VDCC
Jalea Ierusalimului1
A azvârlit din cer pe pământ podoaba lui Israel
şi nu Şi-a mai adus aminte de scaunul picioarelor Lui, în ziua mâniei Lui!
2Domnul a nimicit fără milă toate locuinţele lui Iacov.
În urgia Lui a dărâmat întăriturile fiicei lui Iuda
şi le-a prăvălit la pământ;
a făcut de ocară împărăţia şi căpeteniile ei.
3În mânia Lui aprinsă a doborât toată puterea lui Israel;
Şi-a tras înapoi de la el dreapta înaintea vrăjmaşului
şi a aprins în Iacov o văpaie de foc care mistuie toate de jur împrejur.
4Şi-a încordat arcul ca un vrăjmaş, Şi-a ridicat dreapta ca un asupritor şi
a prăpădit tot ce era plăcut privirilor,
Şi-a vărsat ca un foc urgia peste cortul fiicei Sionului.
5Ca un vrăjmaş a ajuns Domnul, a nimicit pe Israel,
i-a dărâmat toate palatele, i-a prăbuşit întăriturile
şi a umplut pe fiica lui Iuda de jale şi suspin.
6I-a pustiit Cortul sfânt ca pe o grădină,
a nimicit locul adunării sale;
Domnul a făcut să se uite în Sion sărbătorile şi Sabatul
şi în mânia Lui năprasnică a lepădat pe împărat şi pe preot.
7Domnul Şi-a dispreţuit altarul, Şi-a lepădat Locaşul Său cel Sfânt.
A dat în mâinile vrăjmaşului zidurile palatelor Sionului;
au răsunat strigătele în Casa Domnului ca într-o zi de sărbătoare.
8Şi-a pus de gând Domnul să dărâme zidurile fiicei Sionului;
a întins sfoara de măsurat, şi nu Şi-a tras mâna până nu le-a nimicit.
A cufundat în jale întăritura şi zidurile, care nu mai sunt, toate, decât nişte dărâmături triste.
9Porţile îi sunt cufundate în pământ; i-a nimicit şi rupt zăvoarele.
Împăratul şi căpeteniile sale sunt între neamuri. Lege nu mai au,
şi chiar prorocii nu mai primesc nicio vedenie de la Domnul.
10Bătrânii fiicei Sionului şed pe pământ şi tac;
şi-au presărat ţărână pe cap, s-au încins cu saci;
fecioarele Ierusalimului îşi pleacă la pământ capul.
11Mi s-au stors ochii de lacrimi, îmi fierb măruntaiele,
mi se varsă ficatul pe pământ, din pricina prăpădului fiicei poporului meu,
din pricina copiilor şi pruncilor de ţâţă leşinaţi pe uliţele cetăţii.
12Ei ziceau către mamele lor: „Unde este pâine şi vin?”
Şi cădeau leşinaţi ca nişte răniţi pe uliţele cetăţii,
îşi dădeau sufletul la pieptul mamelor lor.
13„Cu ce să te îmbărbătez şi cu ce să te asemăn, fiica Ierusalimului?
Cu cine să te pun alături şi cu ce să te mângâi, fecioară, fiica Sionului?
Căci rana ta este mare ca marea: cine va putea să te vindece?
14Prorocii tăi ţi-au prorocit vedenii deşarte şi amăgitoare,
nu ţi-au dat pe faţă nelegiuirea, ca să abată astfel robia de la tine,
ci ţi-au făcut prorocii mincinoase şi înşelătoare.
15Toţi trecătorii bat din palme asupra ta,
şuieră şi dau din cap împotriva fiicei Ierusalimului şi zic: „Aceasta este cetatea despre care se zicea că este cea mai frumoasă şi bucuria întregului pământ?”
16Toţi vrăjmaşii tăi deschid gura împotriva ta,
fluieră, scrâşnesc din dinţi şi zic: „Am înghiţit-o!
Da, aceasta este ziua pe care o aşteptam, am ajuns-o şi o vedem!”
17Domnul a înfăptuit ce hotărâse,
a împlinit cuvântul pe care-l sorocise de multă vreme,
a nimicit fără milă;
a făcut din tine bucuria vrăjmaşului,
a înălţat tăria asupritorilor tăi!
18Inima lor strigă către Domnul…
Zid al fiicei Sionului, varsă zi şi noapte şiroaie de lacrimi!
Nu-ţi da niciun răgaz, şi ochiul tău să n-aibă odihnă!
19Scoală-te şi gemi noaptea când încep străjile!
Varsă-ţi inima ca nişte apă înaintea Domnului!
Ridică-ţi mâinile spre El pentru viaţa copiilor tăi
care mor de foame la toate colţurile uliţelor! –
20Uită-Te, Doamne, şi priveşte: cui i-ai făcut Tu aşa?
Să mănânce femeile rodul pântecelui lor, pruncii dezmierdaţi de mâinile lor?
Să fie măcelăriţi preoţii şi prorocii în Locaşul cel Sfânt al Domnului?
21Copiii şi bătrânii stau culcaţi pe pământ în uliţe;
fecioarele şi tinerii mei au căzut ucişi de sabie;
i-ai ucis în ziua mâniei Tale şi i-ai înjunghiat fără milă.
22Ai chemat groaza din toate părţile peste mine, ca la o zi de sărbătoare.
În ziua mâniei Domnului n-a scăpat unul şi n-a rămas cu viaţă.
