Doriti ca elim.at să vă redirecționeze automat la pagina în limba română?
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Pentru detalii accesati pagina GDPR Vreau detalii

Biblia

VDCC

Cântarea de laudă1Atunci Moise şi copiii lui Israel au cântat Domnului cântarea aceasta. Ei au zis:
„Voi cânta Domnului, căci Şi-a arătat slava:
a năpustit în mare pe cal şi pe călăreţ.
2Domnul este tăria mea şi temeiul cântărilor mele de laudă:
El m-a scăpat.
El este Dumnezeul meu: pe El Îl voi lăuda;
El este Dumnezeul tatălui meu:
pe El Îl voi preamări.
3Domnul este un războinic viteaz: numele Lui este Domnul.
4El a aruncat în mare carele lui faraon şi oastea lui;
luptătorii lui aleşi au fost înghiţiţi în Marea Roşie.
5I-au acoperit valurile
şi s-au coborât în fundul apelor, ca o piatră.
6Dreapta Ta, Doamne, şi-a făcut vestită tăria;
mâna Ta cea dreaptă, Doamne, a zdrobit pe vrăjmaşi.
7Prin mărimea măreţiei Tale,
Tu trânteşti la pământ pe vrăjmaşii Tăi;
Îţi dezlănţui mânia,
şi ea-i mistuie ca pe o trestie.
8La suflarea nărilor Tale, s-au îngrămădit apele,
s-au ridicat talazurile ca un zid
şi s-au închegat valurile în mijlocul mării.
9Vrăjmaşul zicea: „Îi voi urmări, îi voi ajunge,
voi împărţi prada de război;
mă voi răzbuna pe ei,
voi scoate sabia şi-i voi nimici cu mâna mea!”
10Dar Tu ai suflat cu suflarea Ta:
şi marea i-a acoperit;
ca plumbul s-au afundat
în adâncimea apelor.
11Cine este ca Tine între dumnezei, Doamne?
Cine este ca Tine minunat în sfinţenie,
bogat în fapte de laudă,
şi făcător de minuni?
12Tu Ţi-ai întins mâna dreaptă:
şi i-a înghiţit pământul.
13Prin îndurarea Ta, Tu ai călăuzit
şi ai izbăvit pe poporul acesta;
iar prin puterea Ta îl îndrepţi
spre locaşul sfinţeniei Tale.
14Popoarele vor afla lucrul acesta şi se vor cutremura:
apucă groaza pe filisteni,
15se înspăimântă căpeteniile Edomului,
şi un tremur apucă pe războinicii lui Moab;
toţi locuitorii Canaanului leşină de la inimă.
16Îi va apuca teama şi spaima;
iar văzând măreţia braţului Tău,
vor sta muţi ca o piatră,
până va trece poporul Tău, Doamne!
Până va trece
poporul pe care Ţi l-ai răscumpărat.
17Tu îi vei aduce şi-i vei aşeza pe muntele moştenirii Tale,
în locul pe care Ţi l-ai pregătit ca locaş, Doamne,
la Templul pe care mâinile Tale l-au întemeiat, Doamne!
18Şi Domnul va împărăţi în veac şi în veci de veci.
19Căci caii lui faraon, carele şi călăreţii lui au intrat în mare,
şi Domnul a adus peste ei apele mării;
dar copiii lui Israel au mers ca pe uscat prin mijlocul mării.”
20Maria, prorociţa, sora lui Aaron, a luat în mână un timpan, şi toate femeile au venit după ea, cu timpane şi jucând.
21Maria răspundea copiilor lui Israel:
„Cântaţi Domnului, căci Şi-a arătat slava:
a năpustit în mare pe cal şi pe călăreţ.”
Apele de la Mara22Moise a pornit pe Israel de la Marea Roşie. Au apucat înspre pustiul Şur; şi, după trei zile de mers în pustiu, n-au găsit apă.
23Au ajuns la Mara; dar n-au putut să bea apă din Mara, pentru că era amară. De aceea locul acela a fost numit Mara {Sau: Amărăciune}.
24Poporul a cârtit împotriva lui Moise, zicând: „Ce avem să bem?”
25Moise a strigat către Domnul; şi Domnul i-a arătat un lemn, pe care l-a aruncat în apă. Şi apa s-a făcut dulce. Acolo a dat Domnul poporului legi şi porunci, şi acolo l-a pus la încercare.
26El a zis: „Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Domnului Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui şi dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu niciuna din bolile cu care am lovit pe egipteni; căci Eu sunt Domnul care te vindecă.”
27Au ajuns la Elim, unde erau douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de finici. Şi au tăbărât acolo, lângă apă.

