VDCC
ADUCERI AMINTE ŞI ÎNDEMNURI
Moise vorbeşte dincolo de Iordan1
2(De la Horeb până la Cades-Barnea, pe drumul care duce la muntele Seir, este o depărtare de unsprezece zile).
3În al patruzecilea an, în luna a unsprezecea, în ziua întâi a lunii, Moise a vorbit copiilor lui Israel şi le-a spus tot ce-i poruncise Domnul să le spună.
4Aceasta era după ce a bătut pe Sihon, împăratul amoriţilor, care locuia la Hesbon, şi pe Og, împăratul Basanului, care locuia la Aştarot şi la Edrei.
5Dincoace de Iordan, în ţara Moabului, Moise a început să lămurească Legea aceasta şi a zis:
6„Domnul, Dumnezeul nostru, ne-a vorbit la Horeb, zicând: „Aţi locuit destulă vreme pe muntele acesta.
7Întoarceţi-vă şi plecaţi; duceţi-vă la muntele amoriţilor şi în toate împrejurimile: în câmpie, pe munte, în vale, în partea de miazăzi, pe ţărmul mării, în ţara canaaniţilor şi în Liban, până la râul cel mare, râul Eufrat.
8Vedeţi, v-am pus ţara înainte; intraţi şi luaţi în stăpânire ţara pe care Domnul a jurat părinţilor voştri, Avraam, Isaac şi Iacov, că o va da lor şi seminţei lor după ei.”Cum a pus judecători9
10Domnul Dumnezeul vostru v-a înmulţit, şi azi sunteţi foarte mulţi la număr, ca stelele cerului.
11Domnul Dumnezeul părinţilor voştri să vă mărească de o mie de ori pe atât şi să vă binecuvânteze, după cum a făgăduit!
12Cum aş putea să port eu singur pricinile voastre, povara voastră şi certurile voastre?
13Luaţi din seminţiile voastre nişte bărbaţi înţelepţi, pricepuţi şi cunoscuţi, şi-i voi pune în fruntea voastră.”
14Voi mi-aţi răspuns şi aţi zis: „Ceea ce spui tu să facem este un lucru bun.”
15Am luat atunci pe căpeteniile seminţiilor voastre, bărbaţi înţelepţi şi cunoscuţi, şi i-am pus în fruntea voastră drept căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci şi căpetenii peste zece, ca dregători în seminţiile voastre.
16Am dat, în acelaşi timp, următoarea poruncă judecătorilor voştri: „Să ascultaţi pe fraţii voştri şi să judecaţi după dreptate neînţelegerile fiecăruia cu fratele lui sau cu străinul.
17Să nu căutaţi la faţa oamenilor în judecăţile voastre; să ascultaţi pe cel mic ca şi pe cel mare; să nu vă temeţi de nimeni, căci Dumnezeu e Cel care face dreptate. Şi când veţi găsi o pricină prea grea, s-o aduceţi înaintea mea, ca s-o aud.”
18Aşa v-am poruncit, în vremea aceea, tot ce aveaţi de făcut.De la Horeb la Cades-Barnea19
20Şi eu v-am zis: „Aţi ajuns la muntele amoriţilor, pe care ni-l dă Domnul Dumnezeul nostru.
21Iată că Domnul Dumnezeul tău îţi pune ţara înainte; suie-te, ia-o în stăpânire, cum ţi-a spus Domnul Dumnezeul părinţilor tăi; nu te teme şi nu te înspăimânta.”
22Voi v-aţi apropiat cu toţii de mine şi aţi zis: „Să trimitem nişte oameni înaintea noastră, ca să iscodească ţara şi să ne aducă răspuns cu privire la drumul pe care ne vom sui în ea şi asupra cetăţilor în care vom ajunge.”
23Părerea aceasta mi s-a părut bună; şi am luat doisprezece oameni dintre voi, câte un om de fiecare seminţie.
24Ei au plecat, au trecut muntele şi au ajuns până la valea Eşcol şi au iscodit ţara.
25Au luat în mâini din roadele ţării şi ni le-au adus; ne-au făcut o dare de seamă şi au zis: „Bună ţară ne dă Domnul Dumnezeul nostru.”
