VDCC
Ioab trimite pe o femeie din Tecoa la David1
2A trimis să aducă din Tecoa o femeie iscusită şi i-a zis: „Fă-te că plângi şi îmbracă-te în haine de jale; nu te unge cu untdelemn şi fii ca o femeie care de multă vreme plânge după un mort.
3Să te duci astfel la împărat şi să-i vorbeşti aşa şi aşa.” Şi Ioab i-a spus ce trebuia să zică.
4Femeia aceea din Tecoa s-a dus să vorbească împăratului. A căzut cu faţa la pământ, s-a închinat şi a zis: „Împărate, scapă-mă!”
5Împăratul i-a zis: „Ce ai?” Ea a răspuns: „Da, sunt văduvă, bărbatul mi-a murit!
6Roaba ta avea doi fii; amândoi s-au certat pe câmp şi n-a fost nimeni să-i despartă; unul a lovit pe celălalt şi l-a omorât.
7Şi iată că toată familia s-a ridicat împotriva roabei tale, zicând: „Scoate încoace pe ucigaşul fratelui său! Vrem să-l omorâm, pentru viaţa fratelui său pe care l-a ucis; vrem să nimicim chiar şi pe moştenitor!” Ei ar stinge astfel şi tăciunele care-mi mai rămâne, ca să nu lase bărbatului meu nici nume, nici urmaş viu pe faţa pământului.”
8Împăratul a zis femeii: „Du-te acasă. Voi da porunci cu privire la tine.”
9Femeia din Tecoa a zis împăratului: „Asupra mea, împărate, domnul meu, şi asupra casei tatălui meu să cadă pedeapsa; împăratul şi scaunul lui de domnie să nu aibă nimic de suferit.”
10Împăratul a zis: „Dacă va vorbi cineva împotriva ta, să-l aduci la mine, şi nu se va mai atinge de tine.”
11Ea a zis: „Să-şi aducă aminte împăratul de Domnul Dumnezeul tău, pentru ca răzbunătorul sângelui să nu mărească prăpădul şi să nu mi se nimicească fiul!” Şi el a zis: „Viu este Domnul, că un păr din capul fiului tău nu va cădea la pământ!”
12Femeia a zis: „Dă voie roabei tale să spună o vorbă domnului meu, împăratul.” Şi el a zis: „Vorbeşte!”
13Femeia a zis: „Pentru ce gândeşti tu astfel cu privire la poporul lui Dumnezeu, căci nu iese chiar din cuvintele împăratului că împăratul este ca şi vinovat când nu cheamă înapoi pe acela pe care l-a gonit?
14Trebuie negreşit să murim şi vom fi ca nişte ape vărsate pe pământ, care nu se mai adună. Dumnezeu nu ia viaţa, ci doreşte ca fugarul să nu rămână izgonit dinaintea Lui.
15Acum, dacă am venit să spun aceste lucruri împăratului, domnului meu, am venit pentru că poporul m-a înspăimântat. Şi roaba ta a zis: „Vreau să vorbesc împăratului; poate că împăratul va face ce va zice roaba sa.
16Da, împăratul va asculta pe roaba sa, ca să scape din mâna celor ce caută să ne nimicească, pe mine şi pe fiul meu, din moştenirea lui Dumnezeu.”
17Roaba ta a zis: „Cuvântul domnului meu, împăratul, să-mi dea odihnă. Căci domnul meu, împăratul, este ca un înger al lui Dumnezeu, gata să audă binele şi răul. Şi Domnul Dumnezeul tău să fie cu tine.”
18Împăratul a răspuns şi a zis femeii: „Nu-mi ascunde ce te voi întreba.” Şi femeia a zis: „Să vorbească domnul meu, împăratul!”
19Împăratul a zis atunci: „Oare mâna lui Ioab nu este ea cu tine în toată treaba aceasta?” Şi femeia a răspuns: „Viu este sufletul tău, împărate, domnul meu, că nu este cu putinţă nicio abatere nici la dreapta, nici la stânga de la tot ce a zis domnul meu, împăratul. În adevăr, robul tău Ioab mi-a poruncit şi a pus în gura roabei tale toate aceste cuvinte.
20Ca să dea o altă înfăţişare lucrului, a făcut robul tău Ioab lucrul acesta. Dar domnul meu este tot atât de înţelept ca şi un înger al lui Dumnezeu, ca să cunoască tot ce se petrece pe pământ.”Absalom este iertat şi adus înapoi21
22Ioab a căzut cu faţa la pământ, s-a închinat şi a binecuvântat pe împăratul. Apoi a zis: „Robul tău cunoaşte azi că am căpătat trecere înaintea ta, împărate, domnul meu, fiindcă împăratul lucrează după cuvântul robului său.”
