VDCC
Către mai marele cântăreţilor – Un psalm al lui David1
2ştii când stau jos şi când mă scol,
şi de departe îmi pătrunzi gândul.
3Ştii când umblu şi când mă culc,
şi cunoşti toate căile mele.
4Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă,
şi Tu, Doamne, îl şi cunoşti în totul.
5Tu mă înconjori pe dinapoi şi pe dinainte
şi-Ţi pui mâna peste mine.
6O ştiinţă atât de minunată este mai presus de puterile mele:
este prea înaltă ca s-o pot prinde.
7Unde mă voi duce departe de Duhul Tău
şi unde voi fugi departe de faţa Ta?
8Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo;
dacă mă voi culca în Locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo;
9dacă voi lua aripile zorilor
şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării,
10şi acolo mâna Ta mă va călăuzi,
şi dreapta Ta mă va apuca.
11Dacă voi zice: „Cel puţin întunericul mă va acoperi
şi se va face noapte lumina dimprejurul meu!”
12Iată că nici chiar întunericul nu este întunecos pentru Tine;
ci noaptea străluceşte ca ziua,
şi întunericul, ca lumina.
13Tu mi-ai întocmit rărunchii,
Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele:
14Te laud că sunt o făptură aşa de minunată.
Minunate sunt lucrările Tale,
şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!
15Trupul meu nu era ascuns de Tine,
când am fost făcut într-un loc tainic,
ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului.
16Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau;
şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite,
mai înainte de a fi fost vreuna din ele.
17Cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule,
şi cât de mare este numărul lor!
18Dacă le număr, sunt mai multe decât boabele de nisip.
Când mă trezesc, sunt tot cu Tine.
19O, Dumnezeule, de ai ucide pe cel rău!
Depărtaţi-vă de la mine, oameni setoşi de sânge!
20Ei vorbesc despre Tine în chip nelegiuit,
Îţi iau Numele ca să mintă, ei, vrăjmaşii Tăi!
21Să nu urăsc eu, Doamne, pe cei ce Te urăsc
şi să nu-mi fie scârbă de cei ce se ridică împotriva Ta?
22Da, îi urăsc cu o ură desăvârşită;
îi privesc ca pe vrăjmaşi ai mei.
23Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima!
Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile!
24Vezi dacă sunt pe o cale rea,
şi du-mă pe calea veşniciei!
© Societatea Biblică Interconfesională din România
SCH2000
Psalm 1391Dem Vorsänger. Von David. Ein Psalm. HERR, du erforschst mich und kennst mich!2Ich sitze oder stehe auf, so weißt du es; du verstehst meine Gedanken von ferne.3Du beobachtest mich, ob ich gehe oder liege, und bist vertraut mit allen meinen Wegen;4ja, es ist kein Wort auf meiner Zunge, das du, HERR, nicht völlig wüsstest.5Von allen Seiten umgibst du mich und hältst deine Hand über mir.6Diese Erkenntnis ist mir zu wunderbar, zu hoch, als daß ich sie fassen könnte!7Wo sollte ich hingehen vor deinem Geist, und wo sollte ich hinfliehen vor deinem Angesicht?8Stiege ich hinauf zum Himmel, so bist du da; machte ich das Totenreich zu meinem Lager, siehe, so bist du auch da!9Nähme ich Flügel der Morgenröte und ließe mich nieder am äußersten Ende des Meeres,10so würde auch dort deine Hand mich führen und deine Rechte mich halten!11Spräche ich: »Finsternis soll mich überfallen und das Licht zur Nacht werden um mich her!«,12so wäre auch die Finsternis nicht finster für dich, und die Nacht leuchtete wie der Tag, die Finsternis [wäre für dich] wie das Licht.13Denn du hast meine Nieren gebildet; du hast mich gewoben im Schoß meiner Mutter.14Ich danke dir dafür, daß ich erstaunlich und wunderbar gemacht bin; wunderbar sind deine Werke, und meine Seele erkennt das wohl!15Mein Gebein war nicht verhüllt vor dir, als ich im Verborgenen gemacht wurde, kunstvoll gewirkt tief unten auf Erden.16Deine Augen sahen mich schon als ungeformten Keim, und in dein Buch waren geschrieben alle Tage, die noch werden sollten, als noch keiner von ihnen war.17Und wie kostbar sind mir deine Gedanken, o Gott! Wie ist ihre Summe so gewaltig!18Wollte ich sie zählen – sie sind zahlreicher als der Sand. Wenn ich erwache, so bin ich immer noch bei dir!19Ach, wollest du, o Gott, doch den Gottlosen töten! Und ihr Blutgierigen, weicht von mir!20Denn sie reden arglistig gegen dich; deine Feinde erheben [ihre Hand] zur Lüge.21Sollte ich nicht hassen, die dich, HERR, hassen, und keine Abscheu empfinden vor deinen Widersachern?22Ich hasse sie mit vollkommenem Hass, sie sind mir zu Feinden geworden.23Erforsche mich, o Gott, und erkenne mein Herz; prüfe mich und erkenne, wie ich es meine;24und sieh, ob ich auf bösem Weg bin, und leite mich auf dem ewigen Weg!