VDCC
Împotriva Moabului1
Chiar în noaptea când este pustiit, Ar-Moabul este nimicit! Chiar în noaptea când este pustiit, Chir-Moabul este nimicit!…
2Poporul se suie la templu şi la Dibon, pe înălţimi, ca să plângă; Moabul se boceşte: pe Nebo şi pe Medeba toate capetele sunt rase, şi toate bărbile sunt tăiate.
3Pe uliţe sunt încinşi cu saci, pe acoperişuri şi în pieţe totul geme, şi se topesc plângând.
4Hesbonul şi Eleale ţipă de li se aude glasul până la Iahaţ, chiar şi războinicii Moabului se bocesc cu sufletul plin de groază.
5„Îmi plânge inima pentru Moab, ai cărui fugari aleargă până la Ţoar, până la Eglat-Şelişia; căci suie plângând suişul Luhitului şi scot ţipete de durere pe drumul Horonaimului.
6Căci apele Nimrim sunt pustiite, s-a uscat iarba, s-a dus verdeaţa şi nu mai este niciun fir verde.
7De aceea strâng ce le mai rămâne şi îşi strămută averile dincolo de pârâul sălciilor.
8Căci ţipetele înconjoară hotarele Moabului; bocetele lui răsună până la Eglaim, şi urletele lui răsună până la Beer-Elim.
9Apele Dimonului sunt pline de sânge, şi voi trimite peste Dimon noi nenorociri; un leu va veni împotriva celor scăpaţi ai Moabului, împotriva rămăşiţei din ţară.”
© Societatea Biblică Interconfesională din România