Doriti ca elim.at să vă redirecționeze automat la pagina în limba română?
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Pentru detalii accesati pagina GDPR Vreau detalii

Biblia

VDCC

Un psalm – O cântare pentru sfinţirea Casei Domnului, făcută de David1Te înalţ, Doamne, căci m-ai ridicat
şi n-ai lăsat pe vrăjmaşii mei să se bucure de mine.
2Doamne Dumnezeule,
eu am strigat către Tine,
şi Tu m-ai vindecat.
3Doamne, Tu mi-ai ridicat sufletul din Locuinţa morţilor,
Tu m-ai adus la viaţă din mijlocul celor ce se coboară în groapă.
4Cântaţi Domnului, voi cei iubiţi de El,
măriţi prin laudele voastre Numele Lui cel sfânt!
5Căci mânia Lui ţine numai o clipă,
dar îndurarea Lui ţine toată viaţa:
seara vine plânsul,
iar dimineaţa, veselia.
6Când îmi mergea bine, ziceam:
„Nu mă voi clătina niciodată!”
7Doamne, prin bunăvoinţa Ta mă aşezaseşi pe un munte tare…
dar Ţi-ai ascuns faţa, şi m-am tulburat.
8Doamne, eu am strigat către Tine şi m-am rugat Domnului, zicând:
9„Ce vei câştiga dacă-mi verşi sângele şi mă cobori în groapă?
Poate să Te laude ţărâna?
Poate ea să vestească credincioşia Ta?
10Ascultă, Doamne, ai milă de mine! Doamne, ajută-mă!”
11Şi mi-ai prefăcut tânguirile în veselie,
mi-ai dezlegat sacul de jale şi m-ai încins cu bucurie,
12pentru ca inima mea să-Ţi cânte, şi să nu stea mută.
Doamne Dumnezeule, eu pururi Te voi lăuda!

Traducerea D. Cornilescu 1924, ediția revizuită în 2014
© Societatea Biblică Interconfesională din România