Doriti ca elim.at să vă redirecționeze automat la pagina în limba română?
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Pentru detalii accesati pagina GDPR Vreau detalii

Biblia

VDCC

Iefta, judecător în Israel1Iefta, galaaditul, era un om viteaz. El era fiul unei curve. Galaad născuse pe Iefta.
2Nevasta lui Galaad i-a născut fii, care, făcându-se mari, au izgonit pe Iefta şi i-au zis: „Tu nu vei avea moştenire în casa tatălui nostru, căci eşti fiul unei alte femei.”
3Şi Iefta a fugit de la fraţii lui şi a locuit în ţara Tob. Nişte oameni fără căpătâi s-au strâns la Iefta şi făceau plimbări cu el.4După câtva timp, fiii lui Amon au pornit cu război împotriva lui Israel.
5Şi pe când fiii lui Amon făceau război cu Israel, bătrânii Galaadului s-au dus să caute pe Iefta din ţara Tob.
6Ei au zis lui Iefta: „Vino de fii căpetenia noastră, şi să batem pe fiii lui Amon.”
7Iefta a răspuns bătrânilor Galaadului: „Nu m-aţi urât voi şi nu m-aţi izgonit voi din casa tatălui meu? Pentru ce veniţi la mine acum când sunteţi în strâmtorare?”
8Bătrânii Galaadului au zis lui Iefta: „Ne întoarcem la tine acum, ca să mergi cu noi, să baţi pe fiii lui Amon şi să fii căpetenia noastră, căpetenia tuturor locuitorilor Galaadului.”
9Iefta a răspuns bătrânilor Galaadului: „Dacă mă aduceţi înapoi ca să bat pe fiii lui Amon şi dacă Domnul îi va da înaintea mea, voi fi eu oare căpetenia voastră?”
10Bătrânii Galaadului au zis lui Iefta: „Domnul să ne audă şi să judece dacă nu vom face ce spui.”
11Şi Iefta a pornit cu bătrânii Galaadului. Poporul l-a pus în fruntea lui şi l-a aşezat căpetenie, şi Iefta a spus din nou înaintea Domnului, la Miţpa, toate cuvintele pe care le rostise.Înfrângerea amoniţilor12Iefta a trimis soli împăratului fiilor lui Amon, ca să-i spună: „Ce ai cu mine de vii împotriva mea să faci război împotriva ţării mele?”
13Împăratul fiilor lui Amon a răspuns solilor lui Iefta: „Pentru că Israel, când s-a suit din Egipt, a pus mâna pe ţara mea, de la Arnon până la Iaboc şi Iordan. Dă-mi-o înapoi acum de bunăvoie.”
14Iefta a trimis iarăşi soli împăratului fiilor lui Amon,
15ca să-i spună: „Aşa vorbeşte Iefta: „Israel n-a pus mâna pe ţara Moabului, nici pe ţara fiilor lui Amon.
16Căci, când s-a suit Israel din Egipt, a mers în pustiu până la Marea Roşie şi a ajuns la Cades.
17Atunci Israel a trimis soli împăratului Edomului, ca să-i spună: „Lasă-mă să trec prin ţara ta.” Dar împăratul Edomului n-a voit. A trimis şi la împăratul Moabului, şi nici el n-a vrut. Şi Israel a rămas la Cades.
18Apoi a mers prin pustiu, a ocolit ţara Edomului şi ţara Moabului şi a venit la răsăritul ţării Moabului; au tăbărât dincolo de Arnon, fără să intre pe ţinutul Moabului, căci Arnonul era hotarul Moabului.
19Israel a trimis soli lui Sihon, împăratul amoriţilor, împăratul Hesbonului.
Şi Israel i-a zis: „Lasă-mă să trec prin ţara ta până la locul spre care mergem.”
20Dar Sihon n-a avut încredere în Israel, ca să-l lase să treacă pe ţinutul lui; şi-a strâns tot poporul, a tăbărât la Iahaţ şi a luptat împotriva lui Israel.