Pe cei îngrijiţi şi crescuţi de mine, mi i-a nimicit vrăjmaşul! –
© Societatea Biblică Interconfesională din România
SCH2000
Zweites Klagelied: Trauer über Gottes Zorngericht gegen die Tochter Zion1Ach! Wie hat doch der Herr in seinem Zorn die Tochter Zion in Wolkendunkel gehüllt! Er hat die Zierde Israels vom Himmel zur Erde geschleudert und an den Schemel seiner Füße nicht gedacht am Tag seines Zorns.2Der Herr hat vertilgt und nicht verschont alle Wohnungen Jakobs; in seinem Grimm hat er niedergerissen die Festungen der Tochter Juda; zu Boden geworfen und entweiht hat er ihr Königreich samt ihren Fürsten.3In seinem grimmigen Zorn schlug er ab jedes Horn von Israel; er zog seine rechte Hand zurück vor dem Feind und hat Jakob in Brand gesteckt wie ein flammendes Feuer, das ringsum alles verzehrt.4Er spannte seinen Bogen wie ein Feind, er stellte sich mit seiner Rechten wie ein Widersacher hin und machte alles nieder, was lieblich anzusehen war; ins Zelt der Tochter Zion goss er seinen Grimm aus wie Feuer.5Der Herr ist wie ein Feind geworden; er hat Israel vertilgt, alle seine Paläste vernichtet; er hat seine Festungen zerstört und hat der Tochter Juda viel Seufzen und Wehklage bereitet.6Er hat seine Hütte verwüstet wie einen Garten, den Ort seiner Festversammlungen zerstört; der HERR hat in Zion die Festtage und Sabbate in Vergessenheit gebracht und König und Priester verworfen in seinem grimmigen Zorn.7Der Herr hat seinen Altar verabscheut, sein Heiligtum verworfen; er hat der Hand des Feindes preisgegeben die Mauern ihrer Paläste; sie haben im Haus des HERRN Lärm erschallen lassen wie an einem Festtag.8Der HERR hatte sich vorgenommen, die Mauern der Tochter Zion zu zerstören; er spannte die Messschnur aus, er zog seine Hand nicht zurück, bis er sie vertilgt hatte; Bollwerk und Mauer versetzte er in Trauer; kläglich liegen sie miteinander da.9Ihre Tore sind in den Erdboden versunken, ihre Riegel hat er zerstört und zerbrochen; ihr König und ihre Fürsten sind unter den Heiden; es ist kein Gesetz mehr da, auch bekommen ihre Propheten keine Offenbarung mehr vom HERRN.10Die Ältesten der Tochter Zion, sie sitzen schweigend auf der Erde; sie haben Staub auf ihr Haupt gestreut und sich mit Sacktuch umgürtet; die Jungfrauen von Jerusalem, sie senken ihr Haupt zur Erde.11Meine Augen sind ausgeweint, mein Inneres kocht; mein Herz schmilzt in mir wegen des Zusammenbruchs der Tochter meines Volkes, weil Kind und Säugling verschmachten auf den Straßen der Stadt!12Sie fragten ihre Mütter: »Wo ist Brot und Wein?«, als sie wie tödlich Verwundete dahinschmachteten auf den Straßen der Stadt, als sie den Geist aufgaben im Schoß ihrer Mütter.13Was soll ich dir zusprechen, was dir vergleichen, du Tochter Jerusalem? Was setze ich dir gleich, damit ich dich trösten kann, du Jungfrau, Tochter Zion? Dein Schaden ist ja so groß wie das Meer! Wer kann dich heilen?14Deine Propheten, sie haben dir erlogenes und fades Zeug geweissagt; sie deckten deine Schuld nicht auf, um dadurch deine Gefangenschaft abzuwenden, sondern sie weissagten dir Aussprüche voll Trug und Verführung.15Alle, die auf dem Weg vorübergehen, schlagen die Hände zusammen über dich; sie zischen und schütteln den Kopf über die Tochter Jerusalem: »Ist das die Stadt, von der man sagte, sie sei der Schönheit Vollendung, die Wonne der ganzen Erde?«16Alle deine Feinde sperren ihr Maul gegen dich auf, sie zischen und knirschen mit den Zähnen; sie sagen: »Jetzt haben wir sie vertilgt! Das ist der Tag, auf den wir hofften; jetzt haben wir ihn erreicht und gesehen!«17Der HERR hat vollbracht, was er sich vorgenommen hatte; er hat sein Wort genau erfüllt, das er von alters her hat verkündigen lassen; er hat schonungslos zerstört; er hat den Feind über dich frohlocken lassen und das Horn deiner Widersacher erhöht.18Ihr Herz schreit zum Herrn! Du Mauer der Tochter Zion, lass Tränenströme fließen bei Tag und Nacht, gönne dir keine Ruhe, dein Augapfel raste nicht!19Steh auf und klage in der Nacht, beim Beginn der Wachen! Schütte dein Herz wie Wasser aus vor dem Angesicht des Herrn! Hebe deine Hände zu ihm empor für die Seele deiner Kinder, die vor Hunger verschmachten an allen Straßenecken!20HERR, schau her und sieh: An wem hast du so gehandelt? Sollten denn Frauen ihre eigene Leibesfrucht essen, die Kinder ihrer liebevollen Pflege? Sollten wirklich Priester und Propheten erschlagen werden im Heiligtum des Herrn?21Auf den Straßen liegen am Boden hingestreckt Knaben und Greise; meine Jungfrauen und meine jungen Männer, sie sind durchs Schwert gefallen; du hast sie erwürgt am Tag deines grimmigen Zornes, du hast sie schonungslos niedergemacht!22Wie zu einem Festtag hast du zusammengerufen alles, was ich fürchtete, von allen Seiten, und nicht einer ist entkommen oder übrig geblieben am Tag des Zornes des HERRN. Die ich liebevoll gepflegt und großgezogen hatte, die hat mein Feind vertilgt!