Doriti ca elim.at să vă redirecționeze automat la pagina în limba română?
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Pentru detalii accesati pagina GDPR Vreau detalii

Biblia

VDCC

Suferinţe şi mângâieri1Eu sunt omul care a văzut suferinţa sub nuiaua urgiei Lui.
2El m-a dus, m-a mânat în întuneric, şi nu în lumină.
3Numai împotriva mea Îşi întinde şi Îşi întoarce mâna, toată ziua.
4Mi-a prăpădit carnea şi pielea şi mi-a zdrobit oasele.
5A făcut zid împrejurul meu şi m-a înconjurat cu otravă şi durere.
6Mă aşază în întuneric ca pe cei morţi pentru totdeauna.
7M-a înconjurat cu un zid, ca să nu ies; m-a pus în lanţuri grele.
8Să tot strig şi să tot cer ajutor, căci El tot nu-mi primeşte rugăciunea.
9Mi-a astupat calea cu pietre cioplite şi mi-a strâmbat cărările.
10Mă pândeşte ca un urs şi ca un leu într-un loc ascuns.
11Mi-a abătut căile, şi apoi S-a aruncat pe mine şi m-a pustiit.
12Şi-a încordat arcul şi m-a pus ţintă săgeţii Lui.
13În rărunchi mi-a înfipt săgeţile din tolba Lui.
14Am ajuns de râsul poporului meu şi toată ziua sunt pus în cântece de batjocură de ei.
15M-a săturat de amărăciune, m-a îmbătat cu pelin.
16Mi-a sfărâmat dinţii cu pietre, m-a acoperit cu cenuşă.
17Mi-ai luat pacea, şi nu mai cunosc fericirea.
18Şi am zis: „S-a dus puterea mea de viaţă şi nu mai am nicio nădejde în Domnul.” –
19Gândeşte-Te la necazul şi suferinţa mea, la pelin şi la otravă!
20Când îşi aduce aminte sufletul meu de ele, este mâhnit în mine.21Iată ce mai gândesc în inima mea şi iată ce mă face să mai trag nădejde:
22bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt,
23ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare! –
24„Domnul este partea mea de moştenire”, zice sufletul meu; de aceea nădăjduiesc în El.
25Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută.
26Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului.
27Este bine pentru om să poarte un jug în tinereţea lui.
28Să stea singur şi să tacă, pentru că Domnul i l-a pus pe grumaz;
29să-şi umple gura cu ţărână şi să nu-şi piardă nădejdea;
30să dea obrazul celui ce-l loveşte şi să se sature de ocări.
31Căci Domnul nu leapădă pentru totdeauna.
32Ci, când mâhneşte pe cineva, Se îndură iarăşi de el, după îndurarea Lui cea mare:
33căci El nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mâhneşte bucuros pe copiii oamenilor.
34Când se calcă în picioare toţi prinşii de război ai unei ţări,
35când se calcă dreptatea omenească în faţa Celui Preaînalt,
36când este nedreptăţit un om în pricina lui, nu vede Domnul?37Cine a spus, şi s-a întâmplat ceva fără porunca Domnului?
38Nu iese din gura Celui Preaînalt răul şi binele?
39De ce să se plângă omul cât trăieşte? Fiecare să se plângă mai bine de păcatele lui!
40Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm şi să ne întoarcem la Domnul.
41Să ne înălţăm inimile cu mâinile spre Dumnezeu din cer, zicând:42„Am păcătuit, am fost îndărătnici, şi nu ne-ai iertat!
43În mânia Ta, Te-ai ascuns şi ne-ai urmărit, ai ucis fără milă.
44Te-ai învăluit într-un nor, ca să nu străbată la Tine rugăciunea noastră.
45Ne-ai făcut de batjocură şi de ocară printre popoare.
46Toţi vrăjmaşii noştri deschid gura împotriva noastră.
47De groază şi de groapă am avut parte, de prăpăd şi pustiire.”
48Şuvoaie de apă îmi curg din ochi din pricina prăpădului fiicei poporului meu.
49Mi se topeşte ochiul în lacrimi, necurmat şi fără răgaz,
50până ce Domnul va privi din cer şi va vedea.
51Mă doare ochiul de plâns pentru toate fiicele cetăţii mele.
52Cei ce mă urăsc fără temei m-au gonit ca pe o pasăre.
53Voiau să-mi nimicească viaţa într-o groapă şi au aruncat cu pietre în mine.
54Mi-au năvălit apele peste cap, şi ziceam: „Sunt pierdut!”55Dar am chemat Numele Tău, Doamne, din fundul gropii.
56Tu mi-ai auzit glasul: „Nu-Ţi astupa urechea la suspinele şi strigătele mele.”
57În ziua când Te-am chemat, Te-ai apropiat şi ai zis: „Nu te teme!”
58Doamne, Tu ai apărat pricina sufletului meu, mi-ai răscumpărat viaţa!
59Doamne, ai văzut apăsarea mea: fă-mi dreptate.
60Ai văzut toate răzbunările lor, toate uneltirile lor împotriva mea.
61Doamne, le-ai auzit ocările, toate uneltirile împotriva mea,
62cuvântările potrivnicilor mei şi planurile pe care le urzeau în fiecare zi împotriva mea.
63Uită-Te când stau ei jos sau când se scoală. Eu sunt cântecul lor de batjocură.
64Răsplăteşte-le, Doamne, după faptele mâinilor lor!
65Împietreşte-le inima şi aruncă blestemul Tău împotriva lor!
66Urmăreşte-i în mânia Ta şi şterge-i de sub ceruri, Doamne!”