26Dar voi n-aţi vrut să vă suiţi în ea şi v-aţi răzvrătit împotriva poruncii Domnului Dumnezeului vostru.
27Aţi cârtit în corturile voastre şi aţi zis: „Pentru că ne urăşte, de aceea ne-a scos Domnul din ţara Egiptului, ca să ne dea în mâinile amoriţilor şi să ne nimicească.
28Unde să ne suim? Fraţii noştri ne-au înmuiat inima, zicând: „Poporul acela este un popor mai mare şi mai înalt la statură decât noi; cetăţile sunt mari şi întărite până la cer; ba încă, am văzut acolo şi copii de ai lui Anac.”
29Eu v-am zis: „Nu vă înspăimântaţi şi nu vă fie frică de ei.
30Domnul Dumnezeul vostru care merge înaintea voastră, Se va lupta El însuşi pentru voi, potrivit cu tot ce a făcut pentru voi sub ochii voştri în Egipt.
31Apoi în pustiu, ai văzut că Domnul Dumnezeul tău te-a purtat cum poartă un om pe fiul său, pe tot drumul pe care l-aţi făcut până la sosirea voastră în locul acesta.”
32Cu toate acestea, voi n-aţi avut încredere în Domnul Dumnezeul vostru
33care mergea înaintea voastră pe drum, ca să vă caute un loc de poposire: noaptea într-un foc, ca să vă arate drumul pe care trebuia să mergeţi, şi ziua într-un nor.
34Domnul a auzit glasul cuvintelor voastre. S-a mâniat şi a jurat, zicând:
35„Niciunul din bărbaţii care fac parte din acest neam rău nu va vedea ţara aceea bună pe care am jurat că o voi da părinţilor voştri,
36afară de Caleb, fiul lui Iefune. El o va vedea, şi ţara în care a mers, o voi da lui şi copiilor lui, pentru că a urmat în totul calea Domnului.”
37Domnul S-a mâniat şi pe mine, din pricina voastră, şi a zis: „Nici tu nu vei intra în ea.
38Iosua, fiul lui Nun, slujitorul tău, va intra în ea; întăreşte-l, căci el va pune pe Israel în stăpânirea ţării aceleia.
39Şi pruncii voştri, despre care aţi zis: „Vor fi de jaf!” şi fiii voştri, care nu cunosc azi nici binele nici răul, ei vor intra în ea; da, lor le-o voi da, şi ei o vor stăpâni.
40Dar voi, întoarceţi-vă înapoi şi plecaţi în pustiu, înspre Marea Roşie.”
41Voi aţi răspuns şi mi-aţi zis: „Am păcătuit împotriva Domnului; ne vom sui şi ne vom bate, cum ne-a poruncit Domnul Dumnezeul nostru.” Şi v-aţi încins fiecare armele şi v-aţi încumetat să vă suiţi pe munte.
42Domnul mi-a zis: „Spune-le: „Nu vă suiţi şi nu vă luptaţi, căci Eu nu sunt în mijlocul vostru; nu căutaţi să fiţi bătuţi de vrăjmaşii voştri.”
43Eu v-am spus, dar n-aţi ascultat; ci v-aţi răzvrătit împotriva poruncii Domnului şi v-aţi suit semeţi pe munte.
44Atunci amoriţii, care locuiesc pe muntele acesta, v-au ieşit înainte şi v-au urmărit ca albinele; v-au bătut din Seir, până la Horma.
45La întoarcerea voastră, aţi plâns înaintea Domnului, dar Domnul nu v-a ascultat glasul şi n-a luat aminte la voi.
46Şi aşa aţi rămas la Cades, unde aţi stat multă vreme.
