VDCC
Numărătoarea poporului1
2Şi David a zis lui Ioab şi căpeteniilor poporului: „Duceţi-vă de faceţi numărătoarea lui Israel, de la Beer-Şeba până la Dan, şi spuneţi-mi, ca să ştiu la cât se ridică numărul poporului.”
3Ioab a răspuns: „Domnul să facă pe poporul Lui încă de o sută de ori pe atât! Împărate, domnul meu, nu sunt ei toţi slujitori ai domnului meu? Dar pentru ce cere domnul meu lucrul acesta? Pentru ce să faci pe Israel să păcătuiască astfel?”
4Împăratul a stăruit în porunca pe care o dădea lui Ioab. Şi Ioab a plecat şi a străbătut tot Israelul; apoi s-a întors la Ierusalim.
5Ioab a dat lui David cartea numărătorii poporului: în tot Israelul erau o mie de mii şi o sută de mii de bărbaţi în stare să scoată sabia, iar în Iuda erau patru sute şaptezeci de mii de bărbaţi în stare să scoată sabia.
6Între ei n-a numărat şi pe Levi şi Beniamin, căci porunca împăratului i se părea o urâciune.Ciuma7
8Şi David a zis lui Dumnezeu: „Am săvârşit un mare păcat făcând lucrul acesta! Acum, iartă fărădelegea robului Tău, căci am lucrat în totul ca un nebun!”
9Domnul a vorbit astfel lui Gad, văzătorul lui David:
10„Du-te şi spune lui David: „Aşa vorbeşte Domnul: „Îţi pun înainte trei urgii; alege una din ele, şi te voi lovi cu ea.”
11Gad s-a dus la David şi i-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: „Primeşte:
12sau trei ani de foamete, sau trei luni în timpul cărora să fii nimicit de potrivnicii tăi şi atins de sabia vrăjmaşilor tăi, sau trei zile în timpul cărora sabia Domnului şi ciuma să fie în ţară, şi îngerul Domnului să ducă nimicirea în tot ţinutul lui Israel. Vezi acum ce trebuie să răspund Celui ce mă trimite.”
13David a răspuns lui Gad: „Sunt într-o mare strâmtorare! Să cad în mâinile Domnului, căci îndurările Lui sunt nemărginite; dar să nu cad în mâinile oamenilor!”
14Domnul a trimis ciuma în Israel, şi au căzut şaptezeci de mii de oameni din Israel.
15Dumnezeu a trimis un înger la Ierusalim, ca să-l nimicească; şi, pe când îl nimicea, Domnul S-a uitat şi I-a părut rău de răul acesta; şi a zis îngerului care nimicea: „Destul! Acum, trage-ţi mâna înapoi!” Îngerul Domnului stătea lângă aria lui Ornan, iebusitul.
16David a ridicat ochii şi a văzut pe îngerul Domnului stând între pământ şi cer şi ţinând în mână sabia scoasă şi întoarsă împotriva Ierusalimului. Atunci David şi bătrânii, înveliţi cu saci, au căzut cu faţa la pământ.
17Şi David a zis lui Dumnezeu: „Oare n-am poruncit eu numărătoarea poporului? Eu am păcătuit şi am făcut răul acesta; dar oile acestea, ce au făcut oare? Doamne Dumnezeul meu, mâna Ta să fie, dar, peste mine şi peste casa tatălui meu şi să nu piardă pe poporul Tău!”18
19David s-a suit, după cuvântul pe care-l spusese Gad în Numele Domnului.
20Ornan s-a întors şi a văzut îngerul, şi cei patru fii ai lui s-au ascuns împreună cu el: treiera grâul atunci.
21Când a ajuns David la Ornan, Ornan s-a uitat şi a zărit pe David; apoi a ieşit din arie şi s-a închinat înaintea lui David, cu faţa la pământ.
22David a zis lui Ornan: „Dă-mi locul ariei să zidesc în el un altar Domnului; dă-mi-l pe preţul lui în argint, ca să se depărteze urgia deasupra poporului.”
23Ornan a răspuns lui David: „Ia-l, şi să facă domnul meu împăratul ce va crede; iată eu dau boii pentru arderea de tot, carele în loc de lemne şi grâul pentru darul de mâncare, toate le dau.”
24Dar împăratul David a zis lui Ornan: „Nu! Vreau să-l cumpăr pe preţul lui în argint, căci nu voi da Domnului ce este al tău şi nu voi aduce o ardere de tot care să nu mă coste nimic.”
25Şi David a dat lui Ornan şase sute de sicli de aur pentru locul ariei.
26David a zidit acolo un altar Domnului şi a adus arderi de tot şi jertfe de mulţumire. A chemat pe Domnul, şi Domnul i-a răspuns prin foc, care s-a coborât din cer pe altarul arderii de tot.
27Atunci Domnul a vorbit îngerului, care şi-a vârât iarăşi sabia în teacă.
28Pe vremea aceasta, David, văzând că Domnul îl ascultase în aria lui Ornan, iebusitul, aducea jertfe acolo.
29Dar Locaşul Domnului, făcut de Moise în pustiu, şi altarul arderilor de tot erau atunci pe înălţimea Gabaonului.
30David nu putea să meargă înaintea acestui altar să caute pe Dumnezeu, pentru că îl înspăimântase sabia îngerului Domnului.
