Biblia

Cel din urmă răspuns al lui Iov1Iov a luat din nou cuvântul, a vorbit în pilde şi a zis:
2„Viu este Dumnezeu, care nu-mi dă dreptate!
Viu este Cel Atotputernic, care îmi amărăşte viaţa,
3că atâta vreme cât voi avea suflet
şi suflarea lui Dumnezeu va fi în nările mele,
4buzele mele nu vor rosti nimic nedrept,
limba mea nu va spune nimic neadevărat.
5Departe de mine gândul să vă dau dreptate!
Până la cea din urmă suflare îmi voi apăra nevinovăţia.
6Ţin să-mi scot dreptatea
şi nu voi slăbi; inima nu mă mustră pentru niciuna din zilele mele.7Vrăjmaşul meu să fie ca cel rău,
şi potrivnicul meu ca cel nelegiuit!
8Ce nădejde-i mai rămâne celui nelegiuit;
când îi taie Dumnezeu firul vieţii, când îi ia sufletul?
9Îi ascultă Dumnezeu strigătele, când vine strâmtorarea peste el?
10Este Cel Atotputernic desfătarea lui?
Înalţă el în tot timpul rugăciuni lui Dumnezeu?11Vă voi învăţa căile lui Dumnezeu,
nu vă voi ascunde planurile Celui Atotputernic.
12Dar voi le cunoaşteţi şi sunteţi de acelaşi gând;
pentru ce dar vorbiţi aşa de prosteşte?
13Iată soarta pe care o păstrează Dumnezeu celui rău,
moştenirea pe care o hotărăşte Cel Atotputernic celui nelegiuit.
14Dacă are mulţi fii, îi are pentru sabie,
şi odraslele lui duc lipsă de pâine.
15Cei ce scapă din ai lui, sunt îngropaţi de ciumă,
şi văduvele lor nu-i plâng.
16Dacă strânge argint ca ţărâna,
dacă îngrămădeşte haine ca noroiul –
17el le strânge, dar cel fără vină se îmbracă în ele,
şi de argintul lui omul fără prihană are parte.
18Casa lui este ca aceea pe care o zideşte molia,
ca o colibă pe care şi-o face un străjer.
19Se culcă bogat şi moare despuiat;
deschide ochii şi totul a pierit.
20Îl apucă groaza ca nişte ape;
şi noaptea, îl ia vârtejul.
21Vântul de răsărit îl ia şi se duce;
îl smulge cu putere din locuinţa lui.
22Dumnezeu aruncă fără milă săgeţi împotriva lui,
şi cel rău ar vrea să fugă să scape de ele.
23Oamenii bat din palme la căderea lui
şi-l fluieră la plecarea din locul lui.