Doriti ca elim.at să vă redirecționeze automat la pagina în limba română?
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Pentru detalii accesati pagina GDPR Vreau detalii

Biblia

VDCC

Urare1Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Timotei, către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint şi către toţi sfinţii care sunt în toată Ahaia:
2Har şi pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!Mângâierile apostolului3Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri,
4care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!
5Căci, după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Hristos, tot aşa, prin Hristos avem parte din belşug şi de mângâiere.
6Aşa că, dacă suntem în necaz, suntem pentru mângâierea şi mântuirea voastră; dacă suntem mângâiaţi, suntem pentru mângâierea voastră, care se arată prin faptul că răbdaţi aceleaşi suferinţe ca şi noi.
7Şi nădejdea noastră pentru voi este neclintită, pentru că ştim că, dacă aveţi parte de suferinţe, aveţi parte şi de mângâiere.
8În adevăr, fraţilor, nu voim să vă lăsăm în necunoştinţă despre necazul care ne-a lovit în Asia, de care am fost apăsaţi peste măsură de mult, mai presus de puterile noastre, aşa că nici nu mai trăgeam nădejde de viaţă.
9Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim; pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu care învie morţii.
10El ne-a izbăvit şi ne izbăveşte dintr-o astfel de moarte, şi avem nădejde că ne va mai izbăvi încă.
11Voi înşivă ne veţi ajuta cu rugăciunile voastre, pentru ca binefacerea făcută nouă prin rugăciunile multora să fie pentru mulţi un prilej de mulţumiri lui Dumnezeu pentru noi.Mărturia cugetului apostolului12Lauda noastră este mărturia pe care ne-o dă cugetul nostru că ne-am purtat în lume, şi mai ales faţă de voi, cu o sfinţenie şi curăţie de inimă date de Dumnezeu, bizuindu-ne nu pe o înţelepciune lumească, ci pe harul lui Dumnezeu.
13Nu vă scriem altceva decât ce citiţi şi cunoaşteţi. Şi trag nădejde că până la sfârşit veţi cunoaşte,
14cum aţi şi cunoscut în parte, că noi suntem lauda voastră, după cum şi voi veţi fi lauda noastră în ziua Domnului Isus.
15În această încredinţare, voiam să vin mai înainte la voi, ca să aveţi un al doilea har.
16Voiam să trec pe la voi ca să mă duc în Macedonia; apoi din Macedonia să mă întorc la voi şi să fiu petrecut de voi în Iudeea.
17În luarea hotărârii acesteia, am lucrat eu în chip uşuratic? Sau hotărârile mele sunt nişte hotărâri pe care le iau în felul lumii, ca să fie în mine „da, da” şi „nu, nu”?
18Credincios este Dumnezeu că vorbirea noastră faţă de voi n-a fost şi „Da” şi „Nu”.
19Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, care a fost propovăduit de noi în mijlocul vostru, prin mine, prin Silvan şi prin Timotei, n-a fost „da” şi „nu”, ci în El nu este decât „da”.
20În adevăr, făgăduinţele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt „da”; de aceea şi „Amin”, pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu.
21Şi Cel ce ne întăreşte împreună cu voi, în Hristos, şi care ne-a uns, este Dumnezeu.
22El ne-a şi pecetluit şi ne-a pus în inimă arvuna Duhului.
Pricina amânării venirii23Iau pe Dumnezeu martor faţă de sufletul meu, că n-am mai venit până acum la Corint tocmai ca să vă cruţ.
24Nu doar că am avea stăpânire peste credinţa voastră, dar vrem să lucrăm şi noi împreună la bucuria voastră; căci staţi tari în credinţă.

Traducerea D. Cornilescu 1924, ediția revizuită în 2014
© Societatea Biblică Interconfesională din România