Traducerea D. Cornilescu 1924, ediția revizuită în 2014
© Societatea Biblică Interconfesională din România

SCH2000

Drittes Klagelied: Die Leiden des Propheten und sein Trost in der Barmherzigkeit des HERRN1Ich bin der Mann, der tief gebeugt worden ist durch die Rute seines Zorns.2Mich hat er verjagt und in die Finsternis geführt und nicht ans Licht.3Nur gegen mich kehrt er immer wieder seine Hand den ganzen Tag.4Er hat mein Fleisch und meine Haut verfallen lassen und meine Knochen zermalmt.5Er hat rings um mich her Gift und Leid aufgebaut.6In Finsternis ließ er mich wohnen wie längst Verstorbene.7Er hat mich eingemauert, daß ich nicht herauskommen kann; mit ehernen Ketten hat er mich beschwert.8Selbst wenn ich schreie und rufe, verschließt er doch [die Ohren] vor meinem Gebet.9Mit Quadersteinen hat er meine Wege vermauert, hat meine Pfade gekrümmt.10Er lauert mir auf wie ein Bär, wie ein Löwe im Dickicht.11Er hat meine Wege versperrt und hat mich zerfleischt, mich arg zugerichtet.12Er hat seinen Bogen gespannt und mich dem Pfeil zum Ziel gesetzt.13Er hat mir in die Nieren gejagt die Söhne seines Köchers.14Ich bin meinem ganzen Volk zum Gelächter geworden, ihr Spottlied den ganzen Tag.15Er hat mich mit Bitterkeit gesättigt, mit Wermut getränkt.16Er ließ meine Zähne sich an Kies zerbeißen, hat mich niedergedrückt in die Asche.17Ja, du hast meine Seele aus dem Frieden verstoßen, daß ich das Glück vergaß.18Und ich sprach: Meine Lebenskraft ist dahin, und auch meine Hoffnung auf den HERRN!19Gedenke doch an mein Elend und mein Umherirren, an den Wermut und das Gift!20Beständig denkt meine Seele daran und ist tief gebeugt!21Dieses aber will ich meinem Herzen vorhalten, darum will ich Hoffnung fassen:22Gnadenbeweise des HERRN sind’s, daß wir nicht gänzlich aufgerieben wurden, denn seine Barmherzigkeit ist nicht zu Ende;23sie ist jeden Morgen neu, und deine Treue ist groß!24Der HERR ist mein Teil! spricht meine Seele; darum will ich auf ihn hoffen.25Der HERR ist gütig gegen die, welche auf ihn hoffen, gegen die Seele, die nach ihm sucht.26Gut ist’s, schweigend zu warten auf die Rettung des HERRN.27Es ist gut für einen Mann, das Joch zu tragen in seiner Jugend.28Er sitze einsam und schweige, wenn Er es ihm auferlegt!29Er stecke seinen Mund in den Staub; vielleicht ist noch Hoffnung vorhanden.30Schlägt ihn jemand, so biete er ihm die Wange dar und lasse sich mit Schmach sättigen!31Denn der Herr wird nicht auf ewig verstoßen;32sondern wenn er betrübt hat, so erbarmt er sich auch nach der