VDCC
Leviţii, numărătoarea şi slujbele lor1
2El a strâns pe toate căpeteniile lui Israel, pe preoţi şi pe leviţi.
3Au făcut numărătoarea leviţilor, de la vârsta de treizeci de ani în sus; socotiţi pe cap şi pe bărbaţi, s-au găsit în număr de treizeci şi opt de mii.
4Şi David a zis: „Douăzeci şi patru de mii dintre ei să vegheze asupra slujbelor din Casa Domnului, şase mii să fie dregători şi judecători,
5patru mii să fie portari, şi patru mii să fie însărcinaţi să laude pe Domnul cu instrumentele pe care le-am făcut ca să-L preamărim.”
6David i-a împărţit în cete după fiii lui Levi: Gherşon, Chehat şi Merari.
7Din gherşoniţi: Laedan şi Şimei. –
8Fiii lui Laedan: căpetenia Iehiel, Zetam şi Ioel, trei.
9Fiii lui Şimei: Şelomit, Haziel şi Haran, trei. Aceştia erau capii caselor părinteşti ale familiei lui Laedan. –
10Fiii lui Şimei: Iahat, Zina, Ieuş şi Beria. Aceştia sunt cei patru fii ai lui Şimei.
11Iahat era căpetenia, şi Zina al doilea; Ieuş şi Beria n-au avut mulţi fii şi au alcătuit o singură casă părintească la numărătoare.
12Fiii lui Chehat: Amram, Iţehar, Hebron şi Uziel, patru. –
13Fiii lui Amram: Aaron şi Moise. Aaron a fost pus deoparte să fie sfinţit ca preasfânt, el şi fiii lui pe vecie, ca să aducă tămâie înaintea Domnului, să-I facă slujba şi să binecuvânteze pe vecie în Numele Lui.
14Dar fiii lui Moise, omul lui Dumnezeu, au fost număraţi în seminţia lui Levi.
15Fiii lui Moise: Gherşom şi Eliezer.
16Fiul lui Gherşom: Şebuel, căpetenia.
17Şi fiii lui Eliezer au fost: Rehabia, căpetenia; Eliezer n-a avut alt fiu, dar fiii lui Rehabia au fost foarte mulţi la număr. –
18Fiul lui Iţehar: Şelomit, căpetenia. –
19Fiii lui Hebron: Ieria, căpetenia; Amaria, al doilea; Iahaziel, al treilea; şi Iecameam, al patrulea. –
20Fiii lui Uziel: Mica, căpetenia; şi Işia, al doilea.
21Fiii lui Merari: Mahli şi Muşi. – Fiii lui Mahli: Eleazar şi Chis.
22Eleazar a murit fără să aibă fii; dar a avut fete pe care le-au luat de neveste fiii lui Chis, fraţii lor. –
23Fiii lui Muşi: Mahli, Eder şi Ieremot, trei.24
25Căci David a zis: „Domnul Dumnezeul lui Israel a dat odihnă poporului Său şi va locui pe vecie la Ierusalim;
26şi leviţii nu vor mai avea să poarte Cortul şi toate uneltele pentru slujba lui.”
27După cele din urmă porunci ale lui David, numărătoarea fiilor lui Levi s-a făcut de la vârsta de douăzeci de ani în sus.
28Puşi lângă fiii lui Aaron pentru slujba Casei Domnului, ei aveau să îngrijească de curţi şi de odăi, de curăţarea tuturor lucrurilor sfinte, de împlinirea slujbei în Casa lui Dumnezeu,
29de pâinile pentru punerea înaintea Domnului, de floarea de făină pentru darurile de mâncare, de plăcintele fără aluat, de turtele coapte în tigaie şi de turtele prăjite, de toate măsurile de încăpere şi de lungime;
30ei aveau să stea în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară, ca să laude şi să mărească pe Domnul
31şi să aducă neîncetat înaintea Domnului toate arderile de tot Domnului, în zilele de Sabat, de lună nouă şi de sărbători, după numărul şi obiceiurile rânduite.
32Îngrijeau de Cortul întâlnirii, de Sfântul Locaş şi de fiii lui Aaron, fraţii lor, pentru slujba Casei Domnului.
© Societatea Biblică Interconfesională din România