VDCC
1
2Chiar când zic: „Viu este Domnul!”, ei jură strâmb.”
3Doamne, nu văd ochii Tăi adevărul? Tu-i loveşti, şi ei nu simt nimic; îi nimiceşti, şi nu vor să ia învăţătură; iau o înfăţişare mai tare decât stânca, nu vor să se întoarcă la Tine.
4Eu ziceam: „Numai cei mici sunt aşa; ei lucrează fără minte, pentru că nu cunosc calea Domnului, Legea Dumnezeului lor!
5Mă voi duce deci la cei mari şi le voi vorbi; căci ei cunosc calea Domnului, Legea Dumnezeului lor!” Dar toţi au sfărâmat jugul şi au rupt legăturile.
6De aceea îi omoară leul din pădure şi-i nimiceşte lupul din pustiu. Stă la pândă pardosul înaintea cetăţilor lor: toţi cei ce vor ieşi din ele vor fi sfâşiaţi; căci fărădelegile lor sunt multe, abaterile lor s-au înmulţit!
7„Cum să te iert? – zice Domnul – Copiii tăi M-au părăsit şi jură pe dumnezei care n-au fiinţă. Şi, după ce le-am primit jurămintele, se dedau la preacurvie şi aleargă cu grămada în casa curvei!
8Ca nişte cai bine hrăniţi, care aleargă încoace şi încolo, fiecare nechează după nevasta aproapelui său.
9Să nu pedepsesc Eu aceste lucruri, zice Domnul, să nu Mă răzbun Eu pe un asemenea popor?10
11Căci casa lui Israel şi casa lui Iuda Mi-au fost necredincioase, zice Domnul.
12Ei tăgăduiesc pe Domnul şi zic: „Nu este El! Şi nu va veni nenorocirea peste noi; nu vom vedea nici sabia, nici foametea.
13Prorocii sunt vânt, şi nu Dumnezeu vorbeşte în ei. Aşa să li se facă şi lor!”
14De aceea aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul oştirilor: „Pentru că aţi zis lucrul acesta, iată, cuvântul Meu îl fac foc în gura ta, şi poporul acesta, lemne, ca să-i ardă focul acesta.
15Iată, aduc de departe un neam împotriva voastră, casă a lui Israel – zice Domnul – un neam tare, un neam străvechi, un neam a cărui limbă n-o cunoşti şi ale cărui vorbe nu le pricepi.
16Tolba lui cu săgeţi este ca un mormânt deschis; toţi sunt nişte viteji.
17El îţi va mânca secerişul şi pâinea, îţi va mânca fiii şi fiicele, îţi va mânca oile şi boii, îţi va mânca via şi smochinul; şi îţi va trece prin sabie cetăţile întărite în care te încrezi.
18Dar, şi în zilele acelea, zice Domnul, nu vă voi nimici de tot.
19Dacă veţi întreba atunci: „Pentru ce ne-a făcut toate acestea Domnul Dumnezeul nostru?” Aşa le vei răspunde: „După cum voi M-aţi părăsit şi aţi slujit unor dumnezei străini în ţara voastră, tot aşa acum veţi sluji unor străini într-o ţară care nu este a voastră!”
20Spuneţi lucrul acesta casei lui Iacov, vestiţi-l în Iuda şi ziceţi:
21„Ascultaţi lucrul acesta, popor fără minte şi fără inimă, care are ochi şi nu vede, urechi, şi n-aude!
22Nu voiţi să vă temeţi de Mine, zice Domnul, nu voiţi să tremuraţi înaintea Mea?” – Eu am pus mării ca hotar nisipul, hotar veşnic pe care nu trebuie să-l treacă. Şi chiar dacă valurile ei se înfurie, totuşi sunt neputincioase; urlă, dar nu-l trec.
23Poporul acesta însă are o inimă dârză şi răzvrătită; se răscoală şi pleacă,
24şi nu zic în inima lor: „Să ne temem de Domnul Dumnezeul nostru care dă ploaie la vreme, ploaie timpurie şi târzie şi ne păstrează săptămânile hotărâte pentru seceriş.”25
26Căci în poporul Meu sunt oameni răi; ei pândesc ca păsărarul care întinde laţuri, întind curse şi prind oameni.
27Cum se umple o colivie de păsări, aşa se umplu casele lor prin vicleşug; aşa ajung ei puternici şi bogaţi.
28Se îngraşă, lucesc de grăsime; întrec orice măsură în rău, nu apără pricina, pricina orfanului, ca să le meargă bine, nu fac dreptate celor lipsiţi.
29Să nu pedepsesc Eu aceste lucruri, zice Domnul, să nu Mă răzbun Eu pe un asemenea popor?
30Grozave lucruri, urâcioase lucruri se fac în ţară.
31Prorocii prorocesc neadevăruri, preoţii stăpânesc cu ajutorul lor, şi poporului Meu îi plac aceste lucruri. Dar ce veţi face la urmă?”
© Societatea Biblică Interconfesională din România