VDCC
O rugăciune a lui David1
pleacă urechea la rugăciunea mea, făcută cu buze neprefăcute!
2Să se arate dreptatea mea înaintea Ta,
şi să privească ochii Tăi neprihănirea mea!
3Dacă îmi vei încerca inima, dacă o vei cerceta noaptea,
dacă mă vei încerca, nu vei găsi nimic:
căci ce-mi iese din gură, aceea şi gândesc.
4Cât priveşte legăturile cu oamenii, eu, după cuvântul buzelor Tale,
mă feresc de calea celor asupritori;
5paşii mei stau neclintiţi pe cărările Tale
şi nu mi se clatină picioarele.
6Strig către Tine, căci m-asculţi, Dumnezeule!
Pleacă-Ţi urechea spre mine, ascultă cuvântul meu!
7Arată-Ţi bunătatea Ta cea minunată, Tu, care scapi pe cei ce caută adăpost
şi-i izbăveşti de potrivnicii lor prin dreapta Ta!
8Păzeşte-mă ca lumina ochiului, ocroteşte-mă la umbra aripilor Tale
9de cei răi, care mă prigonesc,
de vrăjmaşii mei de moarte, care mă împresoară.
10Ei îşi închid inima,
au cuvinte semeţe în gură.
11Se ţin de paşii mei, mă înconjoară chiar,
mă pândesc, ca să mă trântească la pământ.
12Parcă ar fi un leu lacom după pradă,
un pui de leu care stă la pândă în culcuşul lui.
13Scoală-Te, Doamne, ieşi înaintea vrăjmaşului, doboară-l!
Izbăveşte-mă de cel rău cu sabia Ta!
14Scapă-mă de oameni, cu mâna Ta, Doamne, de oamenii lumii acesteia,
care îşi au partea lor în viaţa aceasta
şi cărora le umpli pântecele cu bunătăţile Tale.
Copiii lor sunt sătui,
şi prisosul lor îl lasă pruncilor lor.
15Dar eu, în nevinovăţia mea, voi vedea faţa Ta:
cum mă voi trezi, mă voi sătura de chipul Tău.
© Societatea Biblică Interconfesională din România
SCH2000
Psalm 171Ein Gebet Davids. Höre, o HERR, die gerechte Sache! Vernimm meine Klage, achte auf mein Gebet, das nicht von falschen Lippen kommt!2Von dir gehe das Urteil über mich aus; deine Augen werden auf die Redlichkeit schauen!3Du hast mein Herz geprüft, mich in der Nacht durchforscht; du hast mich geläutert, und du hast nichts gefunden, worin ich mich vergangen hätte mit meinen Gedanken oder mit meinem Mund.4Beim Treiben der Menschen habe ich mich nach dem Wort deiner Lippen gehütet vor den Wegen des Gewalttätigen.5Senke meine Tritte ein in deine Fußstapfen, damit mein Gang nicht wankend sei!6Ich rufe zu dir, denn du, Gott, wirst mich erhören; neige dein Ohr zu mir, höre meine Rede!7Erweise deine wunderbare Gnade, du Retter derer, die vor den Widersachern Zuflucht suchen bei deiner Rechten!8Behüte mich wie den Augapfel im Auge, beschirme mich unter dem Schatten deiner Flügel9vor den Gottlosen, die mir Gewalt antun wollen, vor meinen Todfeinden, die mich umringen!10Ihr fettes [Herz] verschließen sie; mit ihrem Mund reden sie übermütig.11Auf Schritt und Tritt umringen sie uns jetzt; sie haben es darauf abgesehen, uns zu Boden zu strecken.12Sie gleichen dem Löwen, der zerreißen will, dem Junglöwen, der lauert im Versteck.13Steh auf, o HERR, komm ihm zuvor, demütige ihn! Errette meine Seele von dem Gottlosen durch dein Schwert,14von den Leuten durch deine Hand, o HERR, von den Leuten dieser Welt, deren Teil in diesem Leben ist, und deren Bauch du füllst mit deinem Gut; sie haben Söhne genug und lassen, was sie übrig haben, ihren Kindern.15Ich aber werde dein Angesicht schauen in Gerechtigkeit, an deinem Anblick mich sättigen, wenn ich erwache.