VDCC
1
2La carul dintâi erau nişte cai roşii, la al doilea car, cai negri,
3la al treilea car, cai albi, şi la al patrulea car, cai bălţaţi şi roşii.
4Am luat cuvântul şi am zis îngerului care vorbea cu mine: „Ce înseamnă aceştia, domnul meu?”
5Îngerul mi-a răspuns: „Aceştia sunt cele patru vânturi ale cerurilor care ies din locul în care stăteau înaintea Domnului întregului pământ.
6Caii cei negri, înhămaţi la unul din care, s-au îndreptat spre ţara de la miazănoapte, şi cei albi au mers după ei; cei bălţaţi s-au îndreptat spre ţara de miazăzi.”
7Cei roşii au ieşit şi ei şi au cerut să meargă să cutreiere pământul. Îngerul le-a zis: „Duceţi-vă de cutreieraţi pământul!” Şi au cutreierat pământul.
8El m-a chemat şi mi-a zis: „Iată că cei ce se îndreaptă spre ţara de miazănoapte fac să se mai potolească mânia Mea în ţara de la miazănoapte.”9
10„Să primeşti daruri de la prinşii de război din Babilon: Heldai, Tobia, şi Iedaia – şi anume să te duci tu însuţi în ziua aceea în casa lui Iosia, fiul lui Ţefania, unde s-au dus ei când au venit din Babilon.
11Să iei de la ei argint şi aur şi să faci din el o cunună, şi s-o pui pe capul lui Iosua, fiul lui Ioţadac, marele preot.
12Şi să-i spui: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Iată că un om, al cărui nume este Odrasla, va odrăsli din locul Lui şi va zidi Templul Domnului.
13Da, El va zidi Templul Domnului, va purta podoabă împărătească, va şedea şi va stăpâni pe scaunul Lui de domnie, va fi preot pe scaunul Lui de domnie, şi o desăvârşită unire va domni între ei amândoi.”
14Cununa va fi pentru Helem, Tobia şi Iedaia, şi pentru Hen, fiul lui Ţefania, ca o aducere aminte în Templul Domnului.
15Cei ce sunt departe vor veni şi vor lucra la Templul Domnului; şi veţi şti astfel că Domnul oştirilor M-a trimis la voi. Lucrul acesta se va întâmpla dacă veţi asculta glasul Domnului Dumnezeului vostru.”
© Societatea Biblică Interconfesională din România