VDCC
Propăşirea lui Iov1
2I s-au născut şapte fii şi trei fete.
3Avea şapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute de perechi de boi, cinci sute de măgăriţe şi un foarte mare număr de slujitori. Şi omul acesta era cel mai cu vază din toţi locuitorii Răsăritului.4
5Şi, după ce treceau zilele de ospăţ, Iov chema şi sfinţea pe fiii săi: se scula dis-de-dimineaţă şi aducea pentru fiecare din ei câte o ardere de tot. Căci zicea Iov: „Poate că fiii mei au păcătuit şi au supărat pe Dumnezeu în inima lor.” Aşa avea Iov obicei să facă.Satana cere să se atingă de Iov6
7Domnul a zis Satanei: „De unde vii?” Şi Satana a răspuns Domnului: „De la cutreierarea pământului şi de la plimbarea pe care am făcut-o pe el.”
8Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău.”
9Şi Satana a răspuns Domnului: „Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu?
10Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui şi tot ce este al lui? Ai binecuvântat lucrul mâinilor lui, şi turmele lui acoperă ţara.
11Dar ia întinde-Ţi mâna şi atinge-Te de tot ce are, şi sunt încredinţat că Te va blestema în faţă.”
12Domnul a zis Satanei: „Iată, îţi dau pe mână tot ce are, numai asupra lui să nu întinzi mâna.”
Şi Satana a plecat dinaintea Domnului.Răbdarea lui Iov13
14a venit la Iov un sol, care a zis: „Boii arau şi măgăriţele păşteau lângă ei.
15Şi s-au aruncat nişte Sabeeni asupra lor, i-au luat şi au trecut pe slujitori prin ascuţişul sabiei. Numai eu am scăpat, ca să-ţi dau de ştire.”
16Pe când vorbea el încă, a venit un altul şi a zis: „Focul lui Dumnezeu a căzut din cer şi a aprins oile şi pe slujitorii tăi şi i-a ars de tot. Numai eu am scăpat, ca să-ţi dau de ştire.”
17Pe când vorbea el încă, a venit un altul şi a zis: „Nişte Haldei, înşiraţi în trei cete, s-au aruncat asupra cămilelor, le-au luat şi au trecut pe slujitori prin ascuţişul sabiei. Numai eu am scăpat, ca să-ţi dau de ştire.”
18Pe când vorbea el încă, a venit un altul şi a zis: „Fiii tăi şi fiicele tale mâncau şi beau vin în casa fratelui lor întâi născut.
19Şi deodată, a venit un vânt mare de dincolo de pustiu şi a izbit în cele patru colţuri ale casei: casa s-a prăbuşit peste tineri, şi au murit. Şi am scăpat numai eu, ca să-ţi dau de ştire.”20
21şi a zis: „Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în sânul pământului. Domnul a dat şi Domnul a luat – binecuvântat fie Numele Domnului!”
22În toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc şi n-a vorbit nimic necuviincios împotriva lui Dumnezeu.
© Societatea Biblică Interconfesională din România