Biblia

Către mai marele cântăreţilor – Un psalm al lui David1Doamne, în Tine mă încred:
să nu fiu dat de ruşine niciodată.
Izbăveşte-mă, în dreptatea Ta!
2Pleacă-Ţi urechea spre mine, grăbeşte de-mi ajută!
Fii pentru mine o stâncă ocrotitoare,
o cetăţuie unde să-mi găsesc scăparea!
3Căci Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea,
şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi.
4Scoate-mă din laţul pe care mi l-au întins vrăjmaşii.
Căci Tu eşti ocrotitorul meu!
5În mâinile Tale îmi încredinţez duhul:
Tu mă vei izbăvi, Doamne Dumnezeule adevărat!
6Eu urăsc pe cei ce se lipesc de idoli deşerţi,
şi mă încred în Domnul.
7Fă-mă să mă înveselesc şi să mă bucur de îndurarea Ta,
căci vezi ticăloşia mea, ştii neliniştea sufletului meu
8şi nu mă vei da în mâinile vrăjmaşului,
ci îmi vei pune picioarele la loc larg.
9Ai milă de mine, Doamne, căci sunt în strâmtorare:
faţa, sufletul şi trupul mi s-au topit de întristare;
10mi se sfârşeşte viaţa în durere, şi anii în suspine.
Mi s-au sleit puterile din pricina fărădelegii mele şi-mi putrezesc oasele!
11Din pricina potrivnicilor mei, am ajuns de ocară,
de mare ocară pentru vecinii mei, şi de groază pentru prietenii mei;
cei ce mă văd pe uliţă fug de mine.
12Sunt uitat de inimi ca un mort, am ajuns ca un vas sfărâmat.
13Aud vorbele rele ale multora,
văd spaima care domneşte împrejur,
când se sfătuiesc ei împreună împotriva mea
şi uneltesc să-mi ia viaţa.
14Dar eu mă încred în Tine, Doamne, şi zic: „Tu eşti Dumnezeul meu!”
15Soarta mea este în mâna Ta;
scapă-mă de vrăjmaşii şi de prigonitorii mei!
16Fă să lumineze faţa Ta peste robul Tău, scapă-mă, prin îndurarea Ta!
17Doamne, să nu rămân de ruşine când Te chem.
Ci să rămână de ruşine cei răi, şi ei să se coboare muţi în Locuinţa morţilor!
18Să amuţească buzele mincinoase,
care vorbesc cu îndrăzneală,
cu trufie şi dispreţ împotriva celui neprihănit!
19O, cât de mare este bunătatea Ta, pe care o păstrezi pentru cei ce se tem de Tine
şi pe care o arăţi celor ce se încred în Tine, în faţa fiilor oamenilor!
20Tu îi ascunzi la adăpostul feţei Tale de cei ce-i prigonesc,
îi ocroteşti în cortul Tău de limbile care-i clevetesc.
21Binecuvântat să fie Domnul,
căci Şi-a arătat în chip minunat îndurarea faţă de mine:
parc-aş fi fost într-o cetate întărită.
22În pornirea mea nechibzuită ziceam: „Sunt izgonit dinaintea Ta!”
Dar Tu ai auzit glasul rugăciunilor mele,
când am strigat spre Tine.
23Iubiţi, dar, pe Domnul, toţi cei iubiţi de El.
Căci Domnul păzeşte pe cei credincioşi,
şi pedepseşte aspru pe cei mândri.
24Fiţi tari şi îmbărbătaţi-vă inima,
toţi cei ce nădăjduiţi în Domnul!