Doriti ca elim.at să vă redirecționeze automat la pagina în limba română?
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Pentru detalii accesati pagina GDPR Vreau detalii

Biblia

VDCC

Către mai marele cântăreţilor – Un psalm al fiilor lui Core – De cântat pe alamot – O cântare1Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru,
un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi.
2De aceea nu ne temem, chiar dacă s-ar zgudui pământul
şi s-ar clătina munţii în inima mărilor.
3Chiar dacă ar urla şi ar spumega valurile mării
şi s-ar ridica până acolo de să se cutremure munţii. – (Oprire)
4Este un râu, ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu,
sfântul locaş al locuinţelor Celui Preaînalt.
5Dumnezeu este în mijlocul ei: ea nu se clatină;
Dumnezeu o ajută în revărsatul zorilor.
6Neamurile se frământă, împărăţiile se clatină,
dar glasul Lui răsună, şi pământul se topeşte de groază.
7Domnul oştirilor este cu noi,
Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi. – (Oprire)
8Veniţi şi priviţi lucrările Domnului,
pustiirile pe care le-a făcut El pe pământ.
9El a pus capăt războaielor până la marginea pământului;
El a sfărâmat arcul şi a rupt suliţa, a ars cu foc carele de război. –
10„Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu:
Eu stăpânesc peste neamuri,
Eu stăpânesc pe pământ.” –
11Domnul oştirilor este cu noi.
Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi. – (Oprire)

Traducerea D. Cornilescu 1924, ediția revizuită în 2014
© Societatea Biblică Interconfesională din România