Fülle seiner Gnade;33denn nicht aus Lust plagt und betrübt Er die Menschenkinder.34Wenn alle Gefangenen eines Landes mit Füßen getreten werden,35wenn das Recht eines Mannes gebeugt wird vor dem Angesicht des Höchsten,36wenn die Rechtssache eines Menschen verdreht wird – sollte der Herr es nicht beachten?37Wer hat je etwas gesagt und es ist geschehen, ohne daß der Herr es befahl?38Geht nicht aus dem Mund des Höchsten hervor das Böse und das Gute?39Was beklagt sich der Mensch, der noch am Leben ist? Es hätte sich wahrlich jeder über seine Sünde zu beklagen!40Lasst uns unsere Wege prüfen und erforschen und umkehren zum HERRN!41Lasst uns unsere Herzen samt den Händen zu Gott im Himmel erheben!42Wir sind abtrünnig und widerspenstig gewesen; das hast du nicht vergeben.43Du hast dich im Zorn verborgen und uns verfolgt; du hast uns ohne Mitleid umgebracht;44du hast dich in eine Wolke gehüllt, daß kein Gebet hindurchdrang;45du hast uns zu Kot und Abscheu gemacht mitten unter den Völkern!46Alle unsere Feinde haben ihr Maul gegen uns aufgesperrt.47Grauen und Grube sind über uns gekommen, Verwüstung und Untergang.48Es rinnen Wasserbäche aus meinen Augen wegen des Untergangs der Tochter meines Volkes.49Mein Auge tränt unaufhörlich und kommt nicht zur Ruhe,50bis der HERR vom Himmel herabschauen und dareinsehen wird.51Was ich sehen muss, tut meiner Seele weh wegen aller Töchter meiner Stadt.52Die mich ohne Ursache hassen, stellten mir heftig nach wie einem Vogel;53sie wollten mich in der Grube ums Leben bringen und warfen Steine auf mich.54Wasser gingen über mein Haupt; ich sagte: Ich bin verloren!55Aber ich rief deinen Namen an, o HERR, tief unten aus der Grube.56Du hörtest meine Stimme: »Verschließe dein Ohr nicht vor meinem Seufzen, vor meinem Hilferuf!«57Du nahtest dich mir an dem Tag, als ich dich anrief; du sprachst: »Fürchte dich nicht!«58Du führtest, o Herr, die Sache meiner Seele; du hast mein Leben erlöst!59Du hast, o HERR, meine Unterdrückung gesehen; schaffe du mir Recht!60Du hast all ihre Rachgier gesehen, alle ihre Anschläge gegen mich.61Du hast, o HERR, ihr Schmähen gehört, alle ihre Pläne gegen mich,62das Gerede meiner Widersacher und ihr dauerndes Murmeln über mich.63Sieh doch: Ob sie sich setzen oder aufstehen, so bin ich ihr Spottlied!64Vergilt ihnen, o HERR, nach dem Werk ihrer Hände!65Gib ihnen Verstockung des Herzens; dein Fluch komme über sie!66Verfolge sie in deinem Zorn und vertilge sie unter dem Himmel des HERRN hinweg!

Schlachter Copyright © 2000 Genfer Bibelgesellschaft.