VDCC
A doua cuvântare a lui Bildad1
2„Când vei pune capăt acestor cuvântări?
Vino-ţi în minte, şi apoi vom vorbi.
3Pentru ce ne socoteşti atât de dobitoci?
Pentru ce ne priveşti ca pe nişte vite?
4Oare pentru tine, care te sfâşii în mânia ta,
s-ajungă pustiu pământul
şi să se strămute stâncile din locul lor?5
6Se va întuneca lumina în cortul lui
şi se va stinge candela deasupra lui.
7Paşii lui cei puternici se vor strâmta,
şi, cu toate opintirile lui, va cădea.
8Căci calcă cu picioarele pe laţ
şi umblă prin ochiuri de reţea;
9este prins în cursă de călcâi,
şi laţul pune stăpânire pe el;
10capcana în care se prinde este ascunsă în pământ,
şi prinzătoarea îi stă pe cărare.11
şi-l urmăreşte pas cu pas.
12Foamea îi mănâncă puterile,
nenorocirea este alături de el.
13Mădularele îi sunt mistuite unul după altul,
mădularele îi sunt mâncate de întâiul născut al morţii.
14Este smuls din cortul lui unde se credea la adăpost
şi este târât spre împăratul spaimelor.
15Nimeni din ai lui nu locuieşte în cortul lui,
pucioasă este presărată pe locuinţa lui.
16Jos, i se usucă rădăcinile;
sus îi sunt ramurile tăiate.
17Îi piere pomenirea de pe pământ,
numele lui nu mai este pe uliţă.
18Este împins din lumină în întuneric
şi este izgonit din lume.
19Nu lasă nici moştenitori, nici sămânţă în poporul său,
nicio rămăşiţă vie în locurile în care locuia.
20Neamurile care vor veni se vor uimi de prăpădirea lui,
şi neamul de acum va fi cuprins de groază.
21Aceasta este soarta celui rău,
aceasta este soarta celui ce nu cunoaşte pe Dumnezeu.”
© Societatea Biblică Interconfesională din România