VDCC
Prorocie împotriva lui Gog1
2„Fiul omului, întoarce-te cu faţa spre Gog din ţara lui Magog, spre domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului, şi proroceşte împotriva lui!
3Şi spune: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, am necaz pe tine, Gog, domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului!
4Te voi târî şi-ţi voi pune un cârlig în fălci; te voi scoate, pe tine şi toată oastea ta, cai şi călăreţi, toţi îmbrăcaţi în chip strălucit, ceată mare de popor, care poartă scut şi pavăză şi care toţi mânuiesc sabia;
5împreună cu ei voi scoate pe cei din Persia, Etiopia şi Put, toţi cu scut şi coif:
6Gomerul cu toate oştile lui, ţara Togarmei, din fundul miazănoaptei, cu oştile sale, popoare multe împreună cu tine!
7Pregăteşte-te, dar, fii gata, tu şi toată mulţimea adunată în jurul tău! Fii căpetenia lor!
8După multe zile, vei fi în fruntea lor; în vremea de apoi, vei merge împotriva ţării ai cărei locuitori scăpaţi de sabie vor fi strânşi dintre mai multe popoare pe munţii lui Israel care multă vreme fuseseră pustii; dar, fiind scoşi din mijlocul popoarelor, vor fi toţi liniştiţi în locuinţele lor.
9Iar tu te vei sui, vei înainta ca o furtună, vei fi ca un nor negru care va acoperi ţara, tu cu toate oştile tale şi multe popoare cu tine.”
10Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „În ziua aceea, multe gânduri îţi vor veni în minte şi vei urzi planuri rele.
11Vei zice: „Mă voi sui împotriva ţării acesteia deschise, voi năvăli peste oamenii aceştia liniştiţi, care stau fără grijă în locuinţele lor, toţi în locuinţe fără ziduri şi neavând nici zăvoare, nici porţi!
12Mă voi duce să iau pradă şi să mă dedau la jaf, să pun mâna pe aceste dărâmături locuite din nou, pe poporul acesta strâns din mijlocul neamurilor, care are turme şi moşii şi locuieşte în mijlocul pământului.”
13Seba şi Dedan, negustorii din Tars şi toţi puii lor de lei îţi vor zice: „Vii să iei pradă? Pentru jaf ţi-ai adunat oare mulţimea ta, ca să iei argint şi aur, ca să iei turme şi avuţii şi să faci o pradă mare?”14
15şi vei veni din fundul miazănoaptei, tu şi multe popoare cu tine, toţi călare pe cai, o mare mulţime şi o puternică oştire!
16Vei înainta împotriva poporului Meu, Israel, ca un nor care va acoperi ţara. În zilele de apoi, te voi aduce împotriva ţării Mele, ca să Mă cunoască neamurile, când voi fi sfinţit în tine sub ochii lor, Gog!”
17Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Nu eşti tu acela despre care am vorbit odinioară prin robii Mei prorocii lui Israel, care au prorocit atunci ani de zile, că te voi aduce împotriva lor?
18În ziua aceea însă, în ziua când va porni Gog împotriva pământului lui Israel, zice Domnul Dumnezeu, Mi se va sui în nări mânia aprinsă.
19O spun în gelozia şi în focul mâniei Mele: în ziua aceea, va fi un mare cutremur în ţara lui Israel.
20Peştii mării şi păsările cerului vor tremura de Mine şi fiarele câmpului şi toate târâtoarele care se târăsc pe pământ, şi toţi oamenii care sunt pe faţa pământului; munţii se vor răsturna, pereţii stâncilor se vor prăbuşi şi toate zidurile vor cădea la pământ.
21Atunci voi chema groaza împotriva lui pe toţi munţii Mei, zice Domnul Dumnezeu; sabia fiecăruia se va întoarce împotriva fratelui său.
22Îl voi judeca prin ciumă şi sânge, printr-o ploaie năprasnică şi prin pietre de grindină; voi ploua foc şi pucioasă peste el, peste oştile lui şi peste popoarele cele multe care vor fi cu el.
23Îmi voi arăta astfel mărimea şi sfinţenia, Mă voi face cunoscut înaintea mulţimii neamurilor, şi vor şti că Eu sunt Domnul.”
© Societatea Biblică Interconfesională din România