VDCC
1Vai de mine! Căci parcă sunt la strângerea poamelor şi la strângerea bobiţelor după culesul strugurilor: nu mai este niciun strugure de mâncare, nici cea dintâi smochină dorită de sufletul meu!
2S-a dus omul de bine din ţară şi nu mai este niciun om cinstit printre oameni; toţi stau la pândă ca să verse sânge, fiecare întinde o cursă fratelui său.
3Mâinile lor sunt îndreptate să facă rău: cârmuitorul cere daruri, judecătorul cere plată, cel mare îşi arată pe faţă ce doreşte cu lăcomie, şi astfel merg mână-n mână.
4Cel mai bun dintre ei este ca un mărăcine, cel mai cinstit este mai rău decât un tufiş de spini. Ziua vestită de toţi prorocii Tăi, pedeapsa Ta se apropie! Atunci va fi uluiala lor.
5Nu crede pe un prieten, nu te încrede în ruda cea mai de aproape; păzeşte-ţi uşa gurii de cea care îţi stă în braţe!
6Căci fiul batjocoreşte pe tatăl, fata se scoală împotriva mamei ei, nora, împotriva soacrei sale; vrăjmaşii omului sunt cei din casa lui! –7
8Nu te bucura de mine, vrăjmaşă, căci, chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăşi, chiar dacă stau în întuneric, totuşi Domnul este lumina mea!
9Voi suferi mânia Domnului, căci am păcătuit împotriva Lui – până ce El îmi va apăra pricina şi-mi va face dreptate; El mă va scoate la lumină, şi voi privi dreptatea Lui.
10Când va vedea vrăjmaşa mea lucrul acesta, va fi acoperită de ruşine, ea care-mi zicea: „Unde este Domnul Dumnezeul tău?” Ochii mei îşi vor vedea dorinţa împlinită faţă de ea. Atunci ea va fi călcată în picioare ca noroiul de pe uliţă.
11În ziua când îţi vor zidi iarăşi zidurile, în ziua aceea ţi se vor lărgi hotarele.
12În ziua aceea, vor veni la tine, din Asiria până în Egipt, din Egipt până la Râu, de la o mare la alta, şi de la un munte la altul.
13Dar mai întâi ţara va fi pustiită din pricina locuitorilor ei, în urma faptelor lor rele.14
15„Îţi voi arăta lucruri minunate, zice Domnul, ca în ziua când ai ieşit din ţara Egiptului.”
16Neamurile vor vedea lucrul acesta şi se vor ruşina, cu toată puterea lor; vor pune mâna la gură şi îşi vor astupa urechile.
17Vor linge pulberea ca şarpele; vor ieşi tremurând ca târâtoarele pământului, afară din cetăţuile lor, vor veni pline de frică înaintea Domnului Dumnezeului nostru şi se vor teme de Tine.
18Care Dumnezeu este ca Tine, care ierţi nelegiuirea şi treci cu vederea păcatele rămăşiţei moştenirii Tale? – El nu-Şi ţine mânia pe vecie, ci Îi place îndurarea!
19El va avea iarăşi milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre, şi vei arunca în fundul mării toate păcatele lor.
20Vei da cu credincioşie lui Iacov şi vei ţine cu îndurare faţă de Avraam ce ai jurat părinţilor noştri în zilele de odinioară.
© Societatea Biblică Interconfesională din România