Biblia

Cântarea de laudă1Atunci Moise şi copiii lui Israel au cântat Domnului cântarea aceasta. Ei au zis:
„Voi cânta Domnului, căci Şi-a arătat slava:
a năpustit în mare pe cal şi pe călăreţ.
2Domnul este tăria mea şi temeiul cântărilor mele de laudă:
El m-a scăpat.
El este Dumnezeul meu: pe El Îl voi lăuda;
El este Dumnezeul tatălui meu:
pe El Îl voi preamări.
3Domnul este un războinic viteaz: numele Lui este Domnul.
4El a aruncat în mare carele lui faraon şi oastea lui;
luptătorii lui aleşi au fost înghiţiţi în Marea Roşie.
5I-au acoperit valurile
şi s-au coborât în fundul apelor, ca o piatră.
6Dreapta Ta, Doamne, şi-a făcut vestită tăria;
mâna Ta cea dreaptă, Doamne, a zdrobit pe vrăjmaşi.
7Prin mărimea măreţiei Tale,
Tu trânteşti la pământ pe vrăjmaşii Tăi;
Îţi dezlănţui mânia,
şi ea-i mistuie ca pe o trestie.
8La suflarea nărilor Tale, s-au îngrămădit apele,
s-au ridicat talazurile ca un zid
şi s-au închegat valurile în mijlocul mării.
9Vrăjmaşul zicea: „Îi voi urmări, îi voi ajunge,
voi împărţi prada de război;
mă voi răzbuna pe ei,
voi scoate sabia şi-i voi nimici cu mâna mea!”
10Dar Tu ai suflat cu suflarea Ta:
şi marea i-a acoperit;
ca plumbul s-au afundat
în adâncimea apelor.
11Cine este ca Tine între dumnezei, Doamne?
Cine este ca Tine minunat în sfinţenie,
bogat în fapte de laudă,
şi făcător de minuni?
12Tu Ţi-ai întins mâna dreaptă:
şi i-a înghiţit pământul.
13Prin îndurarea Ta, Tu ai călăuzit
şi ai izbăvit pe poporul acesta;
iar prin puterea Ta îl îndrepţi
spre locaşul sfinţeniei Tale.
14Popoarele vor afla lucrul acesta şi se vor cutremura:
apucă groaza pe filisteni,
15se înspăimântă căpeteniile Edomului,
şi un tremur apucă pe războinicii lui Moab;
toţi locuitorii Canaanului leşină de la inimă.
16Îi va apuca teama şi spaima;
iar văzând măreţia braţului Tău,
vor sta muţi ca o piatră,
până va trece poporul Tău, Doamne!
Până va trece
poporul pe care Ţi l-ai răscumpărat.
17Tu îi vei aduce şi-i vei aşeza pe muntele moştenirii Tale,
în locul pe care Ţi l-ai pregătit ca locaş, Doamne,
la Templul pe care mâinile Tale l-au întemeiat, Doamne!
18Şi Domnul va împărăţi în veac şi în veci de veci.
19Căci caii lui faraon, carele şi călăreţii lui au intrat în mare,
şi Domnul a adus peste ei apele mării;
dar copiii lui Israel au mers ca pe uscat prin mijlocul mării.”
20Maria, prorociţa, sora lui Aaron, a luat în mână un timpan, şi toate femeile au venit după ea, cu timpane şi jucând.
21Maria răspundea copiilor lui Israel:
„Cântaţi Domnului, căci Şi-a arătat slava:
a năpustit în mare pe cal şi pe călăreţ.”Apele de la Mara22Moise a pornit pe Israel de la Marea Roşie. Au apucat înspre pustiul Şur; şi, după trei zile de mers în pustiu, n-au găsit apă.
23Au ajuns la Mara; dar n-au putut să bea apă din Mara, pentru că era amară. De aceea locul acela a fost numit Mara {Sau: Amărăciune}.
24Poporul a cârtit împotriva lui Moise, zicând: „Ce avem să bem?”
25Moise a strigat către Domnul; şi Domnul i-a arătat un lemn, pe care l-a aruncat în apă. Şi apa s-a făcut dulce. Acolo a dat Domnul poporului legi şi porunci, şi acolo l-a pus la încercare.
26El a zis: „Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Domnului Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui şi dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu niciuna din bolile cu care am lovit pe egipteni; căci Eu sunt Domnul care te vindecă.”
27Au ajuns la Elim, unde erau douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de finici. Şi au tăbărât acolo, lângă apă.