Traducerea D. Cornilescu 1924, ediția revizuită în 2014
© Societatea Biblică Interconfesională din România

SCH2000

Der Lobgesang Moses und Israels1Damals sangen Mose und die Kinder Israels dem HERRN diesen Lobgesang und sprachen: »Ich will dem HERRN singen, denn hoch erhaben ist er: Ross und Reiter hat er ins Meer gestürzt!2Der HERR ist meine Stärke und mein Lobgesang, und er wurde mir zum Heil! Das ist mein starker Gott, ich will ihn preisen; er ist der Gott meines Vaters, ich will ihn erheben.3Der HERR ist ein Kriegsmann, HERR ist sein Name.4Die Streitwagen des Pharao und seine Heeresmacht warf er ins Meer; seine auserlesenen Wagenkämpfer sind im Schilfmeer versunken!5Die Tiefe hat sie bedeckt; sie sanken auf den Grund wie ein Stein.6HERR, deine Rechte ist mit Kraft geschmückt; HERR, deine Rechte hat den Feind zerschmettert!7Und mit deiner großen Macht hast du deine Widersacher vertilgt; du hast deinen Grimm losgelassen, der verzehrte sie wie Stoppeln.8Durch den Hauch deines Zorns türmte das Wasser sich auf; es standen die Wogen wie ein Damm, die Fluten erstarrten mitten im Meer.9Der Feind sprach: Ich will sie jagen, ich will sie ergreifen; ich will den Raub verteilen, will meine Wut an ihnen auslassen! Ich will mein Schwert ziehen, meine Hand soll sie vertilgen!10Du wehtest mit deinem Wind, da bedeckte sie das Meer; sie versanken wie Blei in den gewaltigen Wassern.11Wer ist dir gleich unter den Göttern, o HERR? Wer ist dir gleich, herrlich in Heiligkeit, furchtgebietend in Ruhmestaten, Wunder vollbringend?12Du strecktest deine Rechte aus, da verschlang sie die Erde.13Du leitest in deiner Gnade das Volk, das du erlöst hast; durch deine Kraft bringst du sie zu der Wohnung deines Heiligtums.14Wenn das die Völker hören, so erzittern sie, Furcht ergreift die Bewohner des Philisterlandes;15es erschrecken die Fürsten Edoms, Zittern befällt die Gewaltigen Moabs; alle Einwohner Kanaans werden verzagt.16Schrecken und Furcht überfällt sie wegen deines mächtigen Armes, so daß sie erstarren wie Steine, bis dein Volk hindurchzieht, o HERR, bis dein Volk hindurchzieht, das du erworben hast!17Du wirst sie hineinbringen und sie einpflanzen auf dem Berg deines Erbteils, an dem Ort, den du, HERR, zu deiner Wohnung gemacht hast, zu dem Heiligtum, o HERR, das deine Hände bereitet haben!18Der HERR herrscht als König für immer und ewig!«19Denn die Rosse des Pharao gingen ins Meer hinein, mit seinen Streitwagen und Reitern, und der HERR ließ das Meer wieder über sie kommen; die Kinder Israels aber gingen trockenen Fußes mitten durchs Meer.20Und Mirjam, die Prophetin, Aarons Schwester, nahm das Tamburin in ihre Hand, und alle Frauen folgten ihr nach mit Tamburinen und im Reigen.21Und Mirjam antwortete ihnen [im Wechselgesang]: Singt dem HERRN, denn hoch erhaben ist er: Ross und Reiter hat er ins Meer gestürzt!Das Volk Israel in der Wüste / Israel in Mara und Elim22Danach ließ Mose Israel vom Schilfmeer aufbrechen, daß sie zur Wüste Sur zogen; und sie wanderten drei Tage lang in der Wüste und fanden kein Wasser.23Da kamen sie nach Mara; aber sie konnten das Wasser von Mara nicht trinken, denn es war sehr bitter. Daher nannte man es Mara.24Da murrte das Volk gegen Mose und sprach: Was sollen wir trinken?25Er aber schrie zum HERRN, und der HERR zeigte ihm ein Holz; das warf er ins Wasser, da wurde das Wasser süß. Dort gab er ihnen Gesetz und Recht, und dort prüfte er sie;26und er sprach: Wenn du der Stimme des HERRN, deines Gottes, eifrig gehorchen wirst und tust, was vor ihm recht ist, und seine Gebote zu Ohren fasst und alle seine Satzungen hältst, so will ich keine der Krankheiten auf dich legen, die ich auf Ägypten gelegt habe; denn ich bin der HERR, dein Arzt!27Und sie kamen nach Elim; dort waren 12 Wasserquellen und 70 Palmbäume; und sie lagerten sich dort am Wasser.

Schlachter Copyright © 2000 Genfer Bibelgesellschaft.