VDCC
Un psalm al lui David1
Ia aminte la glasul meu, când Te chem!
2Ca tămâia să fie rugăciunea mea înaintea Ta,
şi ca jertfa de seară să fie ridicarea mâinilor mele!
3Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele
şi păzeşte uşa buzelor mele!
4Nu-mi abate inima la lucruri rele, la fapte vinovate, împreună cu oamenii care fac răul,
şi să nu mănânc din ospeţele lor!
5Lovească-mă cel neprihănit, căci lovirea lui îmi este binevenită;
pedepsească-mă, căci pedeapsa lui este ca untdelemnul turnat pe capul meu.
Să nu-mi întorc capul de la ea:
dar rugăciunea mea se va înălţa întruna împotriva răutăţii lor.
6Când li se vor prăvăli judecătorii de-a lungul stâncilor,
atunci vor asculta cuvintele mele şi vor vedea că sunt plăcute.
7Cum se brăzdează şi se spintecă pământul,
aşa ni se risipesc oasele la gura mormântului.
8De aceea, către Tine, Doamne Dumnezeule, îmi îndrept ochii,
la Tine caut adăpost; nu-mi părăsi sufletul!
9Păzeşte-mă de cursa pe care mi-o întind ei
şi de piedicile celor ce fac răul!
10Să cadă cei răi în laţurile lor, în timp ce eu să scap!
© Societatea Biblică Interconfesională din România