VDCC
Un psalm al lui David1
luptă Tu cu cei ce se luptă cu mine!
2Ia pavăza şi scutul
şi scoală-Te să-mi ajuţi.
3Învârte suliţa şi săgeata împotriva prigonitorilor mei!
Zi sufletului meu: „Eu sunt mântuirea ta!”
4Ruşinaţi şi înfruntaţi să fie cei ce vor să-mi ia viaţa!
Să dea înapoi şi să roşească cei ce-mi gândesc pieirea!
5Să fie ca pleava luată de vânt
şi să-i gonească îngerul Domnului!
6Drumul să le fie întunecos şi alunecos,
şi să-i urmărească îngerul Domnului!
7Căci mi-au întins laţul lor, fără pricină,
pe o groapă pe care au săpat-o, fără temei, ca să-mi ia viaţa;
8să-i ajungă prăpădul pe neaşteptate,
să fie prinşi în laţul pe care l-au întins,
să cadă în el şi să piară!
9Şi atunci mi se va bucura sufletul în Domnul:
se va înveseli de mântuirea Lui.
10Toate oasele mele vor zice:
„Doamne, cine poate, ca Tine,
să scape pe cel nenorocit de unul mai tare decât el,
pe cel nenorocit şi sărac de cel ce-l jefuieşte?”
11Nişte martori mincinoşi se ridică
şi mă întreabă de ceea ce nu ştiu.
12Îmi întorc rău pentru bine:
mi-au lăsat sufletul pustiu.
13Şi eu, când erau ei bolnavi, mă îmbrăcam cu sac,
îmi smeream sufletul cu post
şi mă rugam cu capul plecat la sân.
14Umblam plin de durere ca pentru un prieten, pentru un frate;
cu capul plecat, ca de jalea unei mame.
15Dar, când mă clatin eu, ei se bucură şi se strâng;
se strâng fără ştirea mea, ca să mă batjocorească,
şi mă sfâşie neîncetat.
16Scrâşnesc din dinţi împotriva mea împreună cu cei nelegiuiţi, cu secăturile batjocoritoare.
17Doamne, până când Te vei uita la ei?
Scapă-mi sufletul din cursele lor,
scapă-mi viaţa din ghearele acestor pui de lei!
18Şi eu Te voi lăuda în adunarea cea mare
şi Te voi slăvi în mijlocul unui popor mare la număr.
19Să nu se bucure de mine cei ce pe nedrept îmi sunt vrăjmaşi,
nici să nu-şi facă semne cu ochiul cei ce mă urăsc fără temei!
20Căci ei nu vorbesc de pace,
ci urzesc înşelătorii împotriva oamenilor liniştiţi din ţară.
21Îşi deschid gura larg împotriva mea
şi zic: „Ha! Ha! Ochii noştri îşi văd acum dorinţa împlinită!”
22Doamne, Tu vezi: Nu tăcea!
Nu Te depărta de mine, Doamne!
23Trezeşte-Te şi scoală-Te să-mi faci dreptate!
Dumnezeule şi Doamne, apără-mi pricina!
24Judecă-mă după dreptatea Ta, Doamne Dumnezeul meu,
ca să nu se bucure ei de mine!
25Să nu zică în inima lor: „Aha! iată ce doream!”
Să nu zică: „L-am înghiţit!”
26Ci să fie ruşinaţi şi înfruntaţi toţi cei ce se bucură de nenorocirea mea!
Să se îmbrace cu ruşine şi ocară cei ce se ridică împotriva mea!
27Să se bucure şi să se înveselească cei ce găsesc plăcere în nevinovăţia mea,
şi să zică neîncetat: „Mărit să fie Domnul,
care vrea pacea robului Său!”
28Şi atunci limba mea va lăuda dreptatea Ta,
în toate zilele va spune lauda Ta.
© Societatea Biblică Interconfesională din România
SCH2000
Psalm 351Von David. HERR, führe meine Sache gegen meine Widersacher, streite mit denen, die gegen mich streiten!2Ergreife Kleinschild und Langschild und erhebe dich, um mir zu helfen!3Zücke den Speer und tritt meinen Verfolgern entgegen; sprich zu meiner Seele: Ich bin deine Rettung!4Es sollen beschämt und zuschanden werden, die mir nach dem Leben trachten; es sollen zurückweichen und schamrot werden, die mein Unglück wollen!5Sie sollen werden wie Spreu vor dem Wind, und der Engel des HERRN bringe sie zu Fall!6Ihr Weg sei finster und glatt, und der Engel des HERRN verfolge sie!7Denn ohne Ursache haben sie mir heimlich ihr Netz gestellt, ohne allen Grund meiner Seele eine Grube gegraben.8So soll ihn unversehens Verderben ereilen; und das Netz, das er heimlich gestellt hat, soll ihn selber fangen, so daß er ins Verderben stürzt.9Aber meine Seele soll sich freuen am HERRN und frohlocken über seine Rettung!10Alle meine Gebeine sollen sagen: HERR, wer ist dir gleich, der du den Elenden errettest von dem, der stärker ist als er, ja, den Elenden und Armen von dem, der ihn beraubt!11Es treten ungerechte Zeugen auf; sie stellen mich zur Rede über Dinge, von denen ich nichts weiß.12Sie vergelten mir Gutes mit Bösem; verwaist ist meine Seele.13Ich aber legte das Trauergewand an, als sie krank waren; ich beugte meine Seele mit Fasten und betete gesenkten Hauptes für sie;14ich ging einher, als wäre es mein Freund, mein Bruder, und lief trauernd gebeugt, wie einer, der um seine Mutter Leid trägt.15Dennoch freuen sie sich, wenn ich wanke, und rotten sich zusammen; Lästermäuler sammeln sich gegen mich, ich weiß nicht warum; sie lästern ohne Aufhören.16Mit gottlosen Schmarotzern fletschen sie die Zähne über mich.17O Herr, wie lange willst du zusehen? Befreie meine Seele von ihrem Gebrüll, meine einsame von den Löwen!18Ich will dir danken in der großen Gemeinde, unter zahlreichem Volk will ich dich rühmen.19Es sollen sich nicht über mich freuen, die mir ohne Ursache Feind sind; es sollen nicht mit den Augen zwinkern, die mich ohne Grund hassen;20denn sie reden nicht, was zum Frieden dient, sondern ersinnen Verleumdungen gegen die Stillen im Land.21Sie sperren ihr Maul weit auf über mich und rufen: »Haha, haha! Nun sieht es unser Auge!«22Du hast es gesehen, o HERR; schweige nicht! Herr, sei nicht fern von mir!23Erhebe dich und erwache, um mir Recht zu schaffen, für meine Sache, mein Gott und mein Herr!24Schaffe mir Recht nach deiner Gerechtigkeit, HERR, mein Gott, daß sie sich nicht freuen dürfen über mich,25dass sie nicht sagen können in ihren Herzen: »Haha, so haben wir’s gewollt!« Lass sie nicht sagen: »Wir haben ihn verschlungen!«26Es sollen alle zuschanden werden und sich schämen, die sich über mein Unglück freuen; in Scham und Schande sollen sich kleiden, die gegen mich großtun.27Aber jauchzen und fröhlich sein sollen alle, die meine Rechtfertigung wünschen; sie sollen allezeit sagen: Der HERR sei hochgelobt, der das Heil seines Knechtes will!28Und meine Zunge soll reden von deiner Gerechtigkeit, von deinem Lob allezeit!