© Societatea Biblică Interconfesională din România
SCH2000
Rückblick auf die Wüstenwanderung / Mose erinnert das Volk an seinen zurückgelegten Weg1Dies sind die Worte, die Mose zu ganz Israel redete auf der anderen Seite des Jordan in der Wüste, in der Arava gegenüber von Suph, zwischen Paran und Tophel, Laban, Hazeroth und Di-Sahab.2Elf Tagereisen sind es vom Horeb auf dem Weg zum Bergland Seir bis Kadesch-Barnea.3Und es geschah im vierzigsten Jahr, im elften Monat, am Ersten des Monats, daß Mose zu den Kindern Israels redete, und zwar alles so, wie es ihm der HERR für sie geboten hatte;4nachdem er Sihon, den König der Amoriter, der in Hesbon wohnte, geschlagen hatte, dazu Og, den König von Baschan, der in Astarot und in Edrei wohnte.5Auf der anderen Seite des Jordan, im Land Moab, fing Mose an, dieses Gesetz auszulegen, und er sprach:6Der HERR, unser Gott, redete zu uns am [Berg] Horeb und sprach: Ihr seid lange genug an diesem Berg gewesen!7Wendet euch nun und zieht weiter, daß ihr zu dem Bergland der Amoriter kommt und zu allen ihren Nachbarn in der Arava, im Bergland und in der Schephela, zum Negev und zum Ufer des Meeres, in das Land der Kanaaniter und zum Libanon, bis an den großen Strom, den Fluss Euphrat!8Siehe, ich habe [euch] das Land gegeben, das vor euch liegt; geht hinein und nehmt das Land in Besitz, von dem der HERR euren Vätern Abraham, Isaak und Jakob geschworen hat, daß er es ihnen und ihrem Samen nach ihnen geben will!9Ich aber sprach zu euch in jener Zeit und sagte: Ich kann euch nicht allein tragen;10denn der HERR, euer Gott, hat euch gemehrt, und siehe, ihr seid heute so zahlreich wie die Sterne des Himmels.11Der HERR, der Gott eurer Väter, mache euch noch viel tausendmal zahlreicher als ihr seid, und segne euch, wie er euch verheißen hat!12Wie kann ich aber allein eure Bürde, eure Last und eure Streitigkeiten tragen?13Nehmt euch weise, verständige und erfahrene Männer aus euren Stämmen, damit ich sie an eure Spitze stelle!14Und ihr habt mir geantwortet und gesprochen: Das ist eine gute Sache, von der du sagst, daß du sie tun willst!15Da nahm ich die Häupter eurer Stämme, weise und erfahrene Männer, und setzte sie zu Oberhäuptern über euch, zu Obersten über tausend und zu Obersten über hundert und zu Obersten über fünfzig und zu Obersten über zehn und als Vorsteher für eure Stämme.16Und ich gebot euren Richtern zu jener Zeit und sprach: Hört eure Brüder an und richtet recht zwischen einem Mann und seinem Bruder oder dem Fremden bei ihm.17Im Gericht soll es kein Ansehen der Person geben, sondern ihr sollt den Geringen anhören wie den Großen und euch vor niemand scheuen; denn das Gericht steht bei Gott. Die Sache aber, die zu schwer für euch ist, die tragt an mich heran, daß ich sie höre!18So gebot ich euch zu jener Zeit alles, was ihr tun solltet.Die Auflehnung des Volkes angesichts des verheißenen Landes19Da zogen wir weg vom Horeb und wanderten durch jene große und schreckliche Wüste, die ihr gesehen habt auf dem Weg zum Bergland der Amoriter, wie es uns der HERR, unser Gott, geboten hatte; und wir kamen bis Kadesch-Barnea.20Da sprach ich zu euch: Ihr seid zum Bergland der Amoriter gekommen, das uns der HERR, unser Gott, geben will.21Siehe, der HERR, dein Gott, hat dir das Land gegeben, das vor dir liegt; zieh hinauf, nimm es in Besitz, so wie es der HERR, der Gott deiner Väter, dir verheißen hat. Fürchte dich nicht und sei nicht verzagt!22Da kamt ihr alle her zu mir und spracht: Lasst uns Männer vor uns hersenden, die für uns das Land erkunden und uns Bericht bringen über