Biblia

1Vai de tine, pustiitorule, care totuşi n-ai fost pustiit; care jefuieşti, şi n-ai fost jefuit încă! După ce vei sfârşi de pustiit, vei fi pustiit şi tu, după ce vei isprăvi de jefuit, vei fi jefuit şi tu. –
2Doamne, ai milă de noi! Noi nădăjduim în Tine. Fii ajutorul nostru în fiecare dimineaţă şi izbăvirea noastră la vreme de nevoie!
3Când răsună glasul Tău, popoarele fug; când Te scoli Tu, neamurile se împrăştie. –
4Şi prada voastră va fi strânsă cum strânge muşiţa: sar peste ea cum sar lăcustele.
5Domnul este înălţat şi locuieşte în înălţime. El umple Sionul de nepărtinire şi dreptate.
6Zilele tale sunt statornice, înţelepciunea şi priceperea sunt un izvor de mântuire; frica de Domnul, iată comoara Sionului.
7Iată, vitejii strigă afară; solii păcii plâng cu amar.
8Drumurile sunt pustii; nimeni nu mai umblă pe drumuri. Asur a rupt legământul, dispreţuieşte cetăţile, nu se uită la nimeni.
9Ţara jeleşte şi este întristată; Libanul este plin de ruşine, tânjeşte; Saronul este ca un pustiu; Basanul şi Carmelul îşi scutură frunza.
10„Acum Mă voi scula – zice Domnul – acum Mă voi înălţa, acum Mă voi ridica.
11Aţi zămislit fân şi naşteţi paie de mirişte; suflarea voastră de mânie împotriva Ierusalimului este un foc care pe voi înşivă vă va arde de tot.
12Popoarele vor fi ca nişte cuptoare de var, ca nişte spini tăiaţi care ard în foc.13Voi cei de departe, ascultaţi ce am făcut! Şi voi cei de aproape, vedeţi puterea Mea!”
14Păcătoşii sunt îngroziţi în Sion; un tremur a apucat pe cei nelegiuiţi care zic: „Cine din noi va putea să rămână lângă un foc mistuitor? Cine din noi va putea să rămână lângă nişte flăcări veşnice?”
15Cel ce umblă în neprihănire şi vorbeşte fără vicleşug, cel ce nesocoteşte un câştig scos prin stoarcere, cel ce îşi trage mâinile înapoi ca să nu primească mită, cel ce îşi astupă urechea să n-audă cuvinte setoase de sânge şi îşi leagă ochii ca să nu vadă răul,
16acela va locui în locurile înalte; stânci întărite vor fi locul lui de scăpare; i se va da pâine, şi apa nu-i va lipsi.
17Ochii tăi vor vedea pe Împărat în strălucirea Lui, vor privi ţara în toată întinderea ei.
18Inima ta îşi va aduce aminte de groaza trecută şi va zice: „Unde este logofătul? Unde este vistiernicul? Unde este cel ce veghea asupra turnurilor?”
19Atunci nu vei mai vedea pe poporul acela îndrăzneţ, pe poporul cu vorbirea încâlcită, de n-o puteai înţelege, cu limba gângavă, de n-o puteai pricepe.
20Priveşte Sionul, cetatea sărbătorilor noastre! Ochii tăi vor vedea Ierusalimul ca locuinţă liniştită, ca un cort care nu va mai fi mutat, ai cărui ţăruşi nu vor mai fi scoşi niciodată şi ale cărui funii nu vor mai fi dezlegate.
21Da, acolo cu adevărat Domnul este minunat pentru noi: El ne ţine loc de râuri, de pâraie late, unde totuşi nu pătrund corăbii cu lopeţi şi nu trece niciun vas puternic.
22Căci Domnul este Judecătorul nostru, Domnul este Legiuitorul nostru, Domnul este Împăratul nostru: El ne mântuieşte!
23Funiile tale s-au slăbit, aşa că nu mai pot strânge piciorul catargului şi nu mai pot întinde pânzele. Atunci se împarte prada, care-i aşa de mare, că până şi ologii iau parte la ea.
24Niciun locuitor nu zice: „Sunt bolnav!” Poporul Ierusalimului capătă iertarea fărădelegilor lui.