Biblia

1Pentru ce stai aşa de departe, Doamne?
Pentru ce Te ascunzi la vreme de necaz?
2Cel rău, în mândria lui, urmăreşte pe cei nenorociţi,
şi ei cad jertfă curselor urzite de el.
3Căci cel rău se făleşte cu pofta lui,
iar răpitorul batjocoreşte şi nesocoteşte pe Domnul.
4Cel rău zice cu trufie: „Nu pedepseşte Domnul!
Nu este Dumnezeu!” Iată toate gândurile lui.
5Treburile îi merg bine în orice vreme;
judecăţile Tale sunt prea înalte pentru el, ca să le poată vedea,
şi suflă cu dispreţ împotriva tuturor potrivnicilor lui.
6El zice în inima lui: „Nu mă clatin,
în veci sunt scutit de nenorocire!”
7Gura îi este plină de blesteme, de înşelătorii şi de vicleşuguri;
şi sub limbă are răutate şi fărădelege.
8Stă la pândă lângă sate
şi ucide pe cel nevinovat în locuri dosnice:
ochii lui pândesc pe cel nenorocit.
9Stă la pândă în ascunzătoarea lui, ca leul în vizuină:
stă la pândă să prindă pe cel nenorocit.
Îl prinde şi-l trage în laţul lui:
10se îndoaie, se pleacă
şi-i cad săracii în gheare!
11El zice în inima lui: „Dumnezeu uită!
Îşi ascunde faţa, şi în veac nu va vedea!”
12Scoală-Te, Doamne Dumnezeule, ridică mâna!
Nu uita pe cei nenorociţi!
13Pentru ce să hulească cel rău pe Dumnezeu?
Pentru ce să zică în inima lui că Tu nu pedepseşti?
14Dar Tu vezi; căci Tu priveşti necazul şi suferinţa, ca să iei în mână pricina lor.
În nădejdea Ta se lasă cel nenorocit,
şi Tu vii în ajutor orfanului.
15Zdrobeşte braţul celui rău,
pedepseşte-i fărădelegile, ca să piară din ochii Tăi!
16Domnul este Împărat în veci de veci;
neamurile sunt nimicite din ţara Lui.
17Tu auzi rugăciunile celor ce suferă, Doamne!
Le întăreşti inima, Îţi pleci urechea spre ei,
18ca să faci dreptate orfanului şi celui asuprit
şi ca să nu mai insufle groaza omul cel luat din pământ.