den Weg, den wir ziehen, und die Städte, in die wir kommen sollen!23Und die Sache war gut in meinen Augen, und ich nahm von euch zwölf Männer, aus jedem Stamm einen Mann.24Die wandten sich und zogen ins Bergland hinauf, und sie kamen bis in das Tal Eschkol und kundschafteten es aus;25und sie nahmen von den Früchten des Landes mit sich und brachten sie herab zu uns. Und sie berichteten uns und sprachen: Das Land ist gut, das der HERR, unser Gott, uns geben will!26Aber ihr wolltet nicht hinaufziehen, sondern lehntet euch auf gegen den Befehl des HERRN, eures Gottes;27und ihr murrtet in euren Zelten und spracht: Weil der HERR uns hasste, hat er uns aus dem Land Ägypten geführt, um uns in die Hände der Amoriter zu geben, um uns zu vertilgen!28Wohin sollen wir ziehen? Unsere Brüder haben unser Herz verzagt gemacht, indem sie sagten: Das Volk ist größer und höher [gewachsen] als wir, die Städte sind groß und bis an den Himmel befestigt; dazu haben wir die Söhne Enaks dort gesehen!29Ich aber sprach zu euch: Entsetzt euch nicht und fürchtet euch nicht vor ihnen!30Denn der HERR, euer Gott, zieht vor euch her und wird für euch kämpfen, ganz so, wie er es für euch in Ägypten getan hat vor euren Augen,31und in der Wüste, wo du gesehen hast, wie der HERR, dein Gott, dich getragen hat, wie ein Mann seinen Sohn trägt, auf dem ganzen Weg, den ihr zurückgelegt habt, bis ihr an diesen Ort gekommen seid.32Aber in dieser Sache wolltet ihr dem HERRN, eurem Gott, nicht glauben,33der doch vor euch herging auf dem Weg, um euch die Lagerstätten auszusuchen, bei Nacht im Feuer, damit ihr den Weg sehen konntet, auf dem ihr gehen solltet, und bei Tag in einer Wolke.34Als aber der HERR das Geschrei eurer Worte hörte, da wurde er zornig und schwor und sprach:35Keiner von den Männern dieser bösen Generation soll das gute Land sehen, das ich euren Vätern zu geben geschworen habe!36Nur Kaleb, der Sohn Jephunnes, er soll es sehen; und ihm und seinen Kindern will ich das Land geben, das er betreten hat, weil er dem HERRN völlig nachgefolgt ist.37Auch über mich wurde der HERR zornig um euretwillen und sprach: Auch du sollst nicht hineinkommen!38Aber Josua, der Sohn Nuns, der vor dir steht, der soll hineinkommen; ihn sollst du stärken, denn er soll es Israel als Erbe austeilen.39Und eure Kinder, von denen ihr sagtet, daß sie zum Raub werden müssten, und eure Söhne, die heute noch nicht wissen, was gut und böse ist, sie sollen hineinkommen; ihnen will ich es geben, und sie sollen es in Besitz nehmen.40Ihr aber, wendet euch und brecht auf zur Wüste, auf dem Weg zum Roten Meer!41Da antwortetet ihr und spracht zu mir: Wir haben gegen den HERRN gesündigt! Wir wollen hinaufziehen und kämpfen, ganz wie es uns der HERR, unser Gott, geboten hat! Und ihr alle habt eure Kriegswaffen umgegürtet und seid leichtfertig in das Bergland hinaufgezogen.42Aber der HERR sprach zu mir: Sage ihnen: Ihr sollt nicht hinaufziehen und nicht kämpfen, denn ich bin nicht in eurer Mitte, damit ihr nicht vor euren Feinden geschlagen werdet!43Das sagte ich euch; aber ihr gehorchtet nicht, sondern lehntet euch auf gegen den Befehl des HERRN und wart vermessen und zogt in das Bergland hinauf.44Da rückten die Amoriter aus, die auf jenem Bergland wohnten, euch entgegen; und sie jagten euch, wie es die Bienen tun, und zersprengten euch in Seir bis nach Horma.45Da kehrtet ihr wieder um und weintet vor dem HERRN; aber der HERR wollte eure Stimme nicht hören und neigte sein Ohr nicht zu euch.46So bliebt ihr in Kadesch eine lange Zeit, so lange, wie ihr dort bleiben musstet.