VDCC
Adunarea lui Israel. Sfaturile lui Iosua1
2Atunci Iosua a chemat pe tot Israelul, pe bătrânii lui, pe căpeteniile lui, pe judecătorii lui şi pe căpeteniile oştii. Şi le-a zis:
„Eu sunt bătrân, înaintat în vârstă.
3Aţi văzut tot ce a făcut Domnul Dumnezeul vostru tuturor neamurilor acelora dinaintea voastră; căci Domnul Dumnezeul vostru a luptat pentru voi.
4Vedeţi, v-am dat ca moştenire prin sorţi, după seminţiile voastre, neamurile acestea care au rămas, începând de la Iordan, şi toate neamurile pe care le-am nimicit, până la Marea cea Mare spre apusul soarelui.
5Domnul Dumnezeul vostru le va izgoni dinaintea voastră şi le va alunga dinaintea voastră; şi voi le veţi stăpâni ţara, cum a spus Domnul, Dumnezeul vostru.
6Puneţi-vă toată puterea ca să păziţi şi să împliniţi tot ce este scris în cartea Legii lui Moise, fără să vă abateţi nici la dreapta, nici la stânga.
7Să nu vă amestecaţi cu neamurile acestea care au rămas printre voi; să nu rostiţi numele dumnezeilor lor şi să nu-l întrebuinţaţi în jurământ; să nu le slujiţi şi să nu vă închinaţi înaintea lor.
8Ci alipiţi-vă de Domnul Dumnezeul vostru, cum aţi făcut până în ziua aceasta.
9Domnul a izgonit dinaintea voastră neamuri mari şi puternice; şi nimeni, până în ziua aceasta, n-a putut să vă stea împotrivă.
10Unul singur dintre voi urmărea o mie din ei, căci Domnul Dumnezeul vostru lupta pentru voi, cum v-a spus.11
12Dacă vă veţi abate şi vă veţi alipi de neamurile acestea care au rămas printre voi, dacă vă veţi uni cu ele prin căsătorii şi dacă veţi intra în legături cu ele,
13să fiţi încredinţaţi că Domnul Dumnezeul vostru nu va mai izgoni aceste neamuri dinaintea voastră; ci ele vă vor fi o cursă şi un laţ, un bici în coaste şi nişte spini în ochi, până veţi pieri de pe faţa acestei ţări bune, pe care v-a dat-o Domnul Dumnezeul vostru.
14Iată că astăzi eu mă duc pe calea pe care merge tot ce este pământesc. Recunoaşteţi, dar, din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru, că niciunul din toate cuvintele bune rostite asupra voastră de Domnul Dumnezeul vostru n-a rămas neîmplinit; toate vi s-au împlinit, niciunul n-a rămas neîmplinit.
15Şi după cum toate cuvintele bune pe care vi le spusese Domnul Dumnezeul vostru s-au împlinit pentru voi, tot aşa Domnul va împlini faţă de voi toate cuvintele rele, până vă va nimici de pe faţa acestei ţări bune pe care v-a dat-o Domnul Dumnezeul vostru.
16Dacă veţi călca legământul pe care vi l-a dat Domnul, Dumnezeul vostru şi dacă vă veţi duce să slujiţi altor dumnezei şi să vă închinaţi înaintea lor, Domnul Se va aprinde de mânie împotriva voastră şi veţi pieri degrabă din ţara cea bună pe care v-a dat-o El.”
© Societatea Biblică Interconfesională din România
SCH2000
Josuas letzte Botschaft und Tod / Ermahnende Worte Josuas an die Vorsteher des Volkes1Und es geschah nach langer Zeit, als der HERR Israel Ruhe verschafft hatte vor all seinen Feinden ringsum und Josua alt und wohlbetagt war,2da rief Josua ganz Israel zu sich, seine Ältesten, Häupter, Richter und Vorsteher, und er sprach zu ihnen: Ich bin nun alt und wohlbetagt;3ihr aber habt alles gesehen, was der HERR, euer Gott, getan hat an allen diesen Völkern um euretwillen; denn der HERR, euer Gott, hat selbst für euch gekämpft.4Seht, ich habe euch diese übrig gebliebenen Völker durch das Los zugeteilt, jedem Stamm sein Erbteil, vom Jordan an, und alle Völker, die ich ausgerottet habe bis an das große Meer, wo die Sonne untergeht.5Und der HERR, euer Gott, er selbst wird sie vor euch ausstoßen und vor euch vertreiben, und ihr werdet ihr Land einnehmen, wie es der HERR, euer Gott, euch verheißen hat.6So haltet nun fest daran, alles zu befolgen und zu tun, was im Buch des Gesetzes Moses geschrieben steht, daß ihr nicht davon abweicht, weder zur Rechten noch zur Linken,7damit ihr euch nicht mit diesen Völkern vermischt, die noch bei euch übrig geblieben sind, und nicht die Namen ihrer Götter anruft, noch bei ihnen schwört, noch ihnen dient, noch sie anbetet;8sondern dem HERRN, eurem Gott, sollt ihr anhängen, wie ihr es getan habt bis zu diesem Tag.9Und der HERR hat große und mächtige Völker vor euch vertrieben, wie denn niemand bis zu diesem Tag vor euch bestehen konnte.10Ein Einziger von euch jagt tausend; denn der HERR, euer Gott, kämpft für euch, wie er euch verheißen hat.11Darum habt gut Acht auf eure Seelen, daß ihr den HERRN, euren Gott, lieb habt!12Wenn ihr euch aber abwendet und dem Überrest dieser Völker anhängt, die unter euch übrig geblieben sind, und euch mit ihnen verheiratet, so daß ihr euch untereinander vermischt, so sollt ihr gewiss wissen,13dass dann der HERR, euer Gott, nicht länger diese Völker vor euch vertreiben wird; sondern sie werden euch zur Schlinge werden und zum Fallstrick und zur Geißel an eurer Seite und zu Dornen in euren Augen, bis ihr vertilgt seid aus diesem guten Land, das der HERR, euer Gott, euch gegeben hat!14Und siehe, ich gehe heute den Weg aller Welt; so sollt ihr erkennen mit eurem ganzen Herzen und mit eurer ganzen Seele, daß nicht ein Wort gefehlt hat von all den guten Worten, die der HERR, euer Gott, euch verheißen hat; es ist alles für euch eingetroffen, und nicht ein Wort davon ist ausgeblieben!15Aber es wird geschehen: Wie nun jedes gute Wort über euch gekommen ist, das der HERR, euer Gott, euch verheißen hat, so wird der HERR auch jedes schlimme Wort über euch kommen lassen, bis er euch vertilgt hat aus diesem guten Land, das der HERR, euer Gott, euch gegeben hat.16Wenn ihr den Bund des HERRN, eures Gottes übertretet, den er euch geboten hat, und hingeht und anderen Göttern dient und sie anbetet, so wird der Zorn des HERRN über euch entbrennen, und ihr werdet bald vertilgt sein aus dem guten Land, das er euch gegeben hat!