VDCC
Iacov înfiază pe fiii lui Iosif1
2Au dat de ştire lui Iacov şi i-au spus: „Iată că fiul tău Iosif vine la tine.” Şi Israel şi-a adunat puterile şi s-a aşezat pe pat.
3Iacov a zis lui Iosif: „Dumnezeul cel Atotputernic mi S-a arătat la Luz, în ţara Canaan, şi m-a binecuvântat.
4El mi-a zis: „Te voi face să creşti, te voi înmulţi şi voi face din tine o ceată de popoare; voi da ţara aceasta seminţei tale după tine, ca s-o stăpânească pentru totdeauna.”
5Acum, cei doi fii, care ţi s-au născut în ţara Egiptului, înainte de venirea mea la tine în Egipt, vor fi ai mei; Efraim şi Manase vor fi ai mei, ca şi Ruben şi Simeon.
6Dar copiii pe care i-ai născut după ei vor fi ai tăi; ei vor purta numele fraţilor lor în partea lor de moştenire.
7La întoarcerea mea din Padan, Rahela a murit pe drum lângă mine, în ţara Canaan, la o depărtare bunicică de Efrata; şi am îngropat-o acolo, pe drumul care duce la Efrata, sau Betleem.”Binecuvântarea celor doi fii ai lui Iosif8
9Iosif a răspuns tatălui său: „Sunt fiii mei, pe care mi i-a dat Dumnezeu aici.” Israel a zis: „Apropie-i, te rog, de mine ca să-i binecuvântez.”
10Ochii lui Israel erau îngreuiaţi de bătrâneţe, aşa că nu mai putea să vadă. Iosif i-a apropiat de el; şi Israel i-a sărutat şi i-a îmbrăţişat.
11Israel a zis lui Iosif: „Nu credeam că am să-ţi mai văd faţa, şi iată că Dumnezeu m-a făcut să-ţi văd şi sămânţa.”
12Iosif i-a dat la o parte de lângă genunchii tatălui său şi s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea lui.
13Apoi Iosif i-a luat pe amândoi, pe Efraim cu mâna dreaptă, la stânga lui Israel, şi pe Manase cu mâna stângă, la dreapta lui Israel, şi i-a adus aproape de el.
14Israel şi-a întins mâna dreaptă şi a pus-o pe capul lui Efraim, care era cel mai tânăr, iar mâna stângă a pus-o pe capul lui Manase; înadins şi-a încrucişat mâinile astfel, căci Manase era cel dintâi născut.
15A binecuvântat pe Iosif şi a zis: „Dumnezeul înaintea căruia au umblat părinţii mei, Avraam şi Isaac, Dumnezeul care m-a călăuzit de când m-am născut până în ziua aceasta,
16Îngerul care m-a izbăvit de orice rău, să binecuvânteze pe copiii aceştia! Ei să poarte numele meu şi numele părinţilor mei, Avraam şi Isaac, şi să se înmulţească foarte mult în mijlocul ţării!”
17Lui Iosif nu i-a venit bine când a văzut că tatăl său îşi pune mâna dreaptă pe capul lui Efraim; de aceea a apucat mâna tatălui său, ca s-o ia de pe capul lui Efraim şi s-o îndrepte pe al lui Manase.
18Şi Iosif a zis tatălui său: „Nu aşa, tată, căci acela este cel întâi născut; pune-ţi mâna dreaptă pe capul lui.”
19Tatăl său n-a vrut, ci a zis: „Ştiu, fiule, ştiu; şi el va ajunge un popor, şi el va fi mare; dar fratele lui cel mai mic va fi mai mare decât el; şi sămânţa lui va ajunge o ceată de neamuri.”
20El i-a binecuvântat în ziua aceea şi a zis: „Numele tău îl vor întrebuinţa israeliţii când vor binecuvânta, zicând: „Dumnezeu să Se poarte cu tine cum S-a purtat cu Efraim şi cu Manase!” Şi a pus astfel pe Efraim înaintea lui Manase.
21Israel a zis lui Iosif: „Iată că în curând am să mor! Dar Dumnezeu va fi cu voi şi vă va aduce înapoi în ţara părinţilor voştri.
22Îţi dau mai mult decât fraţilor tăi, o parte pe care am luat-o din mâna amoriţilor cu sabia mea şi cu arcul meu.”
© Societatea Biblică Interconfesională din România