsvolk anrennen, und mit meinem Gott über die Mauer springen.31Dieser Gott – sein Weg ist vollkommen! Das Wort des HERRN ist geläutert; er ist ein Schild allen, die ihm vertrauen.32Denn wer ist Gott außer dem HERRN, und wer ist ein Fels außer unserem Gott?33Gott ist es, der mich umgürtet mit Kraft und meinen Weg unsträflich macht.34Er macht meine Füße denen der Hirsche gleich und stellt mich auf meine Höhen;35er lehrt meine Hände kämpfen und meine Arme den ehernen Bogen spannen.36Du gibst mir den Schild deines Heils, und deine Rechte stützt mich, und deine Herablassung macht mich groß.37Du machst mir Raum zum Gehen, und meine Knöchel wanken nicht.38Ich jagte meinen Feinden nach und holte sie ein und kehrte nicht um, bis sie aufgerieben waren;39ich zerschmetterte sie, daß sie nicht mehr aufstehen konnten; sie fielen unter meine Füße.40Du hast mich gegürtet mit Kraft zum Kampf; du hast unter mich gebeugt, die gegen mich aufstanden.41Du wandtest mir den Rücken meiner Feinde zu, und ich habe vertilgt, die mich hassen.42Sie schrien, aber da war kein Retter; zum HERRN, aber er antwortete ihnen nicht.43Und ich zerrieb sie zu Staub vor dem Wind, warf sie hinaus wie Straßenkot.44Du hast mich gerettet aus den Streitigkeiten des Volkes und hast mich gesetzt zum Haupt der Heiden; ein Volk, das ich nicht kannte, dient mir;45sie gehorchen mir aufs Wort; die Söhne der Fremde schmeicheln mir.46Die Söhne der Fremde verzagen und kommen zitternd aus ihren Burgen.47Der HERR lebt! Gepriesen sei mein Fels! Der Gott meines Heils sei hoch erhoben!48Der Gott, der mir Rache verlieh und die Völker unter mich zwang,49der mich meinen Feinden entkommen ließ. Ja, du hast mich erhöht über meine Widersacher und hast mich errettet von dem Mann der Gewalttat!50Darum will ich dich, o HERR, preisen unter den Heiden und deinem Namen lobsingen,51dich, der seinem König große Siege verliehen hat, und der Gnade erweist seinem Gesalbten, David und seinem Samen bis in Ewigkeit.