Biblia

Către mai marele cântăreţilor – Un psalm al fiilor lui Core1Ascultaţi lucrul acesta, toate popoarele,
luaţi aminte, toţi locuitorii lumii:
2mici şi mari,
bogaţi şi săraci!
3Gura mea va vorbi cuvinte înţelepte,
şi inima mea are gânduri pline de judecată.
4Eu îmi plec urechea la pildele care îmi sunt insuflate,
îmi încep cântarea în sunetul harpei.
5Pentru ce să mă tem în zilele nenorocirii,
când mă înconjoară nelegiuirea potrivnicilor mei?
6Ei se încred în avuţiile lor
şi se fălesc cu bogăţia lor cea mare.
7Dar nu pot să se răscumpere unul pe altul,
nici să dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării.
8Răscumpărarea sufletului lor este aşa de scumpă, că nu se va face niciodată.
9Nu vor trăi pe vecie,
nu pot să nu vadă mormântul.
10Da, îl vor vedea: căci înţelepţii mor,
nebunul şi prostul deopotrivă pier
şi lasă altora avuţiile lor.
11Ei îşi închipuie că veşnice le vor fi casele,
că locuinţele lor vor dăinui din veac în veac,
ei, care dau numele lor la ţări întregi.
12Dar omul pus în cinste nu dăinuie,
ci este ca dobitoacele care se taie.
13Iată ce soartă au ei, cei plini de atâta încredere,
precum şi cei ce îi urmează, cărora le plac cuvintele lor. – (Oprire)
14Sunt duşi ca o turmă în Locuinţa morţilor,
îi paşte moartea,
şi în curând oamenii fără prihană îi calcă în picioare:
li se duce frumuseţea, şi Locuinţa morţilor le este locaşul.
15Dar mie, Dumnezeu îmi va scăpa sufletul din Locuinţa morţilor,
căci mă va lua sub ocrotirea Lui. – (Oprire)
16Nu te teme când se îmbogăţeşte cineva
şi când i se înmulţesc vistieriile casei;
17căci nu ia nimic cu el când moare:
vistieriile lui nu se coboară după el.
18Să se tot creadă omul fericit în viaţă,
să se tot laude cu bucuriile pe care şi le face,
19căci tot în locuinţa părinţilor săi va merge
şi nu va mai vedea lumina niciodată.
20Omul pus în cinste, şi fără pricepere,
este ca dobitoacele pe care le tai.