21Domnul Dumnezeul lui Israel a dat pe Sihon şi pe tot poporul lui în mâinile lui Israel care i-a bătut. Israel a pus mâna pe toată ţara amoriţilor care erau aşezaţi în ţara aceasta.
22Au pus mâna pe tot ţinutul amoriţilor, de la Arnon până la Iaboc, şi de la pustiu până la Iordan.
23Şi acum, când Domnul Dumnezeul lui Israel a izgonit pe amoriţi dinaintea poporului Său, Israel, tu să le stăpâneşti ţara?
24Oare ce-ţi dă în stăpânire dumnezeul tău, Chemoş, nu vei stăpâni? Şi tot ce ne-a dat în stăpânire Domnul Dumnezeul nostru, înaintea noastră, noi să nu stăpânim?!
25Eşti tu mai bun decât Balac, fiul lui Ţipor, împăratul Moabului? S-a certat el cu Israel sau a făcut el război împotriva lui?
26Iată că sunt trei sute de ani de când locuieşte Israel la Hesbon şi în satele din jurul lui, la Aroer şi în satele din jurul lui şi în toate cetăţile care sunt pe malul Arnonului: pentru ce nu i le-aţi luat în tot timpul acesta?
27Eu nu te-am supărat deloc, şi rău te-ai purtat cu mine, făcându-mi război. Domnul să judece lucrul acesta. El să fie astăzi judecător între fiii lui Israel şi fiii lui Amon.”
28Împăratul fiilor lui Amon n-a ascultat cuvintele pe care a trimis Iefta să i le spună.Fiica lui Iefta29Duhul Domnului a venit peste Iefta. Iefta a străbătut Galaadul şi Manase; a trecut la Miţpe, în Galaad; şi din Miţpe, din Galaad, a pornit împotriva fiilor lui Amon.
30Iefta a făcut o juruinţă Domnului şi a zis: „Dacă vei da în mâinile mele pe fiii lui Amon,
31oricine va ieşi pe porţile casei mele înaintea mea, la întoarcerea mea fericită de la fiii lui Amon, va fi închinat Domnului şi-l voi aduce ca ardere de tot.”
32Iefta a pornit împotriva fiilor lui Amon, şi Domnul i-a dat în mâinile lui.
33Le-a pricinuit o foarte mare înfrângere, de la Aroer până spre Minit, loc care cuprindea douăzeci de cetăţi, şi până la Abel-Cheramim. Şi fiii lui Amon au fost smeriţi înaintea copiilor lui Israel.
34Iefta s-a întors acasă la Miţpa. Şi iată că fiica sa i-a ieşit înainte cu timpane şi jocuri. Ea era singurul lui copil; n-avea fii şi nici altă fată.
35Cum a văzut-o, el şi-a rupt hainele şi a zis: „Ah! fata mea! Adânc mă loveşti şi mă tulburi! Am făcut o juruinţă Domnului şi n-o pot întoarce.”
36Ea i-a zis: „Tată, ai făcut o juruinţă Domnului, fă-mi potrivit cu ceea ce ţi-a ieşit din gură, acum când Domnul te-a răzbunat pe vrăjmaşii tăi, pe fiii lui Amon.”
37Şi ea a zis tatălui său: „Atât îngăduie-mi: lasă-mă slobodă două luni, ca să mă duc să mă cobor în munţi şi să-mi plâng fecioria cu tovarăşele mele.”
38El a răspuns: „Du-te!” Şi a lăsat-o slobodă două luni. Ea s-a dus cu tovarăşele ei şi şi-a plâns fecioria pe munţi.
39După cele două luni, s-a întors la tatăl ei, şi el a împlinit cu ea juruinţa pe care o făcuse. Ea nu cunoscuse împreunarea cu bărbat. De atunci s-a făcut în Israel obiceiul
40ca, în toţi anii, fetele lui Israel se duc să prăznuiască pe fiica lui Iefta, galaaditul, patru zile pe an.