© Societatea Biblică Interconfesională din România
SCH2000
Davids Volkszählung und das Gericht Gottes1Und Satan stand auf gegen Israel und reizte David, Israel zählen zu lassen.2Und David sprach zu Joab und zu den Obersten des Volkes: Geht hin, zählt Israel von Beerscheba an bis nach Dan, und bringt mir Bericht, damit ich ihre Zahl erfahre!3Joab aber sprach: Der HERR füge zu seinem Volk, wie zahlreich es jetzt ist, noch hundertmal mehr hinzu! Aber sind sie nicht, mein Herr und König, alle die Knechte meines Herrn? Warum verlangt mein Herr so etwas? Warum soll eine Schuld auf Israel kommen?4Doch das Wort des Königs blieb fest gegen Joab; so zog Joab aus und durchwanderte ganz Israel und kam wieder nach Jerusalem.5Und Joab gab David die Zahl des gemusterten Volkes an. Das ganze Israel zählte 1100000 Männer, die das Schwert zogen, und Juda 470000 Männer, die das Schwert zogen.6Levi aber und Benjamin hatte er nicht mit ihnen gemustert; denn das Wort des Königs war Joab ein Gräuel.7Und diese Sache missfiel Gott; darum schlug er Israel.8Und David sprach zu Gott: Ich habe mich schwer versündigt, daß ich diese Sache getan habe. Nun aber nimm doch die Missetat deines Knechtes hinweg, denn ich habe sehr töricht gehandelt!9Und der HERR redete zu Gad, dem Seher Davids, und sprach:10Geh hin, rede zu David und sprich: So spricht der HERR: Dreierlei lege ich dir vor, erwähle dir eines davon, daß ich es dir antue!11Und als Gad zu David kam, sprach er zu ihm: So spricht der HERR: Wähle für dich:12Entweder drei Jahre Hungersnot oder drei Monate lang Flucht vor deinen Widersachern, so daß dich das Schwert deiner Feinde ereilt, oder drei Tage lang das Schwert des HERRN und die Pest im Land, und den Engel des HERRN als Verderber im ganzen Gebiet von Israel. So überlege dir nun, welche Antwort ich dem zurückbringen soll, der mich gesandt hat!13Und David sprach zu Gad: Mir ist sehr angst! Ich will in die Hand des HERRN fallen; denn seine Barmherzigkeit ist sehr groß; aber in die Hände der Menschen will ich nicht fallen!14Da ließ der HERR die Pest über Israel kommen, so daß 70000 Mann aus Israel umkamen.15Und Gott sandte den Engel nach Jerusalem, um es zu verderben. Und als er verderbte, sah es der HERR, und ihn reute das Unheil; und er sprach zu dem Engel, der verderbte: Genug! Lass deine Hand nun sinken! Der Engel des HERRN aber stand bei der Tenne Ornans, des Jebusiters.16Und David erhob seine Augen und sah den Engel des HERRN zwischen Erde und Himmel stehen, und in seiner Hand ein bloßes Schwert, über Jerusalem ausgestreckt. Da fielen David und die Ältesten, in Sacktuch gehüllt, auf ihr Angesicht.17Und David sprach zu Gott: Habe nicht ich gesagt, daß man das Volk zählen soll? Ich bin es, der gesündigt und sehr böse gehandelt hat. Was haben aber diese Schafe getan? HERR, mein Gott, lass doch deine Hand gegen mich und das Haus meines Vaters gerichtet sein, und nicht gegen dein Volk zur Plage!18Und der Engel des HERRN befahl Gad, David zu sagen, daß er hinaufgehen solle, um dem HERRN einen Altar aufzurichten auf der Tenne Ornans, des Jebusiters.19So ging David hinauf nach dem Wort Gads, das dieser im Namen des HERRN geredet hatte.20Und Ornan wandte sich um und sah den Engel, und seine vier Söhne versteckten sich mit ihm; Ornan drosch aber gerade Weizen.21Und David kam zu Ornan; und Ornan blickte um sich und sah David; und er ging aus der Tenne heraus und verneigte sich vor David mit dem Angesicht zur Erde.22Und David sprach zu Ornan: Gib mir den Platz der Tenne, damit ich dem HERRN einen Altar darauf baue – um den vollen Geldwert sollst du ihn mir geben –, damit die Plage von dem Volk abgewandt wird!23Da sprach Ornan zu David: Nimm ihn hin; mein Herr und König tue damit, was ihm gefällt! Siehe, ich gebe die Rinder als Brandopfer und die Dreschwagen als Brennholz und den Weizen zum Speisopfer; alles gebe ich zum Geschenk!24Aber der König David sprach zu Ornan: Nicht so, sondern ich will es um den vollen Geldwert kaufen! Denn ich will nicht für den HERRN nehmen, was dir gehört, und umsonst Brandopfer bringen!25So gab David dem Ornan für den Platz Gold im Gewicht von 600 Schekel.26Und David baute dem HERRN dort einen Altar und opferte Brandopfer und Friedensopfer. Und als er den HERRN anrief, antwortete er ihm mit Feuer vom Himmel, [das er] auf den Brandopferaltar [fallen ließ].27Und der HERR gebot dem Engel, sein Schwert wieder in die Scheide zu stecken.28Zu jener Zeit, als David sah, daß der HERR ihn auf der Tenne Ornans, des Jebusiters, erhört hatte, pflegte er dort zu opfern.29Die Wohnung des HERRN aber, die Mose in der Wüste gemacht hatte, und der Brandopferaltar waren zu jener Zeit auf der Höhe von Gibeon.30David aber konnte nicht vor denselben treten, um Gott zu suchen; so sehr war er erschrocken vor dem Schwert des Engels des HERRN.