VDCC
Răspunsul lui Iov1
2„Ascultaţi, ascultaţi cuvintele mele, daţi-mi măcar această mângâiere.
3Lăsaţi-mă să vorbesc, vă rog;
şi, după ce voi vorbi, veţi putea să vă bateţi joc.
4Oare împotriva unui om se îndreaptă plângerea mea?
Şi pentru ce n-aş fi nerăbdător?
5Priviţi-mă, miraţi-vă
şi puneţi mâna la gură.
6Când mă gândesc, mă înspăimânt, şi un tremur îmi apucă tot trupul:7
Pentru ce îi vezi îmbătrânind şi sporind în putere?
8Sămânţa lor se întăreşte cu ei şi în faţa lor,
odraslele lor propăşesc sub ochii lor.
9În casele lor domneşte pacea, fără umbră de frică;
nuiaua lui Dumnezeu nu vine să-i lovească.
10Taurii lor sunt plini de vlagă şi prăsitori,
juncanele lor zămislesc şi nu leapădă.
11Îşi lasă copiii să se împrăştie ca nişte oi,
şi copiii se zbenguie în jurul lor.
12Cântă cu sunet de tobă şi de harpă,
se desfată cu sunete de caval.
13Îşi petrec zilele în fericire
şi se coboară într-o clipă în Locuinţa morţilor.
14Şi totuşi ziceau lui Dumnezeu: „Pleacă de la noi.
Nu voim să cunoaştem căile Tale.
15Ce este Cel Atotputernic, ca să-I slujim?
Ce vom câştiga dacă-I vom înălţa rugăciuni?”
16Ce! Nu sunt ei în stăpânirea fericirii? –
Departe de mine sfatul celor răi! –17
să vină sărăcia peste ei,
să le dea şi lor Dumnezeu partea lor de dureri în mânia Lui,
18să fie ca paiul luat de vânt,
ca pleava luată de vârtej?
19Veţi zice că pentru fiii Săi păstrează Dumnezeu pedeapsa.
Dar pe el, pe nelegiuit, ar trebui să-l pedepsească Dumnezeu, ca să simtă;
20el ar trebui să-şi vadă nimicirea,
el ar trebui să bea mânia Celui Atotputernic.
21Căci, ce-i pasă lui ce va fi de casa lui după el,
când numărul lunilor i s-a împlinit?
22Oare pe Dumnezeu Îl vom învăţa minte,
pe El, care cârmuieşte duhurile cereşti?
23Unul moare în mijlocul propăşirii, păcii şi fericirii,
24cu coapsele încărcate de grăsime
şi măduva oaselor plină de suc.
25Altul moare, cu amărăciunea în suflet,
fără să se fi bucurat de vreo fericire,
26şi amândoi adorm în ţărână,
amândoi sunt mâncaţi de viermi.27
ce judecăţi nedrepte rostiţi asupra mea.
28Voi ziceţi: „Unde este casa apăsătorului?
Unde este cortul în care locuiau nelegiuiţii?”
29Dar ce! N-aţi întrebat pe călători
şi nu ştiţi ce istorisesc ei?
30Cum în ziua nenorocirii, cel rău este cruţat,
şi în ziua mâniei, el scapă.
31Cine îl mustră în faţă pentru purtarea lui?
Cine îi răsplăteşte tot ce a făcut?
32Este dus la groapă
şi i se pune o strajă la mormânt.
33Bulgării din vale îi sunt mai uşori,
căci toţi oamenii merg după el,
şi o mulţime îi merge înainte.
34Pentru ce dar îmi daţi mângâieri deşarte?
Ce mai rămâne din răspunsurile voastre decât viclenie?”
© Societatea Biblică Interconfesională din România
SCH2000
Hiobs Antwort: Das Wohlergehen der Gottlosen1Darauf antwortete Hiob und sprach:2Hört, o hört doch an, was ich zu sagen habe; das soll der Trost sein, den ihr mir gewährt!3Erlaubt mir, daß ich rede; und nachdem ich gesprochen habe, magst du spotten!4Richte ich etwa meine Klage an einen Menschen? Und warum sollte ich nicht ungeduldig sein?5Wendet euch zu mir und staunt, und legt die Hand auf den Mund!6Ja, wenn ich daran denke, so erschrecke ich, und Zittern erfasst meinen Leib.7Warum leben denn die Gottlosen, werden alt, groß und stark?8Ihr Same gedeiht vor ihrem Angesicht, um sie her, und ihre Sprösslinge sind vor ihren Augen.9Ihre Häuser haben Frieden, keine Furcht; die Rute Gottes schlägt sie nicht.10Sein Stier bespringt, und nicht umsonst; seine Kuh kalbt ohne Fehlgeburt.11Ihre Jungen lassen sie ausziehen wie eine Schafherde, und ihre Kinder hüpfen herum.12Sie singen laut zur Pauke und Laute und sind fröhlich beim Klang der Schalmei.13Sie verbringen ihre Tage in Wohlleben und fahren in einem Augenblick in das Totenreich hinab.14Und doch sprechen sie zu Gott: »Weiche von uns; nach der Erkenntnis deiner Wege fragen wir nicht!15Was ist schon der Allmächtige, daß wir ihm dienen sollten, und was nützt es uns, ihn anzurufen?«16– Doch siehe, ihr Glück liegt nicht in ihrer Hand; [darum] sei der Rat der Gottlosen fern von mir! –17Wie oft erlischt die Leuchte der Gottlosen und ereilt sie ihr Unglück, teilt Er ihnen Verderben zu in seinem Zorn,18werden sie wie Stroh vor dem Wind und wie Spreu, die der Sturm entführt?19Spart Gott das Unglück [des Gottlosen] für seine Kinder auf? – Ihm selbst sollte er vergelten, so daß er es weiß!20Seine eigenen Augen sollen sein Verderben sehen, und den Zorn des Allmächtigen soll er selbst trinken!21Denn was liegt ihm an seinem Haus nach seinem Tod, wenn die Zahl seiner Monate abgerissen ist?22Kann man Gott Erkenntnis lehren, da er es doch ist, der die Hohen richtet?23Der eine stirbt im Vollbesitz seiner Kraft, vollkommen ruhig und sorglos;24seine Tröge fließen über von Milch, und das Mark seiner Gebeine ist getränkt.25Der andere aber stirbt mit betrübter Seele und hat nie Gutes geschmeckt:26Gemeinsam liegen sie im Staub, und Gewürm bedeckt sie beide.27Seht, ich kenne eure Überlegungen und die listigen Pläne, mit denen ihr mir Unrecht tun wollt!28Denn ihr denkt: »Wo ist das Haus des Fürsten hingekommen? Und wo ist das Zelt, in dem die Gottlosen wohnten?«29Habt ihr nicht die befragt, die auf dem Weg vorüberzogen? Und habt ihr ihre Hinweise nicht beachtet,30dass der Böse verschont wird am Tag des Unglücks und dem Tag des Zorns entgeht?31Wer kann ihm ins Gesicht seinen Wandel vorhalten, und sein Tun, wer vergilt es ihm?32Doch er wird [feierlich] zu Grabe getragen, und über seinem Grabhügel hält man Wache.33Angenehm sind ihm die Schollen des Tales; hinter ihm her zieht jedermann, und vor ihm her eine unzählbare Schar.34Was tröstet ihr mich da mit Nichtigkeiten? Eure Antworten sind nichts als Trug!