Biblia

Vindecarea unui îndrăcit1Au ajuns pe celălalt ţărm al mării, în ţinutul gadarenilor.
2Când a ieşit Isus din corabie, L-a întâmpinat îndată un om care ieşea din morminte, stăpânit de un duh necurat.
3Omul acesta îşi avea locuinţa în morminte, şi nimeni nu mai putea să-l ţină legat, nici chiar cu un lanţ.
4Căci de multe ori fusese legat cu picioarele în obezi şi cu cătuşe la mâini, dar rupsese cătuşele şi sfărâmase obezile, şi nimeni nu-l putea domoli.
5Totdeauna, zi şi noapte, stătea în morminte şi pe munţi, ţipând şi tăindu-se cu pietre.
6Când a văzut pe Isus de departe, a alergat, I s-a închinat
7şi a strigat cu glas tare: „Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului celui Preaînalt? Te jur în Numele lui Dumnezeu, să nu mă chinuieşti!”
8Căci Isus îi zicea: „Duh necurat, ieşi afară din omul acesta!”
9„Care-ţi este numele?”, l-a întrebat Isus. „Numele meu este „legiune”, a răspuns el, „pentru că suntem mulţi.”
10Şi Îl ruga stăruitor să nu-i trimită afară din ţinutul acela.
11Acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci care păşteau.
12Şi dracii L-au rugat şi au zis: „Trimite-ne în porcii aceia, ca să intrăm în ei.”
13Isus le-a dat voie. Şi duhurile necurate au ieşit şi au intrat în porci; şi turma s-a repezit de pe râpă în mare: erau aproape două mii, şi s-au înecat în mare.
14Porcarii au fugit şi au dat de ştire în cetate şi prin satele vecine. Oamenii au ieşit să vadă ce s-a întâmplat.
15Au venit la Isus, şi iată pe cel ce fusese îndrăcit şi avusese legiunea de draci, şezând jos îmbrăcat şi întreg la minte; şi s-au înspăimântat.
16Cei ce văzuseră cele întâmplate le-au povestit tot ce se petrecuse cu cel îndrăcit şi cu porcii.
17Atunci au început să roage pe Isus să plece din ţinutul lor.
18Pe când Se suia El în corabie, omul care fusese îndrăcit Îl ruga să-l lase să rămână cu El.
19Isus nu i-a dat voie, ci i-a zis: „Du-te acasă la ai tăi şi povesteşte-le tot ce ţi-a făcut Domnul şi cum a avut milă de tine.”
20El a plecat şi a început să vestească prin Decapole tot ce-i făcuse Isus. Şi toţi se minunau.Învierea fiicei lui Iair şi vindecarea unei femei bolnave de doisprezece ani21După ce a trecut Isus iarăşi de cealaltă parte cu corabia, s-a adunat mult norod în jurul Lui. El stătea lângă mare.
22Atunci a venit unul din fruntaşii sinagogii, numit Iair. Cum L-a văzut, fruntaşul s-a aruncat la picioarele Lui
23şi I-a făcut următoarea rugăminte stăruitoare: „Fetiţa mea trage să moară; rogu-Te, vino de-Ţi pune mâinile peste ea, ca să se facă sănătoasă şi să trăiască.”
24Isus a plecat împreună cu el. Şi după El mergea mult norod şi-L îmbulzea.
25Şi era o femeie care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge.
26Ea suferise mult de la mulţi doctori; cheltuise tot ce avea, şi nu simţise nicio uşurare; ba încă îi era mai rău.
27A auzit vorbindu-se despre Isus, a venit pe dinapoi prin mulţime şi s-a atins de haina Lui.
28Căci îşi zicea ea: „Dacă aş putea doar să mă ating de haina Lui, mă voi tămădui.”
29Şi îndată a secat izvorul sângelui ei. Şi a simţit în tot trupul ei că s-a tămăduit de boală.
30Isus a cunoscut îndată că o putere ieşise din El; şi, întorcându-Se spre mulţime, a zis: „Cine s-a atins de hainele Mele?”
31Ucenicii I-au zis: „Vezi că mulţimea Te îmbulzeşte şi mai zici: „Cine s-a atins de Mine?”
32El Se uita de jur împrejur să vadă pe cea care făcuse lucrul acesta.
33Femeia, înfricoşată şi tremurând, căci ştia ce se petrecuse în ea, a venit de s-a aruncat la picioarele Lui şi I-a spus tot adevărul.
34Dar Isus i-a zis: „Fiică, credinţa ta te-a mântuit; du-te în pace şi fii tămăduită de boala ta.”
35Pe când vorbea El încă, iată că vin nişte oameni de la fruntaşul sinagogii care-i spun: „Fiica ta a murit; pentru ce mai superi pe Învăţătorul?”
36Dar Isus, fără să ţină seamă de cuvintele acestea, a zis fruntaşului sinagogii: „Nu te teme, crede numai!”
37Şi n-a îngăduit nimănui să-L însoţească, afară de Petru, Iacov şi Ioan, fratele lui Iacov.
38Au ajuns la casa fruntaşului sinagogii. Acolo Isus a văzut o zarvă, şi pe unii care plângeau şi se tânguiau mult.
39A intrat înăuntru şi le-a zis: „Pentru ce faceţi atâta zarvă şi pentru ce plângeţi? Copila n-a murit, ci doarme.”
40Ei îşi băteau joc de El. Atunci, după ce i-a scos afară pe toţi, a luat cu El pe tatăl copilei, pe mama ei şi pe cei ce-L însoţiseră şi a intrat acolo unde zăcea copila.
41A apucat-o de mână şi i-a zis: „Talita, cumi”, care tălmăcit înseamnă: „Fetiţo, scoală-te îţi zic!”
42Îndată fetiţa s-a sculat şi a început să umble; căci era de doisprezece ani. Ei au rămas încremeniţi.
43Isus le-a poruncit cu tărie să nu ştie nimeni lucrul acesta; şi a zis să dea de mâncare fetiţei.