Traducerea D. Cornilescu 1924, ediția revizuită în 2014
© Societatea Biblică Interconfesională din România

SCH2000

Jephtah wird Richter in Israel1Nun war Jephtah, der Gileaditer, ein tapferer Held, aber er war der Sohn einer Hure; und zwar hatte Gilead den Jephtah gezeugt.2Als aber die Frau Gileads ihm Söhne gebar und die Söhne dieser Frau groß wurden, da stießen sie den Jephtah aus und sprachen zu ihm: Du sollst nicht erben im Haus unseres Vaters; denn du bist der Sohn einer anderen Frau!3Da floh Jephtah vor seinen Brüdern und wohnte im Land Tob; und nichtsnutzige Männer versammelten sich bei ihm und gingen mit ihm auf Streifzüge.4Und es geschah nach einiger Zeit, daß die Ammoniter mit Israel Krieg führten.5Als nun die Ammoniter mit Israel kämpften, gingen die Ältesten von Gilead hin, um Jephtah aus dem Land Tob zu holen.6Und sie sprachen zu Jephtah: Komm und sei unser Anführer, und wir wollen die Ammoniter bekämpfen!7Aber Jephtah sprach zu den Ältesten von Gilead: Habt ihr mich nicht einst gehasst und aus dem Haus meines Vaters gestoßen? Warum kommt ihr jetzt zu mir, da ihr in Not seid?8Und die Ältesten von Gilead sprachen zu Jephtah: Darum haben wir uns nun an dich gewandt, daß du mit uns gehst und gegen die Ammoniter kämpfst und unser Haupt bist, über alle, die in Gilead wohnen!9Da sprach Jephtah zu den Ältesten von Gilead: Wenn ihr mich zum Kampf gegen die Ammoniter zurückholt und der HERR sie vor mir preisgibt, werde ich dann wirklich euer Oberhaupt sein?10Und die Ältesten von Gilead sprachen zu Jephtah: Der HERR sei Zeuge zwischen uns, wenn wir nicht so handeln, wie du es gesagt hast!11Da ging Jephtah mit den Ältesten von Gilead, und das Volk setzte ihn zum Haupt und Anführer über sich. Und Jephtah redete alles, was er zu sagen hatte, vor dem HERRN in Mizpa.Jephtahs Botschaft an die Ammoniter12Da sandte Jephtah Boten zum König der Ammoniter und ließ ihm sagen: Was hast du mit mir zu tun, daß du zu mir kommst, um gegen mein Land zu kämpfen?13Der König der Ammoniter aber antwortete den Boten Jephtahs: Weil Israel mein Land genommen hat, als es aus Ägypten zog, vom Arnon bis an den Jabbok und bis an den Jordan. So gib es mir nun in Frieden wieder zurück!14Jephtah aber sandte nochmals Boten zu dem König der Ammoniter.15Die sprachen zu ihm: So spricht Jephtah: Israel hat weder das Land der Moabiter noch das Land der Ammoniter genommen.16Denn als sie aus Ägypten zogen, wanderte Israel durch die Wüste bis an das Schilfmeer und kam nach Kadesch.17Da sandte Israel Boten zum König der Edomiter und sprach: Lass mich doch durch dein Land ziehen! Aber der König der Edomiter erhörte sie nicht. Auch zum König der Moabiter sandten sie; der wollte auch nicht.18So verblieb Israel in Kadesch und wanderte in der Wüste und umging das Land der Edomiter und das Land der Moabiter und kam vom Aufgang der Sonne her zum Land der Moabiter; und es lagerte sich jenseits des Arnon und kam nicht in das Gebiet der Moabiter; denn der Arnon ist die Grenze der Moabiter.19Und Israel sandte Boten zu Sihon, dem König der Amoriter, dem König von Hesbon, und Israel ließ ihm sagen: Lass uns doch durch dein Land bis zu meinem Ort ziehen!20Aber Sihon traute Israel nicht, daß er es durch sein Gebiet hätte ziehen lassen, sondern er versammelte sein ganzes Volk und lagerte sich bei Jahaz und kämpfte mit Israel.21Der HERR aber, der Gott Israels, gab