VDCC
1
Pentru ce Te ascunzi la vreme de necaz?
2Cel rău, în mândria lui, urmăreşte pe cei nenorociţi,
şi ei cad jertfă curselor urzite de el.
3Căci cel rău se făleşte cu pofta lui,
iar răpitorul batjocoreşte şi nesocoteşte pe Domnul.
4Cel rău zice cu trufie: „Nu pedepseşte Domnul!
Nu este Dumnezeu!” Iată toate gândurile lui.
5Treburile îi merg bine în orice vreme;
judecăţile Tale sunt prea înalte pentru el, ca să le poată vedea,
şi suflă cu dispreţ împotriva tuturor potrivnicilor lui.
6El zice în inima lui: „Nu mă clatin,
în veci sunt scutit de nenorocire!”
7Gura îi este plină de blesteme, de înşelătorii şi de vicleşuguri;
şi sub limbă are răutate şi fărădelege.
8Stă la pândă lângă sate
şi ucide pe cel nevinovat în locuri dosnice:
ochii lui pândesc pe cel nenorocit.
9Stă la pândă în ascunzătoarea lui, ca leul în vizuină:
stă la pândă să prindă pe cel nenorocit.
Îl prinde şi-l trage în laţul lui:
10se îndoaie, se pleacă
şi-i cad săracii în gheare!
11El zice în inima lui: „Dumnezeu uită!
Îşi ascunde faţa, şi în veac nu va vedea!”
12Scoală-Te, Doamne Dumnezeule, ridică mâna!
Nu uita pe cei nenorociţi!
13Pentru ce să hulească cel rău pe Dumnezeu?
Pentru ce să zică în inima lui că Tu nu pedepseşti?
14Dar Tu vezi; căci Tu priveşti necazul şi suferinţa, ca să iei în mână pricina lor.
În nădejdea Ta se lasă cel nenorocit,
şi Tu vii în ajutor orfanului.
15Zdrobeşte braţul celui rău,
pedepseşte-i fărădelegile, ca să piară din ochii Tăi!
16Domnul este Împărat în veci de veci;
neamurile sunt nimicite din ţara Lui.
17Tu auzi rugăciunile celor ce suferă, Doamne!
Le întăreşti inima, Îţi pleci urechea spre ei,
18ca să faci dreptate orfanului şi celui asuprit
şi ca să nu mai insufle groaza omul cel luat din pământ.
© Societatea Biblică Interconfesională din România
SCH2000
Psalm 101HERR, warum stehst du so fern, verbirgst dich in Zeiten der Not?2Vom Übermut des Gottlosen wird dem Elenden bange; mögen doch von der Arglist die betroffen werden, die sie ausgeheckt haben!3Denn der Gottlose rühmt sich der Gelüste seines Herzens, und der Habsüchtige sagt sich los vom HERRN und lästert ihn.4Der Gottlose sagt in seinem Hochmut: »Er wird nicht nachforschen!« Alle seine Gedanken sind: »Es gibt keinen Gott«!5Seine Unternehmungen gelingen immer; hoch droben sind deine Gerichte, fern von ihm; er tobt gegen alle seine Gegner.6Er spricht in seinem Herzen: »Ich werde niemals wanken; nie und nimmer wird mich ein Unglück treffen!«7Sein Mund ist voll Fluchen, Trug und Bedrückung; unter seiner Zunge verbirgt sich Leid und Unheil.8Er sitzt im Hinterhalt in den Dörfern; im Verborgenen ermordet er den Unschuldigen; seine Augen spähen den Wehrlosen aus.9Er lauert im Verborgenen wie ein Löwe im dichten Gebüsch; er lauert, um den Schwachen zu fangen; er fängt den Schwachen und schleppt ihn fort in seinem Netz.10Er duckt sich, kauert nieder, und durch seine starken Pranken fallen die Wehrlosen.11Er spricht in seinem Herzen: »Gott hat es vergessen, er hat sein Angesicht verborgen, er sieht es niemals!«12Steh auf, o HERR! Erhebe, o Gott, deine Hand! Vergiss die Elenden nicht!13Warum soll der Gottlose Gott lästern und in seinem Herzen denken, daß du nicht danach fragst?14Du hast es wohl gesehen! Denn du gibst auf Elend und Kränkung Acht, um es in deine Hand zu nehmen; der Wehrlose überlässt es dir, der du der Helfer der Waisen bist!15Zerbrich den Arm des Gottlosen und des Bösen, suche seine Gottlosigkeit heim, bis du nichts mehr von ihm findest!16Der HERR ist König immer und ewig; die Heidenvölker sind verschwunden aus seinem Land.17Das Verlangen der Elenden hast du, o HERR, gehört; du machst ihr Herz fest, leihst ihnen dein Ohr,18um der Waise Recht zu schaffen und dem Unterdrückten, damit der Mensch von der Erde nicht weiter Schrecken verbreite.