Doriti ca elim.at să vă redirecționeze automat la pagina în limba română?
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Pentru detalii accesati pagina GDPR Vreau detalii

Biblia

VDCC

Strângerea de ajutoare1Cât priveşte strângerea de ajutoare pentru sfinţi, să faceţi şi voi cum am rânduit bisericilor Galatiei.
2În ziua dintâi a săptămânii, fiecare din voi să pună deoparte acasă ce va putea, după câştigul lui, ca să nu se strângă ajutoarele când voi veni eu.
3Şi, când voi veni, voi trimite cu epistole pe cei ce îi veţi socoti vrednici ca să ducă darurile voastre la Ierusalim.
4Dacă va face să mă duc şi eu, vor merge cu mine.5La voi am să vin după ce voi trece prin Macedonia, căci prin Macedonia voi trece.
6Poate mă voi opri pe la voi sau poate chiar voi ierna la voi, ca apoi să mă însoţiţi acolo unde voi avea să mă duc.
7De data aceasta nu vreau să vă văd în treacăt, ci trag nădejde să mai rămân cu voi câtăva vreme, dacă va îngădui Domnul.
8Voi mai rămâne totuşi în Efes până la Cincizecime,
9căci mi s-a deschis aici o uşă mare şi largă şi sunt mulţi potrivnici.10Dacă soseşte Timotei, aveţi grijă să fie fără frică la voi; căci el este prins ca şi mine la lucrul Domnului.
11Nimeni, dar, să nu-l dispreţuiască. Să-l petreceţi în pace, ca să vină la mine, pentru că îl aştept cu fraţii.
12Cât pentru fratele Apolo, l-am rugat mult să vină la voi cu fraţii, dar n-a voit nicidecum să vină acum; va veni însă când va avea înlesnire.
Îndemnuri13Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă!
14Tot ce faceţi să fie făcut cu dragoste!
15Încă un îndemn, fraţilor. Cunoaşteţi casa lui Stefana; ştiţi că el este cel dintâi rod al Ahaiei şi că s-a pus cu totul în slujba sfinţilor.
16Fiţi şi voi supuşi unor astfel de oameni şi fiecăruia care ajută la lucru şi se osteneşte.
17Mă bucur de venirea lui Stefana, lui Fortunat şi lui Ahaic; ei au împlinit ce lipsea din partea voastră,
18căci mi-au răcorit duhul meu şi al vostru. Să ştiţi, dar, să preţuiţi pe astfel de oameni.
Urări de sănătate19Bisericile din Asia vă trimit sănătate. Acuila şi Priscila, împreună cu biserica din casa lor, vă trimit multă sănătate în Domnul.
20Toţi fraţii vă trimit sănătate. Spuneţi-vă sănătate unii altora cu o sărutare sfântă.
21Urările de sănătate sunt scrise cu însăşi mâna mea: Pavel.
22Dacă nu iubeşte cineva pe Domnul nostru Isus Hristos, să fie anatema! „Maranata!” (Domnul nostru vine!)
23Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi.
24Dragostea mea este cu voi cu toţi în Hristos Isus. Amin.

Traducerea D. Cornilescu 1924, ediția revizuită în 2014
© Societatea Biblică Interconfesională din România