Biblia

1Şi acum!… Am ajuns de râsul celor mai tineri decât mine, pe ai căror părinţi nu-i socoteam vrednici să-i pun printre câinii turmei mele.
2Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mâinilor lor,
când ei nu erau în stare să ajungă la bătrâneţe?
3Sfrijiţi de sărăcie şi foame,
fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite şi pustii.
4Smulg ierburile sălbatice de lângă copăcei
şi n-au ca pâine decât rădăcina de bucsău.
5Sunt izgoniţi din mijlocul oamenilor,
strigă lumea după ei ca după nişte hoţi.
6Locuiesc în văi îngrozitoare,
în peşterile pământului şi în stânci.
7Urlă printre tufişuri
şi se adună sub mărăcini.
8Fiinţe mârşave şi dispreţuite –
sunt izgoniţi din ţară.
9Şi acum, astfel de oameni mă pun în cântecele lor,
am ajuns de batjocura lor.
10Mă urăsc, mă ocolesc,
mă scuipă în faţă.
11Nu se mai sfiesc şi mă înjosesc,
nu mai au niciun frâu înaintea mea.
12Ticăloşii aceştia se scoală la dreapta mea
şi îmi împing picioarele
şi îşi croiesc cărări împotriva mea ca să mă piardă.
13Îmi nimicesc cărarea
şi lucrează ca să mă prăpădească, ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.
14Ca printr-o largă spărtură străbat spre mine,
se năpustesc sub pocnetul dărâmăturilor.15Mă apucă groaza.
Slava îmi este spulberată ca de vânt,
ca un nor a trecut fericirea mea.
16Şi acum, mi se topeşte sufletul în mine,
şi m-au apucat zilele suferinţei.
17Noaptea mă pătrunde şi-mi smulge oasele,
durerea care mă roade nu încetează.
18De tăria suferinţei, haina îşi pierde faţa,
mi se lipeşte de trup ca o cămaşă.
19Dumnezeu m-a aruncat în noroi
şi am ajuns ca ţărâna şi cenuşa.
20Strig către Tine, şi nu-mi răspunzi;
stau în picioare, şi nu mă vezi.
21Eşti fără milă împotriva mea,
lupţi împotriva mea cu tăria mâinii Tale.
22Mă ridici, îmi dai drumul pe vânt
şi mă nimiceşti cu suflarea furtunii.
23Căci ştiu că mă duci la moarte,
în locul unde se întâlnesc toţi cei vii.
24Dar cel ce se prăbuşeşte nu-şi întinde mâinile?
Cel în nenorocire nu cere ajutor?
25Nu plângeam eu pe cel amărât?
N-avea inima mea milă de cel lipsit?
26Mă aşteptam la fericire,
şi când colo, nenorocirea a venit peste mine;
trăgeam nădejde de lumină, şi când colo, a venit întunericul.
27Îmi fierb măruntaiele fără încetare,
m-au apucat zilele de durere.
28Umblu înnegrit, dar nu de soare.
Mă scol în plină adunare şi strig ajutor.
29Am ajuns frate cu şacalii,
tovarăş cu struţii.
30Pielea mi se înnegreşte şi cade,
iar oasele îmi ard şi se usucă.
31Harpa mea s-a prefăcut în instrument de jale,
şi cavalul meu scoate sunete plângătoare.