VDCC
1Acum, strânge-ţi rândurile în cetate, ceata Sionului, căci suntem împresuraţi! Judecătorul lui Israel este lovit cu nuiaua pe obraz!
2„Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei.”
3De aceea, îi va lăsa până la vremea când va naşte cea care are să nască, şi rămăşiţa fraţilor Săi se va întoarce la copiii lui Israel.
4El Se va înfăţişa şi va cârmui cu puterea Domnului şi cu măreţia Numelui Domnului Dumnezeului Său: vor locui liniştiţi, căci El va fi proslăvit până la marginile pământului.
5El va fi pacea noastră! Când va veni asirianul în ţara noastră şi va pătrunde în palatele noastre, vom ridica împotriva lui şapte păstori şi opt căpetenii ale poporului.
6Ei vor pustii ţara Asiriei cu sabia şi ţara lui Nimrod cu sabia scoasă din teacă. Ne va izbăvi astfel de asirian, când va veni în ţara noastră şi va pătrunde în ţinutul nostru.
7Rămăşiţa lui Iacov va fi în mijlocul multor popoare ca o rouă care vine de la Domnul, ca ploaia măruntă pe iarbă, care nu se bizuie pe nimeni şi nu atârnă de copiii oamenilor.
8Rămăşiţa lui Iacov va fi între neamuri, în mijlocul multor popoare, ca un leu între fiarele pădurii, ca un pui de leu între turmele de oi, care, când trece, calcă în picioare şi sfâşie, şi nimeni nu poate scăpa pe altul.
9Ţi se va ridica mâna peste potrivnicii tăi, şi toţi vrăjmaşii tăi vor fi nimiciţi!
10„În ziua aceea, zice Domnul, îţi voi nimici cu desăvârşire caii din mijlocul tău şi-ţi voi sfărâma carele;
11voi nimici cu desăvârşire cetăţile din ţara ta şi-ţi voi surpa toate cetăţuile.
12Voi nimici cu desăvârşire descântecele din mijlocul tău, şi nu vei mai avea vrăjitori;
13voi nimici cu desăvârşire idolii tăi şi stâlpii tăi idoleşti din mijlocul tău, şi nu te vei mai închina la lucrarea mâinilor tale;
14voi nimici cu desăvârşire din mijlocul tău Astartele tale şi-ţi voi dărâma idolii.
15Mă voi răzbuna cu mânie, cu urgie, pe neamurile care n-au vrut s-asculte.”
© Societatea Biblică Interconfesională din România