VDCC
Către mai marele cântăreţilor – Se cântă ca „Porumbel din stejari depărtaţi” – O cântare de laudă a lui David – Făcută când l-au prins Filistenii la Gat1
Toată ziua îmi fac război şi mă chinuiesc.
2Toată ziua mă hărţuiesc potrivnicii mei;
sunt mulţi, şi se războiesc cu mine ca nişte trufaşi.
3Ori de câte ori mă tem,
eu mă încred în Tine.
4Eu mă voi lăuda cu Dumnezeu, cu cuvântul Lui.
Mă încred în Dumnezeu
şi nu mă tem de nimic:
ce pot să-mi facă nişte oameni?
5Întruna ei îmi ating drepturile şi n-au decât gânduri rele faţă de mine.
6Uneltesc, pândesc şi îmi urmăresc paşii,
pentru că vor să-mi ia viaţa.
7Ei trag nădejde să scape prin nelegiuirea lor:
doboară popoarele, Dumnezeule, în mânia Ta!
8Tu numeri paşii vieţii mele de pribeag;
pune-mi lacrimile în burduful Tău:
nu sunt ele scrise în cartea Ta?
9Vrăjmaşii mei dau înapoi în ziua când Te strig:
ştiu că Dumnezeu este de partea mea.
10Eu mă voi lăuda cu Dumnezeu, cu cuvântul Lui, da, mă voi lăuda cu Domnul, cu cuvântul Lui.
11Mă încred în Dumnezeu şi nu mă tem de nimic:
ce pot să-mi facă nişte oameni?
12Dumnezeule, trebuie să împlinesc juruinţele pe care Ţi le-am făcut;
Îţi voi aduce jertfe de mulţumire.
13Căci mi-ai izbăvit sufletul de la moarte,
mi-ai ferit picioarele de cădere,
ca să umblu înaintea lui Dumnezeu,
în lumina celor vii.
© Societatea Biblică Interconfesională din România