Doriti ca elim.at să vă redirecționeze automat la pagina în limba română?
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Pentru detalii accesati pagina GDPR Vreau detalii

Biblia

VDCC

Fereşte-te de desfrânare1Fiule, ia aminte la înţelepciunea mea
şi pleacă urechea la învăţătura mea,
2ca să fii cu chibzuinţă,
şi buzele tale să aibă cunoştinţă.
3Căci buzele femeii străine strecoară miere, şi cerul gurii ei este mai lunecos decât untdelemnul;
4dar la urmă este amară ca pelinul,
ascuţită ca o sabie cu două tăişuri.
5Picioarele ei coboară la moarte,
paşii ei dau în Locuinţa morţilor.
6Aşa că ea nu poate găsi calea vieţii,
rătăceşte în căile ei şi nu ştie unde merge.
7Şi acum, fiilor, ascultaţi-mă
şi nu vă abateţi de la cuvintele gurii mele:
8depărtează-te de drumul care duce la ea
şi nu te apropia de uşa casei ei,
9ca nu cumva să-ţi dai altora vlaga ta,
şi unui om fără milă anii tăi;
10ca nu cumva nişte străini să se sature de averea ta,
şi tu să te trudeşti pentru casa altuia;
11ca nu cumva să gemi, la urmă,
când carnea şi trupul ţi se vor istovi,
12şi să zici: „Cum am putut eu să urăsc certarea
şi cum a dispreţuit inima mea mustrarea?
13Cum am putut să n-ascult glasul învăţătorilor mei
şi să nu iau aminte la cei ce mă învăţau?
14Cât pe ce să mă nenorocesc de tot
în mijlocul poporului şi adunării!”
15Bea apă din fântâna ta
şi din izvoarele puţului tău.
16Ce, vrei să ţi se verse izvoarele afară?
Şi să-ţi curgă râurile pe pieţele de obşte?
17Lasă-le să fie numai pentru tine,
şi nu pentru străinii de lângă tine.
18Izvorul tău să fie binecuvântat,
şi bucură-te de nevasta tinereţii tale.
19Cerboaică iubită, căprioară plăcută:
fii îmbătat tot timpul de drăgălăşiile ei,
fii îndrăgostit necurmat de dragostea ei!
20Şi pentru ce, fiule, ai fi îndrăgostit de o străină
şi ai îmbrăţişa sânul unei necunoscute?
21Căci căile omului sunt lămurite înaintea ochilor Domnului
şi El vede toate cărările lui.
22Cel rău este prins în înseşi nelegiuirile lui
şi este apucat de legăturile păcatului lui.
23El va muri din lipsă de înfrânare,
se va poticni din prea multa lui nebunie.

Traducerea D. Cornilescu 1924, ediția revizuită în 2014
© Societatea Biblică Interconfesională din România