VDCC
Nelegiuirile poporului1
2ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte!
3Căci mâinile vă sunt mânjite de sânge, şi degetele, de nelegiuiri; buzele voastre spun minciuni, şi limba voastră vorbeşte nelegiuiri.
4Niciunuia nu-i place dreptatea, niciunul nu se judecă cu dreptate; ei se bizuie pe lucruri deşarte şi spun neadevăruri, zămislesc răul şi nasc nelegiuirea.
5Clocesc ouă de basilic şi ţes pânze de păianjen. Cine mănâncă din ouăle lor moare; şi, dacă se sparge vreunul, iese o năpârcă.
6Pânzele lor nu slujesc la facerea hainelor, şi nu pot să se acopere cu lucrarea lor; căci lucrările lor sunt nişte lucrări nelegiuite, şi în mâinile lor sunt fapte de silnicie.
7Picioarele lor aleargă spre rău şi se grăbesc să verse sânge nevinovat; gândurile lor sunt gânduri nelegiuite, prăpădul şi nimicirea sunt pe drumul lor.
8Ei nu cunosc calea păcii, şi în căile lor nu este dreptate; apucă pe cărări sucite: oricine umblă pe ele nu cunoaşte pacea. –9
10Bâjbâim ca nişte orbi de-a lungul unui zid, bâjbâim ca cei ce n-au ochi, ne poticnim ziua în amiaza mare ca noaptea, în mijlocul celor sănătoşi suntem ca nişte morţi.
11Mormăim cu toţii ca nişte urşi, ne văităm ca nişte porumbei, aşteptăm izbăvirea, şi nu este, aşteptăm mântuirea, şi ea este departe de noi.
12Căci fărădelegile noastre sunt multe înaintea Ta, şi păcatele noastre mărturisesc împotriva noastră; fărădelegile noastre sunt cu noi şi ne cunoaştem nelegiuirile noastre.
13Am fost vinovaţi şi necredincioşi faţă de Domnul, am părăsit pe Dumnezeul nostru; am vorbit cu apăsare şi răzvrătire, am cugetat şi vorbit cuvinte mincinoase;
14şi astfel izbăvirea s-a întors înapoi, şi mântuirea a stat deoparte; căci adevărul s-a poticnit în piaţa de obşte, şi neprihănirea nu poate să se apropie.
15Adevărul s-a făcut nevăzut, şi cel ce se depărtează de rău este jefuit.
Domnul vede cu privirea mânioasă că nu mai este nicio neprihănire.16
17Se îmbracă cu neprihănire ca şi cu o platoşă, Îşi pune pe cap coiful mântuirii; ia răzbunarea ca o haină şi Se acoperă cu gelozia ca şi cu o manta.
18El va răsplăti fiecăruia după faptele lui, va da potrivnicilor Săi mânia, va întoarce la fel vrăjmaşilor Săi şi va da ostroavelor plata cuvenită!
19Atunci se vor teme de Numele Domnului cei de la apus, şi de slava Lui cei de la răsăritul soarelui; când va năvăli vrăjmaşul ca un râu, Duhul Domnului îl va pune pe fugă.
20„Da, va veni un Răscumpărător pentru Sion, pentru cei ai lui Iacov care se vor întoarce de la păcatele lor, zice Domnul.
21Şi iată legământul Meu cu ei, zice Domnul: „Duhul Meu, care Se odihneşte peste tine şi cuvintele Mele pe care le-am pus în gura ta nu se vor mai depărta din gura ta, nici din gura copiilor tăi, nici din gura copiilor copiilor tăi, de acum şi până-n veac, zice Domnul.”
© Societatea Biblică Interconfesională din România