den Sihon mit seinem ganzen Volk in die Hand Israels, so daß sie diese schlugen. So nahm Israel das ganze Land der Amoriter ein, die in jenem Land wohnten.22Und sie nahmen das ganze Gebiet der Amoriter ein, vom Arnon bis an den Jabbok, und von der Wüste bis an den Jordan.23So hat nun der HERR, der Gott Israels, die Amoriter vor seinem Volk Israel vertrieben – und du willst es vertreiben?24Ist es nicht so: Wenn dein Gott Kemosch dir etwas einzunehmen gibt, nimmst du es ein? Was nun der HERR, unser Gott, uns gegeben hat, damit wir es einnehmen, das werden wir behalten!25Oder bist du etwa besser als Balak, der Sohn Zippors, der König der Moabiter? Hat der auch je mit Israel einen Rechtsstreit geführt oder gekämpft?26Da nun Israel 300 Jahre lang in Hesbon und seinen Tochterstädten, in Aroer und seinen Tochterstädten und in allen Städten, die am Arnon liegen, gewohnt hat, warum habt ihr sie ihnen nicht weggenommen während dieser Zeit?27Ich habe nicht gegen dich gesündigt, sondern du handelst böse an mir, daß du gegen mich Krieg führst! Der HERR, der Richter, soll heute ein Urteil fällen zwischen den Kindern Israels und den Kindern Ammons!28Aber der König der Ammoniter hörte nicht auf die Worte Jephtahs, die er ihm sagen ließ.Die Niederlage der Ammoniter. Jephtahs Tochter29Da kam der Geist des HERRN auf Jephtah; und er zog durch Gilead und Manasse und durch Mizpa, das in Gilead liegt; und von Mizpa, das in Gilead liegt, zog er gegen die Ammoniter.30Und Jephtah gelobte dem HERRN ein Gelübde und sprach: Wenn du die Ammoniter in meine Hand gibst,31so soll das, was zu meiner Haustür heraus mir entgegenkommt, wenn ich in Frieden von den Ammonitern zurückkehre, dem HERRN gehören, und ich will es als Brandopfer darbringen!32So zog Jephtah gegen die Ammoniter, um gegen sie zu kämpfen. Und der HERR gab sie in seine Hand.33Und er schlug sie von Aroer an, bis man nach Minnit kommt, 20 Städte, und bis nach Abel-Keramim, in einer sehr großen Schlacht. So wurden die Kinder Ammons von den Kindern Israels gedemütigt.34Als nun Jephtah nach Mizpa zu seinem Haus kam, siehe, da trat seine Tochter heraus, ihm entgegen, mit Tamburinen und Reigen; sie war aber sein einziges Kind, und er hatte sonst weder Sohn noch Tochter.35Und als er sie sah, zerriss er seine Kleider und sprach: Ach, meine Tochter, wie tief beugst du mich nieder und wie betrübst du mich! Denn ich habe meinen Mund dem HERRN gegenüber aufgetan und kann es nicht widerrufen!36Sie aber sprach zu ihm: Mein Vater, hast du deinen Mund dem HERRN gegenüber aufgetan, so handle an mir, wie es aus deinem Mund gegangen ist, nachdem der HERR dich an deinen Feinden, den Ammonitern, gerächt hat!37Und sie sprach zu ihrem Vater: Das werde mir gestattet, daß du mir zwei Monate lang Zeit lässt, damit ich auf die Berge gehen und über meine Ehelosigkeit mit meinen Freundinnen weinen kann!38Und er sprach: Geh hin! Und er ließ sie zwei Monate lang frei. Da ging sie hin mit ihren Freundinnen und weinte auf den Bergen über ihre Ehelosigkeit.39Und nach zwei Monaten kam sie wieder zu ihrem Vater. Und er vollzog an ihr das Gelübde, das er gelobt hatte. Und sie hatte nie einen Mann erkannt. Daher wurde es Brauch in Israel,40dass die Töchter Israels jährlich hingehen, um die Tochter Jephtahs, des Gileaditers, zu besingen, vier Tage im Jahr.

Schlachter Copyright © 2000 Genfer Bibelgesellschaft.