Doriti ca elim.at să vă redirecționeze automat la pagina în limba română?
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Pentru detalii accesati pagina GDPR Vreau detalii

Biblia

VDCC

Slujbele chehatiţilor1Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi a zis:
2„Numără pe fiii lui Chehat dintre copiii lui Levi, după familiile lor, după casele părinţilor lor,
3de la vârsta de treizeci de ani în sus până la vârsta de cincizeci de ani, pe toţi cei destoinici să facă vreo slujbă la Cortul întâlnirii.
4Iată slujbele fiilor lui Chehat, în Cortul întâlnirii: ele privesc Locul Preasfânt.
5La pornirea taberei, Aaron şi fiii lui să vină să dea jos perdeaua dinăuntru şi să acopere cu ea chivotul mărturiei;
6să pună deasupra ei o învelitoare de piele de viţel de mare şi să întindă pe deasupra un covor făcut în întregime din materie albastră; apoi să pună drugii chivotului.
7Să întindă un covor albastru peste masa pâinilor pentru punerea înainte, şi deasupra să pună străchinile, căţuile, ceştile şi potirele pentru jertfele de băutură; deasupra să fie şi pâinea care se pune necurmat înaintea Domnului;
8peste toate aceste lucruri să întindă un covor cărămiziu şi să-l acopere cu o învelitoare de piele de viţel de mare; apoi să pună drugii mesei.
9Să ia un covor albastru şi să acopere sfeşnicul, candelele lui, mucările lui, cenuşarele lui şi toate vasele lui pentru untdelemn, care se întrebuinţează pentru slujba lui;
10să-l pună cu toate uneltele lui într-o învelitoare de piele de viţel de mare; apoi să-l pună pe targă.
11Peste altarul de aur să întindă un covor albastru şi să-l acopere cu o învelitoare de piele de viţel de mare; apoi să-i pună drugii.
12Să ia apoi toate uneltele întrebuinţate pentru slujbă în Sfântul Locaş şi să le pună într-un covor albastru şi să le acopere cu o învelitoare de piele de viţel de mare; apoi să le pună pe targă.
13Să ia cenuşa din altar şi să întindă peste altar un covor de purpură;
14să pună deasupra toate uneltele pentru slujba lui, tigăile pentru cărbuni, furculiţele, lopeţile, lighenele, toate uneltele altarului, şi deasupra să întindă o învelitoare de piele de viţel de mare; apoi să-i pună drugii.
15După ce Aaron şi fiii lui vor isprăvi de acoperit Sfântul Locaş şi toate uneltele Sfântului Locaş, fiii lui Chehat să vină, la pornirea taberei, ca să le ducă; dar să nu se atingă de lucrurile sfinte, ca să nu moară. Acestea sunt lucrurile pe care au să le ducă fiii lui Chehat din Cortul întâlnirii.
16Eleazar, fiul preotului Aaron, să aibă sub privegherea lui untdelemnul pentru sfeşnic, tămâia mirositoare, darul de pâine de toate zilele şi untdelemnul pentru ungere; să aibă în grija lui tot Cortul şi tot ce cuprinde el, Sfântul Locaş şi uneltele lui.”
17Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi a zis:
18„Să nu cumva să puneţi neamul familiilor chehatiţilor în primejdie să fie nimicit din mijlocul leviţilor.
19Iată ce să faceţi pentru ei, ca să trăiască şi să nu moară când se vor apropia de Locul Preasfânt: Aaron şi fiii lui să vină şi să pună pe fiecare din ei la slujba şi sarcina lui.
20Să nu intre ei să învelească lucrurile sfinte, ca să nu moară.”Slujbele gherşoniţilor21Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
22„Numără şi pe fiii lui Gherşon, după casele părinţilor lor, după familiile lor;
23şi anume, să faci numărătoarea începând de la vârsta de treizeci de ani în sus până la vârsta de cincizeci de ani, a tuturor celor ce sunt în stare să împlinească vreo slujbă în Cortul întâlnirii.
24Iată slujbele familiilor gherşoniţilor, slujba pe care vor trebui s-o facă şi ce vor trebui să ducă.
25Să ducă covoarele Cortului şi Cortul întâlnirii, învelitoarea lui şi învelitoarea de piele de viţel de mare, care se pune deasupra, perdeaua de la uşa Cortului întâlnirii;
