Doriti ca elim.at să vă redirecționeze automat la pagina în limba română?
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Pentru detalii accesati pagina GDPR Vreau detalii

Biblia

VDCC

Stricăciunea făcută holdelor Filistenilor cu vulpile1După câtva timp, pe vremea seceratului grâului, Samson s-a dus să-şi vadă nevasta şi i-a dus un ied. El a zis: „Vreau să intru la nevasta mea în odaia ei.”
2Dar tatăl nevestei nu i-a îngăduit să intre. „Am crezut că o urăşti”, a zis el, „şi am dat-o tovarăşului tău. Nu este sora sa cea tânără mai frumoasă ca ea? Ia-o, dar, în locul ei.”
3Samson le-a zis: „De data aceasta nu voi fi vinovat faţă de filisteni, dacă le voi face rău.”
4Samson a plecat. A prins trei sute de vulpi şi a luat nişte făclii; apoi a legat vulpile coadă de coadă şi a pus câte o făclie între cele două cozi, la mijloc.
5A aprins făcliile, a dat drumul vulpilor în grânele filistenilor şi a aprins astfel atât stogurile de snopi, cât şi grâul care era în picioare, ba încă şi grădinile de măslini.
6Filistenii au zis: „Cine a făcut lucrul acesta?” Li s-a răspuns: „Samson, ginerele timneanului, pentru că acesta i-a luat nevasta şi a dat-o tovarăşului lui.” Şi filistenii s-au suit şi au ars-o pe ea şi pe tatăl ei.
7Samson le-a zis: „Aşa faceţi? Nu voi înceta decât după ce mă voi răzbuna pe voi.”
8I-a bătut aspru, pe spate şi pe pântece; apoi s-a coborât şi a locuit în crăpătura stâncii Etam.Samson ucide o mie de Filisteni9Atunci filistenii au pornit, au tăbărât în Iuda şi s-au întins până la Lehi.
10Bărbaţii din Iuda au zis: „Pentru ce v-aţi suit împotriva noastră?” Ei au răspuns: „Ne-am suit să legăm pe Samson, ca să-i facem aşa cum ne-a făcut el nouă.”
11Atunci trei mii de bărbaţi din Iuda s-au coborât la crăpătura stâncii Etam şi au zis lui Samson: „Nu ştii că filistenii stăpânesc peste noi? Ce ne-ai făcut deci?” El le-a răspuns: „Le-am făcut aşa cum mi-au făcut şi ei mie.”
12Ei i-au zis: „Noi ne-am coborât să te legăm, ca să te dăm în mâinile filistenilor.” Samson le-a zis: „Juraţi-mi că nu mă veţi omorî.”
13Ei i-au răspuns: „Nu; vrem numai să te legăm şi să te dăm în mâinile lor, dar nu te vom omorî.” Şi l-au legat cu două funii noi şi l-au scos din stâncă.
14Când a ajuns la Lehi, filistenii au început să strige de bucurie înaintea lui. Atunci Duhul Domnului a venit peste el. Funiile pe care le avea la braţe s-au făcut ca nişte fire de in ars în foc, şi legăturile i-au căzut de pe mâini.
15El a găsit o falcă de măgar neuscată încă, a întins mâna şi a luat-o şi a ucis cu ea o mie de oameni.
16Şi Samson a zis:
„Cu o falcă de măgar, o grămadă, două grămezi;
cu o falcă de măgar am ucis o mie de oameni.”
17După ce a isprăvit de vorbit, a aruncat falca din mână. Şi locul acela s-a numit Ramat-Lehi {Sau: Aruncarea fălcii}.Samson bea apă din stâncă18Fiindu-i foarte sete, a strigat către Domnul şi a zis: „Tu ai îngăduit, prin mâna robului Tău, această mare izbăvire; şi acum să mor de sete şi să cad în mâinile celor netăiaţi împrejur?”
19Dumnezeu a despicat crăpătura stâncii din Lehi, şi a ieşit apă din ea. Samson a băut, duhul i s-a întremat şi s-a înviorat. De aceea s-a numit izvorul acela En-Hacore {Sau: Izvorul celui ce strigă}; el este şi astăzi la Lehi.
20Samson a fost douăzeci de ani judecător în Israel, pe vremea filistenilor.

Traducerea D. Cornilescu 1924, ediția revizuită în 2014
© Societatea Biblică Interconfesională din România