Doriti ca elim.at să vă redirecționeze automat la pagina în limba română?
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Pentru detalii accesati pagina GDPR Vreau detalii

Biblia

VDCC

Sfârşitul potopului1Dumnezeu Şi-a adus aminte de Noe, de toate vieţuitoarele şi de toate vitele care erau cu el în corabie; şi Dumnezeu a făcut să sufle un vânt pe pământ, şi apele s-au potolit.
2Izvoarele Adâncului şi stăvilarele cerurilor au fost închise, şi ploaia din cer a fost oprită.
3Apele au scăzut de pe faţa pământului, scurgându-se şi împuţinându-se, şi, după o sută cincizeci de zile, apele s-au micşorat.4În luna a şaptea, în ziua a şaptesprezecea a lunii, corabia s-a oprit pe munţii Ararat.
5Apele au mers scăzând până în luna a zecea. În luna a zecea, în ziua întâi a lunii, s-au văzut vârfurile munţilor.6După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra corăbiei pe care o făcuse.
7A dat drumul unui corb care a ieşit, ducându-se şi întorcându-se, până când au secat apele de pe pământ.
8A dat drumul şi unui porumbel, ca să vadă dacă scăzuseră apele de pe faţa pământului.
9Dar porumbelul n-a găsit niciun loc ca să-şi pună piciorul şi s-a întors la el în corabie, căci erau ape pe toată faţa pământului. Noe a întins mâna, l-a luat şi l-a băgat la el în corabie.
10A mai aşteptat alte şapte zile şi iarăşi a dat drumul porumbelului din corabie.
11Porumbelul s-a întors la el spre seară; şi iată că în ciocul lui era o frunză de măslin ruptă de curând. Noe a cunoscut astfel că apele scăzuseră pe pământ.
12A mai aşteptat alte şapte zile; şi a dat drumul porumbelului. Dar porumbelul nu s-a mai întors la el.13În anul şase sute unu, în luna întâi, în ziua întâi a lunii, apele secaseră pe pământ. Noe a ridicat învelitoarea corăbiei: s-a uitat şi iată că faţa pământului se uscase.
14În luna a doua, în a douăzeci şi şaptea zi a lunii, pământul era uscat de tot.Ieşirea lui Noe din corabie15Atunci Dumnezeu a vorbit lui Noe şi i-a zis:
16„Ieşi din corabie, tu şi nevasta ta, fiii tăi şi nevestele fiilor tăi cu tine!
17Scoate afară împreună cu tine toate vieţuitoarele de tot felul care sunt cu tine, atât păsările, cât şi vitele şi toate târâtoarele care se târăsc pe pământ: să mişune pe pământ, să crească şi să se înmulţească pe pământ.”
18Şi Noe a ieşit afară cu fiii săi, cu nevasta sa şi cu nevestele fiilor săi.
19Toate dobitoacele, toate târâtoarele, toate păsările, tot ce se mişcă pe pământ, după soiurile lor, au ieşit din corabie.20Noe a zidit un altar Domnului; a luat din toate dobitoacele curate şi din toate păsările curate şi a adus arderi de tot pe altar.
21Domnul a mirosit un miros plăcut; şi Domnul a zis în inima Lui: „Nu voi mai blestema pământul, din pricina omului, pentru că întocmirile gândurilor din inima omului sunt rele din tinereţea lui; şi nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am făcut.
22Cât va fi pământul, nu va înceta semănatul şi seceratul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziua şi noaptea!”

Traducerea D. Cornilescu 1924, ediția revizuită în 2014
© Societatea Biblică Interconfesională din România

SCH2000

Das Versiegen der Wasserfluten1Da gedachte Gott an Noah und an alle Tiere und an alles Vieh, das bei ihm in der Arche war; und Gott ließ einen Wind über die Erde wehen, so daß die Wasser fielen.2Und die Brunnen der Tiefe wurden verschlossen samt den Fenstern des Himmels, und dem Regen vom Himmel wurde Einhalt geboten.3Und die Wasser über der Erde nahmen mehr und mehr ab, so daß sie sich vermindert hatten nach 150 Tagen.4Und die Arche ließ sich auf dem Gebirge Ararat nieder am siebzehnten Tag des siebten Monats.5Und die Wasser nahmen immer weiter ab bis zum zehnten Monat; am ersten Tag des zehnten Monats konnte man die Spitzen der Berge sehen.6Und es geschah nach Verlauf von 40 Tagen, daß Noah das Fenster an der Arche öffnete, das er gemacht hatte.7Und er sandte den Raben aus; der flog hin und her, bis das Wasser auf der Erde vertrocknet war.8Danach sandte er die Taube aus, um zu sehen, ob die Wasser sich verlaufen hatten auf der Fläche des Erdbodens.9Aber die Taube fand keinen Ort, wo ihr Fuß ruhen konnte. Da kehrte sie zu ihm zur Arche zurück; denn es war noch Wasser auf der ganzen Erdoberfläche. Da streckte er seine Hand aus und ergriff sie und nahm sie wieder zu sich in die Arche.10Und er wartete noch weitere sieben Tage; dann sandte er die Taube wieder von der Arche aus.11Und die Taube kam zur Abendzeit wieder zu ihm, und siehe, sie hatte ein frisches Ölbaumblatt in ihrem Schnabel! Da erkannte Noah, daß das Wasser sich verlaufen hatte auf der Erde.12Und nachdem er noch weitere sieben Tage gewartet hatte, sandte er die Taube wieder aus; da kam sie nicht mehr zu ihm zurück.13Und es geschah im sechshundertersten Jahr, am ersten Tag des ersten Monats, da waren die Wasser von der Erde weggetrocknet. Und Noah entfernte das Dach von der Arche und schaute, und siehe, die Fläche des Erdbodens war trocken!14Und im zweiten Monat, am siebenundzwanzigsten Tag des Monats, war die Erde [ganz] trocken geworden.Noah verlässt die Arche. Noahs Opfer und Gottes Verheißung15Da redete Gott zu Noah und sprach:16Geh aus der Arche, du und deine Frau und deine Söhne und die Frauen deiner Söhne mit dir!17Alle Tiere, die bei dir sind, von allem Fleisch: Vögel, Vieh und alles Gewürm, das auf der Erde kriecht, sollen mit dir hinausgehen und sich regen auf der Erde und sollen fruchtbar sein und sich mehren auf der Erde!18So ging Noah hinaus samt seinen Söhnen und seiner Frau und den Frauen seiner Söhne.19Alle Tiere, alles Gewürm und alle Vögel, alles, was sich regt auf der Erde nach seinen Gattungen, das verließ die Arche.20Noah aber baute dem HERRN einen Altar und nahm von allem reinen Vieh und von allen reinen Vögeln und opferte Brandopfer auf dem Altar.21Und der HERR roch den lieblichen Geruch, und der HERR sprach zu seinem Herzen: Ich will künftig den Erdboden nicht mehr verfluchen um des Menschen willen, obwohl das Trachten des menschlichen Herzens böse ist von seiner Jugend an; auch will ich künftig nicht mehr alles Lebendige schlagen, wie ich es getan habe.22Von nun an soll nicht aufhören Saat und Ernte, Frost und Hitze, Sommer und Winter, Tag und Nacht, solange die Erde besteht!

Schlachter Copyright © 2000 Genfer Bibelgesellschaft.