VDCC
CARTEA A CINCEA1
căci în veac ţine îndurarea Lui!”
2Aşa să zică cei răscumpăraţi de Domnul,
pe care i-a izbăvit El din mâna vrăjmaşului,
3şi pe care i-a strâns din toate ţările:
de la răsărit şi de la apus,
de la miazănoapte şi de la mare.
4Ei pribegeau prin pustiu, umblau pe căi neumblate,
şi nu găseau nicio cetate, unde să poată locui.
5Sufereau de foame şi de sete;
le tânjea sufletul în ei.
6Atunci, în strâmtorarea lor au strigat către Domnul,
şi El i-a izbăvit din necazurile lor;
7i-a călăuzit pe drumul cel drept,
ca să ajungă într-o cetate de locuit.
8O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui
şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
9Căci El a potolit setea sufletului însetat
şi a umplut de bunătăţi sufletul flămând.
10Cei ce şedeau în întuneric şi umbra morţii
trăiau legaţi în ticăloşie şi în fiare,
11pentru că se răzvrătiseră împotriva cuvintelor lui Dumnezeu,
pentru că nesocotiseră sfatul Celui Preaînalt.
12El le-a smerit inima prin suferinţă: au căzut, şi nimeni nu i-a ajutat.
13Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul,
şi El i-a izbăvit din necazurile lor.
14I-a scos din întuneric şi de umbra morţii
şi le-a rupt legăturile.
15O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui
şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
16Căci El a sfărâmat porţi din aramă
şi a rupt zăvoare din fier.
17Nebunii, prin purtarea lor vinovată
şi prin nelegiuirile lor, ajunseseră nenorociţi.
18Sufletul lor se dezgustase de orice hrană,
şi erau lângă porţile morţii.
19Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul,
şi El i-a izbăvit din necazurile lor;
20a trimis cuvântul Său şi i-a tămăduit
şi i-a scăpat de groapă.
21O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui
şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
22Să-I aducă jertfe de mulţumiri
şi să vestească lucrările Lui cu strigăte de bucurie.
23Cei ce se coborâseră pe mare în corăbii
şi făceau negoţ pe apele cele mari,
24aceia au văzut lucrările Domnului şi minunile Lui în mijlocul adâncului.
25El a zis şi a pus să sufle furtuna,
care a ridicat valurile mării.
26Se suiau spre ceruri, se coborau în adânc;
sufletul le era pierdut în faţa primejdiei.
27Apucaţi de ameţeală, se clătinau ca un om beat,
şi zadarnică le era toată iscusinţa.
28Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul,
şi El i-a izbăvit din necazurile lor.
29A oprit furtuna, a adus liniştea, şi valurile s-au potolit.
30Ei s-au bucurat că valurile s-au liniştit,
şi Domnul i-a dus în limanul dorit.
31O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui
şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
32Să-L înalţe în adunarea poporului
şi să-L laude în adunarea bătrânilor!
33El preface râurile în pustiu,
şi izvoarele de apă, în pământ uscat,
34ţara roditoare în ţară sărată,
din pricina răutăţii locuitorilor ei.
35Tot El preface pustiul în iaz,
şi pământul uscat, în izvoare de ape.
36Aşază acolo pe cei flămânzi,
şi ei întemeiază o cetate ca să locuiască în ea;
37însămânţează ogoare, sădesc vii şi-i culeg roadele.
38El îi binecuvântează, şi se înmulţesc nespus,
şi nu le împuţinează vitele.
39Dacă sunt împuţinaţi şi apăsaţi prin asuprire,
nenorocire şi suferinţă,
40El varsă dispreţul peste cei mari şi-i face să pribegească prin pustiuri fără drum,
41dar ridică pe cel lipsit, izbăveşte pe cel nevoiaş
şi înmulţeşte familiile ca pe nişte turme.
42„Oamenii fără prihană văd lucrul acesta şi se bucură,
şi orice nelegiuire îşi închide gura!”
43Cine este înţelept să ia seama la aceste lucruri
şi să fie cu luare aminte la bunătăţile Domnului.