23Ioab s-a sculat, a plecat în Gheşur şi a adus pe Absalom înapoi la Ierusalim.
24Dar împăratul a zis: „Să se ducă în casa lui şi să nu-mi vadă faţa.” Şi Absalom s-a dus în casa lui şi n-a văzut faţa împăratului.
25Nu era om în tot Israelul aşa de vestit ca Absalom în privinţa frumuseţii lui; din talpa piciorului până în creştetul capului, n-avea niciun cusur.
26Când îşi tundea capul – şi-l tundea în fiecare an, pentru că părul îi era greu – greutatea părului de pe capul lui era de două sute de sicli, după greutatea împăratului.
27Lui Absalom i s-au născut trei fii şi o fiică, numită Tamar, care era o femeie frumoasă la chip.28
29Apoi a chemat pe Ioab, să-l trimită la împăratul: dar Ioab n-a voit să vină la el. L-a chemat a doua oară; şi Ioab tot n-a vrut să vină.
30Absalom a zis atunci slujitorilor lui: „Vedeţi, ogorul lui Ioab este lângă al meu; are orz pe el; duceţi-vă şi puneţi-i foc.” Şi slujitorii lui Absalom au pus foc câmpului.
31Ioab s-a sculat şi s-a dus la Absalom acasă. Şi i-a zis: „Pentru ce au pus slujitorii tăi foc câmpului meu?”
32Absalom a răspuns lui Ioab: „Iată, ţi-am trimis vorbă şi ţi-am zis: „Vino aici, şi te voi trimite la împărat să-i spui: „Pentru ce m-am întors din Gheşur? Ar fi fost mai bine pentru mine să fiu şi acum acolo.” Doresc acum să văd faţa împăratului; şi dacă este vreo nelegiuire în mine, să mă omoare.”
33Ioab s-a dus la împărat şi i-a spus lucrul acesta. Şi împăratul a chemat pe Absalom, care a venit la el şi s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea lui. Împăratul a sărutat pe Absalom.
© Societatea Biblică Interconfesională din România
SCH2000
Joabs Ränkespiel und Absaloms Rückkehr1Als aber Joab, der Sohn der Zeruja, merkte, daß das Herz des Königs sich zu Absalom neigte,2da sandte er hin nach Tekoa und ließ eine kluge Frau von dort holen und sprach zu ihr: Stelle dich doch trauernd und ziehe Trauerkleider an und salbe dich nicht mit Öl, sondern stelle dich wie eine Frau, die lange Zeit um einen Toten Leid getragen hat.3Dann sollst du zum König hineingehen und mit ihm so und so reden! Und Joab legte ihr die Worte in den Mund.4Als nun die Frau von Tekoa mit dem König reden wollte, fiel sie auf ihr Angesicht zur Erde, verneigte sich und sprach: Hilf doch, o König!5Der König aber sprach zu ihr: Was fehlt dir? Sie sprach: Wahrlich, ich bin eine Witwe, und mein Mann ist gestorben!6Und deine Magd hat zwei Söhne, die stritten miteinander auf dem Feld, und als niemand rettend dazwischentrat, erschlug einer den anderen und tötete ihn.7Und siehe, nun ist die ganze Verwandtschaft gegen deine Magd aufgestanden, und sie sagen: Gib den her, der seinen Bruder erschlagen hat, damit wir ihn töten für die Seele seines Bruders, den er umgebracht hat, und damit wir auch den Erben vertilgen! Sie wollen so den Funken auslöschen, der mir noch übrig geblieben ist, um meinem Mann keinen Namen und keine Nachkommenschaft auf Erden zu lassen.8Da sprach der König zu der Frau: Geh heim, ich will deinetwegen Befehl geben!9Da sprach die Frau von Tekoa zum König: Auf mir, mein Herr und König, sei die Schuld und auf dem Haus meines Vaters; der König aber und sein Thron seien unschuldig!10Der König sprach: Wer gegen dich redet, den bringe zu mir, so soll er dich nicht mehr antasten!11Sie sprach: Der König gedenke doch an den HERRN, deinen Gott, daß der Bluträcher nicht noch mehr Unheil anrichte und daß man meinen Sohn nicht verderbe! Er sprach: So wahr der HERR lebt, es soll kein Haar von deinem Sohn auf die Erde fallen!12Und die Frau sprach: Lass doch deine Magd meinem Herrn, dem König, etwas sagen. Er aber sprach: