Biblia

1Pentru ce nu păzeşte Cel Atotputernic vremurile de judecată
şi de ce nu văd cei ce-L cunosc zilele Lui de pedeapsă?
2Sunt unii care mută hotarele, fură turmele şi le pasc;
3iau măgarul orfanului,
iau zălog vaca văduvei;
4îmbrâncesc din drum pe cei lipsiţi,
silesc pe toţi nenorociţii din ţară să se ascundă.
5Şi aceştia, ca măgarii sălbatici din pustiu,
ies dimineaţa la lucru să caute hrană,
şi în pustiu trebuie să caute pâine pentru copiii lor.
6Taie nutreţul care a mai rămas pe câmp,
culeg ciorchinii rămaşi pe urma culegătorilor în via celui nelegiuit.
7Îi apucă noaptea în umezeală,
fără îmbrăcăminte, fără învelitoare împotriva frigului.
8Îi pătrunde ploaia munţilor,
şi, neavând alt adăpost, se ghemuiesc lângă stânci.
9Aceia smulg pe orfan de la ţâţă,
iau zălog tot ce are săracul.
10Şi săracii umblă goi de tot, fără îmbrăcăminte,
strâng snopii şi-s flămânzi;
11în grădinile nelegiuitului ei fac untdelemn,
calcă teascul şi le este sete;
12în cetăţi se aud vaietele celor ce mor,
sufletul celor răniţi strigă…
Şi Dumnezeu nu ia seama la aceste mişelii!13Alţii sunt vrăjmaşi ai luminii,
nu cunosc căile ei,
nu umblă pe cărările ei.
14Ucigaşul se scoală în revărsatul zorilor,
ucide pe cel sărac şi lipsit,
şi noaptea fură.
15Ochiul preacurvarului pândeşte amurgul:
„Nimeni nu mă va vedea”, zice el,
şi îşi pune o maramă pe faţă.
16Noaptea sparg casele,
ziua stau închişi;
se tem de lumină.
17Pentru ei, dimineaţa este umbra morţii,
şi când o văd, simt toate spaimele morţii.18Dar nelegiuitul alunecă uşor pe faţa apelor,
pe pământ n-are decât o parte blestemată
şi niciodată n-apucă pe drumul celor vii!
19Cum sorb seceta şi căldura apele zăpezii,
aşa înghite Locuinţa morţilor pe cei ce păcătuiesc.
20Pântecele mamei îl uită,
viermii se ospătează cu el,
nimeni nu-şi mai aduce aminte de el!
Nelegiuitul este sfărâmat ca un copac,
21el, care pradă pe femeia stearpă şi fără copii,
el care nu face niciun bine văduvei!…
22Şi totuşi Dumnezeu, prin puterea Lui, lungeşte zilele celor silnici,
şi iată-i în picioare când nu mai trăgeau nădejde de viaţă;
23El le dă linişte şi încredere,
are privirile îndreptate spre căile lor.
24S-au ridicat; şi într-o clipă nu mai sunt,
cad, mor ca toţi oamenii,
sunt tăiaţi ca spicele coapte.
25Nu este aşa?
Cine mă va dovedi de minciună,
cine-mi va nimici cuvintele mele?”