© Societatea Biblică Interconfesională din România
SCH2000
Fünftes Buch / Psalm 1071»Dankt dem HERRN, denn er ist gütig, denn seine Gnade währt ewiglich!«2So sollen sagen die Erlösten des HERRN, die er erlöst hat aus der Hand des Bedrängers3und die er gesammelt hat aus den Ländern, von Osten und von Westen, von Norden und vom Meer.4Sie irrten umher in der Wüste, auf ödem Weg; sie fanden keine Stadt, in der sie wohnen konnten.5Hungrig und durstig waren sie, ihre Seele verschmachtete in ihnen.6Da schrien sie zum HERRN in ihrer Not, und er rettete sie aus ihren Ängsten7und führte sie auf den rechten Weg, daß sie zu einer Stadt gelangten, in der sie wohnen konnten.8Sie sollen dem HERRN danken für seine Gnade und für seine Wunder an den Menschenkindern!9Denn er hat die durstige Seele getränkt und die hungrige Seele mit Gutem erfüllt!10Die in Finsternis und Todesschatten saßen, gebunden in Elend und Eisen,11weil sie den Worten Gottes widerstrebt und den Rat des Höchsten verachtet hatten,12so daß er ihr Herz durch Unglück beugte – sie strauchelten, und niemand half ihnen.13Da schrien sie zum HERRN in ihrer Not, und er rettete sie aus ihren Ängsten.14Er führte sie heraus aus Finsternis und Todesschatten und zerriss ihre Fesseln.15Sie sollen dem HERRN danken für seine Gnade und für seine Wunder an den Menschenkindern.16Denn er hat eherne Türen zerbrochen und eiserne Riegel zerschlagen!17Die Toren litten wegen ihres sündigen Wandels und um ihrer Ungerechtigkeit willen.18Ihre Seele verabscheute alle Nahrung, und sie gelangten bis an die Pforten des Todes.19Da schrien sie zum HERRN in ihrer Not, und er rettete sie aus ihren Ängsten.20Er sandte sein Wort und machte sie gesund und ließ sie ihren Gräbern entrinnen.21Sie sollen dem HERRN danken für seine Gnade und für seine Wunder an den Menschenkindern!22Sie sollen ihm Dankopfer bringen und jubelnd seine Taten erzählen!23Die in Schiffen sich aufs Meer begaben und Handel trieben auf großen Wassern,24die sahen die Werke des HERRN und seine Wunder auf hoher See.25Er sprach und erregte einen Sturmwind, der die Wellen in die Höhe warf;26sie fuhren empor zum Himmel und hinab zur Tiefe, und ihre Seele verging vor Angst;27sie taumelten und schwankten wie ein Trunkener, und alle ihre Weisheit war dahin.28Da schrien sie zum HERRN in ihrer Not, und er führte sie heraus aus ihren Ängsten.29Er stillte den Sturm, daß er schwieg und die Wellen sich beruhigten;30und jene freuten sich, daß sie sich legten; und er führte sie in den ersehnten Hafen.31Sie sollen dem HERRN danken für seine Gnade und für seine Wunder an den Menschenkindern;32sie sollen ihn erheben in der Versammlung des Volkes und ihn rühmen im Rat der Ältesten!33Er machte Ströme zur Wüste und Wasserquellen zu dürstendem Land,34fruchtbares Land zur Salzwüste wegen der Bosheit derer, die es bewohnten.35Er machte aber auch die Wüste zum Wasserteich und dürres Land zu Wasserquellen;36und er ließ Hungrige dort siedeln, und sie gründeten eine Stadt, in der sie wohnen konnten.37Und sie säten Äcker an und pflanzten Weinberge, die reichen Ertrag an Früchten brachten;38und er segnete sie, daß sie sich stark mehrten, und auch ihr Vieh ließ er nicht wenig sein.39Dann aber nahmen sie ab und wurden gebeugt durch Bedrückung, Unglück und Kummer.40Auf Fürsten goss er Verachtung aus und ließ sie umherirren in unwegsamer Öde;41den Armen aber hob er aus dem Elend empor und mehrte sein Geschlecht wie eine Herde.42Die Redlichen werden es sehen und sich freuen, und alle Bosheit wird ihr Maul verschließen!43Wer weise ist, wird dies beachten, und er wird die Gnadenerweise des HERRN verstehen.