26pânzele curţii şi perdeaua de la uşa porţii curţii, de jur împrejurul Cortului şi altarului, funiile lor şi toate uneltele care ţin de ele. Şi ei să facă toată slujba privitoare la aceste lucruri.
27În slujbele lor, fiii gherşoniţilor să fie sub poruncile lui Aaron şi fiilor lui, pentru tot ce vor duce şi pentru toată slujba pe care vor trebui s-o facă; în grija lor să daţi tot ce au de dus.
28Acestea sunt slujbele familiilor fiilor gherşoniţilor în Cortul întâlnirii şi ce au ei de păzit sub cârmuirea lui Itamar, fiul preotului Aaron.
Slujbele fiilor lui Merari29Să faci numărătoarea fiilor lui Merari, după familiile lor, după casele părinţilor lor;
30şi anume, să faci numărătoarea, începând de la vârsta de treizeci de ani în sus până la vârsta de cincizeci de ani, a tuturor celor ce sunt în stare să facă vreo slujbă în Cortul întâlnirii.
31Iată ce este dat în grija lor şi ce au ei de dus, pentru toate slujbele din Cortul întâlnirii: scândurile Cortului, drugii lui, stâlpii lui, picioarele lui;
32stâlpii curţii de jur împrejur, picioarele lor, ţăruşii lor, funiile lor, toate uneltele care ţin de ei şi tot ce este rânduit pentru slujba lor. Să spuneţi pe nume lucrurile care sunt date în grija lor şi pe care le au ei de purtat.
33Acestea sunt slujbele familiilor fiilor lui Merari, toate slujbele pe care au să le facă ei în Cortul întâlnirii, sub cârmuirea lui Itamar, fiul preotului Aaron.”34Moise, Aaron şi mai marii adunării au făcut numărătoarea fiilor chehatiţilor, după familiile lor şi după casele părinţilor lor,
35şi anume a tuturor acelora care, de la vârsta de treizeci de ani în sus până la vârsta de cincizeci de ani, erau în stare să facă vreo slujbă în Cortul întâlnirii.
36Cei ieşiţi la numărătoare, după familiile lor, au fost două mii şapte sute cincizeci.
37Aceştia sunt cei ieşiţi la numărătoare din familiile chehatiţilor, toţi cei ce făceau vreo slujbă în Cortul întâlnirii; Moise şi Aaron le-au făcut numărătoarea, după porunca Domnului dată prin Moise.
38Fiii lui Gherşon ieşiţi la numărătoare, după familiile lor şi după casele părinţilor lor,
39de la vârsta de treizeci de ani în sus până la vârsta de cincizeci de ani, şi anume, toţi cei ce erau în stare să facă vreo slujbă în Cortul întâlnirii,
40cei ieşiţi la numărătoare, după familiile lor, după casele părinţilor lor, au fost două mii şase sute treizeci.
41Aceştia sunt cei ieşiţi la numărătoare din familiile fiilor lui Gherşon, toţi cei ce făceau vreo slujbă în Cortul întâlnirii; Moise şi Aaron le-au făcut numărătoarea după porunca Domnului.
42Cei ieşiţi la numărătoare dintre familiile fiilor lui Merari, după familiile lor, după casele părinţilor lor,
43de la vârsta de treizeci de ani în sus până la vârsta de cincizeci de ani, toţi cei ce erau în stare să facă vreo slujbă în Cortul întâlnirii,
44cei ieşiţi la numărătoare, după familiile lor, au fost trei mii două sute.
45Aceştia sunt cei ieşiţi la numărătoare din familiile fiilor lui Merari; Moise şi Aaron le-au făcut numărătoarea după porunca Domnului dată prin Moise.
46Toţi aceia dintre Leviţi a căror numărătoare au făcut-o Moise, Aaron şi mai marii lui Israel, după familiile lor şi după casele părinţilor lor,
47de la vârsta de treizeci de ani în sus până la vârsta de cincizeci de ani, toţi cei ce erau în stare să facă vreo slujbă şi să ducă Cortul întâlnirii,
48toţi cei ieşiţi la numărătoare, au fost opt mii cinci sute optzeci.
49Le-au făcut numărătoarea după porunca Domnului dată prin Moise, arătând fiecăruia slujba pe care trebuia s-o facă şi ce trebuia să ducă; le-au făcut numărătoarea după porunca pe care o dăduse lui Moise, Domnul.

Traducerea D. Cornilescu 1924, ediția revizuită în 2014
© Societatea Biblică Interconfesională din România