VDCC
1
se supără de orice lucru bun. –
ci vrea să arate ce ştie el. –
şi odată cu ruşinea, vine şi ocara. –
izvorul înţelepciunii este ca un şuvoi care curge întruna. –
ca să nedreptăţeşti pe cel neprihănit la judecată. –
şi gura lui înjură până stârneşte lovituri. –
şi buzele îi sunt o cursă pentru suflet. –8
alunecă până în fundul măruntaielor. –
este frate cu cel ce nimiceşte. –
cel neprihănit fuge în el şi stă la adăpost. –
în închipuirea lui, ea este un zid înalt. –
dar smerenia merge înaintea slavei. –
face o prostie şi îşi trage ruşinea. –
dar duhul doborât de întristare, cine-l va ridica? –
şi urechea celor înţelepţi caută ştiinţa. –
şi-i deschid intrarea înaintea celor mari. –
dar vine celălalt şi-l ia la cercetare. –
şi hotărăşte între cei puternici.
şi certurile lor sunt tot aşa de greu de înlăturat ca zăvoarele unei case împărăteşti. –
din venitul buzelor lui se satură.
oricine o iubeşte, îi va mânca roadele. –
este un har pe care-l capătă de la Domnul. –
dar bogatul răspunde cu asprime. –
dar este un prieten care ţine mai mult la tine decât un frate. –
© Societatea Biblică Interconfesională din România