VDCC
Cea din urmă adunare1
2Iosua a zis întregului popor:
„Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Părinţii voştri, Terah, tatăl lui Avraam şi tatăl lui Nahor, locuiau în vechime de cealaltă parte a Râului {Eufrat} şi slujeau altor dumnezei.
3Eu am luat pe tatăl vostru Avraam din cealaltă parte a Râului şi l-am purtat prin toată ţara Canaanului; i-am înmulţit sămânţa şi i-am dat pe Isaac.
4Lui Isaac i-am dat pe Iacov şi pe Esau: lui Esau i-am dat în stăpânire muntele Seir, iar Iacov şi fiii lui s-au coborât în Egipt.
5Am trimis pe Moise şi pe Aaron şi am lovit Egiptul cu minunile pe care le-am făcut în mijlocul lui; apoi v-am scos afară din el.
6Am scos pe părinţii voştri din Egipt, şi aţi ajuns la mare. Egiptenii au urmărit pe părinţii voştri până la Marea Roşie, cu care şi călăreţi.
7Părinţii voştri au strigat către Domnul. Şi Domnul a pus întuneric între voi şi egipteni, a adus marea înapoi peste ei şi i-a acoperit. Aţi văzut cu ochii voştri ce am făcut egiptenilor. Şi aţi rămas multă vreme în pustiu.
8V-am adus în ţara amoriţilor, care locuiau dincolo de Iordan, şi ei au luptat împotriva voastră. I-am dat în mâinile voastre; aţi pus stăpânire pe ţara lor, şi i-am nimicit dinaintea voastră.
9Balac, fiul lui Ţipor, împăratul Moabului, s-a sculat şi a pornit la luptă împotriva lui Israel. A chemat pe Balaam, fiul lui Beor, ca să vă blesteme.
10Dar n-am vrut să ascult pe Balaam: el v-a binecuvântat, şi v-am izbăvit din mâna lui Balac.
11Aţi trecut Iordanul şi aţi ajuns la Ierihon. Locuitorii Ierihonului au luptat împotriva voastră: amoriţii, fereziţii, canaaniţii, hetiţii, ghirgasiţii, heviţii şi Iebusiţii. I-am dat în mâinile voastre,
12am trimis înaintea voastră viespe bondărească, şi i-a izgonit dinaintea voastră, ca pe cei doi împăraţi ai amoriţilor: nu cu sabia, nici cu arcul tău.
13V-am dat o ţară pe care n-o munciserăţi, cetăţi pe care nu le zidiserăţi, dar pe care le locuiţi, vii şi măslini pe care nu-i sădiserăţi, dar care vă slujesc ca hrană.
Făgăduinţele poporului14Acum, temeţi-vă de Domnul şi slujiţi-I cu scumpătate şi credincioşie. Depărtaţi dumnezeii cărora le-au slujit părinţii voştri dincolo de Râu şi în Egipt şi slujiţi Domnului.15
16Poporul a răspuns şi a zis: „Departe de noi gândul să părăsim pe Domnul şi să slujim altor dumnezei.
17Căci Domnul este Dumnezeul nostru. El ne-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei, pe noi şi pe părinţii noştri; El a făcut înaintea ochilor noştri acele minuni mari şi ne-a păzit în tot timpul drumului pe care l-am urmat şi în mijlocul tuturor popoarelor pe la care am trecut.
18El a izgonit dinaintea noastră pe toate popoarele şi pe amoriţii care locuiau ţara aceasta. Şi noi vom sluji Domnului, căci El este Dumnezeul nostru.”
19Iosua a zis poporului: „Voi nu veţi putea să slujiţi Domnului, căci este un Dumnezeu sfânt, un Dumnezeu gelos; El nu vă va ierta fărădelegile şi păcatele.
20Când veţi părăsi pe Domnul şi veţi sluji unor dumnezei străini, El Se va întoarce şi vă va face rău şi vă va nimici, după ce v-a făcut bine.”
21Poporul a zis lui Iosua: „Nu! Căci vom sluji Domnului.”
22Iosua a zis poporului: „Voi sunteţi martori împotriva voastră înşivă că aţi ales pe Domnul, ca să-I slujiţi.”
Ei au răspuns: „Suntem martori!”
23„Scoateţi, dar, dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru şi întoarceţi-vă inima spre Domnul, Dumnezeul lui Israel.”
24Şi poporul a zis lui Iosua: „Noi vom sluji Domnului Dumnezeului nostru şi vom asculta glasul Lui.”
25Iosua a făcut în ziua aceea un legământ cu poporul şi i-a dat legi şi porunci, la Sihem.
26Iosua a scris aceste lucruri în cartea Legii lui Dumnezeu. A luat o piatră mare şi a ridicat-o acolo sub stejarul care era în locul închinat Domnului.
27Şi Iosua a zis întregului popor: „Iată piatra aceasta va fi martoră împotriva noastră, căci a auzit toate cuvintele pe care ni le-a spus Domnul, ea va fi martoră împotriva voastră, ca să nu fiţi necredincioşi Dumnezeului vostru.”
28Apoi Iosua a dat drumul poporului, şi s-a dus fiecare în moştenirea lui.Moartea lui Iosua29
30L-au înmormântat în ţinutul care-i căzuse la împărţire, la Timnat-Serah, pe muntele lui Efraim, la miazănoapte de muntele Gaaş.
31Israel a slujit Domnului în tot timpul vieţii lui Iosua şi în tot timpul vieţii bătrânilor care au trăit după Iosua şi care cunoşteau tot ce făcuse Domnul pentru Israel.
32Oasele lui Iosif, pe care le aduseseră copiii lui Israel din Egipt, au fost îngropate la Sihem, în partea ţarinii pe care o cumpărase Iacov de la fiii lui Hamor, tatăl lui Sihem, cu o sută de chesita, şi care a ajuns moştenirea fiilor lui Iosif.
33Eleazar, fiul lui Aaron, a murit şi a fost îngropat la Ghibeat-Fineas, care fusese dat fiului său Fineas, pe muntele lui Efraim.
© Societatea Biblică Interconfesională din România