Doriti ca elim.at să vă redirecționeze automat la pagina în limba română?
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Pentru detalii accesati pagina GDPR Vreau detalii

Biblia

VDCC

Prorocie împotriva edomiţilor1Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
2„Fiul omului, întoarce-te cu faţa spre muntele Seir, proroceşte împotriva lui
3şi zi: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, am necaz pe tine, muntele Seirului! Îmi întind mâna împotriva ta şi te prefac într-o pustietate şi într-un pustiu!
4Îţi voi preface cetăţile în dărâmături, vei ajunge o pustietate, ca să ştii că Eu sunt Domnul!
5Pentru că aveai o ură veşnică şi ai doborât cu sabia pe copiii lui Israel în ziua necazului lor, în vremea când nelegiuirea era la culme,
6de aceea, pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că te voi face sânge şi te va urmări sângele; fiindcă n-ai urât sângele, de aceea sângele te va urmări.
7Voi preface muntele Seir într-o pustietate şi într-un pustiu şi voi nimici cu desăvârşire din el şi pe cei ce se duc, şi pe cei ce se întorc.
8Îi voi umple munţii cu morţi; şi cei ucişi de sabie vor cădea pe dealurile tale, în văile tale şi în toate puhoaiele tale.
9Te voi preface în nişte pustietăţi veşnice, cetăţile nu-ţi vor mai fi locuite, şi veţi şti că Eu sunt Domnul.10Pentru că ai zis: „Aceste două neamuri şi aceste două ţări vor fi ale mele şi le vom lua în stăpânire!”, măcar că Domnul era acolo,
11de aceea, pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că Mă voi purta cu tine după mânia şi urgia pe care le-ai arătat şi tu în ura ta împotriva lor; şi Mă voi face cunoscut în mijlocul lor, când te voi judeca.
12Vei şti însă că Eu, Domnul, am auzit toate batjocurile pe care le-ai rostit împotriva munţilor lui Israel când ai zis: „Sunt pustiiţi şi ne sunt daţi ca pradă!”
13V-aţi fălit astfel împotriva Mea prin vorbirile voastre şi v-aţi înmulţit cuvintele împotriva Mea: am auzit!”
14Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Când toată ţara se va bucura, pe tine te voi preface într-o pustietate!
15Din pricina bucuriei pe care ai simţit-o că moştenirea casei lui Israel era pustiită, îţi voi face şi ţie la fel. Vei ajunge o pustietate, munte al Seirului, tu şi tot Edomul, şi se va şti că Eu sunt Domnul.”

Traducerea D. Cornilescu 1924, ediția revizuită în 2014
© Societatea Biblică Interconfesională din România

SCH2000

Weissagung gegen das Gebirge Seir (Edom)1Und das Wort des HERRN erging an mich folgendermaßen:2Menschensohn, wende dein Angesicht gegen das Gebirge Seir und weissage gegen dasselbe3und sprich zu ihm: So spricht GOTT, der Herr: Siehe, ich komme über dich, du Gebirge Seir; ich will meine Hand gegen dich ausstrecken und dich zu einer schrecklichen Wüste und Einöde machen!4Deine Städte will ich in Trümmer legen, und zu einer schrecklichen Wüste sollst du werden; und du sollst erkennen, daß ich der HERR bin.5Weil du ewige Feindschaft hegst und die Kinder Israels der Schärfe des Schwertes überliefert hast zur Zeit ihres Unglücks, zur Zeit der Sünde des Endes,6darum, so wahr ich lebe, spricht GOTT, der Herr, ich will dich bluten lassen, und Blut soll dich verfolgen; weil du das Blutvergießen nicht gescheut hast, so soll das Blut auch dich verfolgen!7Und ich will das Gebirge Seir zu einer schrecklichen Wüste und Einöde machen und alle Hin- und Herziehenden daraus vertilgen.8Ich will seine Berge mit seinen Erschlagenen füllen; ja, auf deinen Hügeln und in deinen Tälern und allen deinen Gründen sollen mit dem Schwert Erschlagene fallen.9Zur ewigen, schrecklichen Wüste will ich dich machen, und deine Städte sollen unbewohnt bleiben; und ihr sollt erkennen, daß ich der HERR bin.10Weil du gesagt hast: »Diese beiden Völker und diese beiden Länder sollen mir gehören, und wir wollen [ihr Gebiet] einnehmen!«, obgleich der HERR dort gewesen ist,11darum spricht GOTT, der Herr: So wahr ich lebe, ich will mit dir verfahren nach deinem Zorn und nach deiner Eifersucht, wie du auch nach deinem Hass mit ihnen gehandelt hast; und ich werde mich bei ihnen zu erkennen geben, wenn ich dich richte.12Du aber sollst erkennen, daß ich, der HERR, alle deine Lästerungen gehört habe, die du gegen die Berge Israels ausgestoßen hast, indem du sprachst: »Sie sind verwüstet, uns sind sie zur Speise gegeben!«13So habt ihr mit eurem Maul gegen mich großgetan und viele Worte gegen mich geredet – ich habe es gehört!14So spricht GOTT, der Herr: Wenn sich die ganze Erde freut, so will ich dich zur entsetzlichen Wüste machen!15Wie du dich gefreut hast über das Erbe des Hauses Israel, weil es verwüstet wurde, so will ich auch mit dir verfahren: Du sollst verwüstet werden, Gebirge Seir, und du, Edom, insgesamt; und sie sollen erkennen, daß ich der HERR bin!

Schlachter Copyright © 2000 Genfer Bibelgesellschaft.