Rede!13Die Frau sprach: Warum hast du denn so etwas gegen das Volk Gottes im Sinn? Und mit dem, was der König geredet, hat er sich selbst schuldig gesprochen, weil der König den nicht zurückholen lässt, den er verstoßen hat!14Denn wir müssen zwar gewiss sterben und sind wie das Wasser, das sich auf die Erde ergießt und das man nicht wieder auffangen kann. Aber Gott will das Leben nicht hinwegnehmen, sondern sinnt darauf, daß der Verstoßene nicht von ihm verstoßen bleibe!15Dass ich nun gekommen bin, mit meinem Herrn, dem König, dies zu reden, geschah deshalb, weil das Volk mir Angst machte; deine Magd aber sagte sich: Ich will doch mit dem König reden; vielleicht wird der König tun, was seine Magd sagt;16denn der König wird seine Magd erhören, daß er mich errette aus der Hand des Mannes, der mich samt meinem Sohn aus dem Erbe Gottes vertilgen will.17Und deine Magd sagte sich: Das Wort meines Herrn, des Königs wird mir gewiss ein Trost sein; denn mein Herr, der König, ist wie ein Engel Gottes, um Gutes und Böses anzuhören, darum sei der HERR, dein Gott, mit dir!18Der König antwortete und sprach zu der Frau: Verheimliche mir doch nicht, was ich dich frage! Die Frau sprach: Mein Herr, der König, rede!19Und der König sprach: Ist nicht Joabs Hand mit dir bei alledem? Die Frau antwortete und sprach: So wahr deine Seele lebt, mein Herr und König, es ist nicht möglich, weder zur Rechten noch zur Linken auszuweichen bei allem, was mein Herr, der König, sagt. Ja, dein Knecht Joab hat es mir befohlen, und er selbst hat alle diese Worte deiner Magd in den Mund gelegt.20Um der Sache ein anderes Aussehen zu geben, hat dein Knecht Joab dies getan; aber mein Herr ist so weise wie ein Engel Gottes, daß er alles auf Erden weiß!21Da sprach der König zu Joab: Siehe, ich will dies tun; so geh nun hin und hole den jungen Mann Absalom zurück!22Da fiel Joab auf sein Angesicht und verneigte sich und segnete den König; und Joab sprach: Heute erkennt dein Knecht, daß ich vor deinen Augen Gnade gefunden habe, mein Herr und König, da der König getan hat, was sein Knecht sagt!23So machte sich Joab auf und ging nach Geschur und brachte Absalom nach Jerusalem.24Aber der König sprach: Lass ihn wieder in sein Haus gehen, aber mein Angesicht soll er nicht sehen! So ging Absalom wieder in sein Haus und sah das Angesicht des Königs nicht.25Aber in ganz Israel war kein Mann so berühmt wegen seiner Schönheit wie Absalom. Von der Fußsohle bis zum Scheitel war kein Makel an ihm.26Und wenn er sein Haupt scheren ließ (dies geschah nämlich am Ende jedes Jahres, denn es war ihm zu schwer, so daß man es abschneiden musste), so wog sein Haupthaar 200 Schekel nach königlichem Gewicht.27Und dem Absalom wurden drei Söhne geboren und eine Tochter, die hieß Tamar; die war eine Frau von schönem Aussehen.28Und Absalom blieb zwei Jahre lang in Jerusalem, ohne daß er das Angesicht des Königs sah.29Dann aber sandte Absalom nach Joab, um ihn zum König zu schicken; aber er wollte nicht zu ihm kommen. Er aber sandte noch einmal; dennoch wollte jener nicht kommen.30Da sprach er zu seinen Knechten: Habt ihr das Feld Joabs gesehen, das neben dem meinigen liegt und auf dem er Gerste hat? Geht hin und zündet sie an! Da steckten die Knechte Absaloms das Feld in Brand.31Da machte sich Joab auf und kam zu Absalom ins Haus und sprach zu ihm: Warum haben deine Knechte mein Feld in Brand gesteckt?32Absalom aber sprach zu Joab: Siehe, ich sandte nach dir und ließ dir sagen: »Komm her, daß ich dich zum König sende und sagen lasse: Warum bin ich von Geschur gekommen? Es wäre besser für mich, daß ich noch dort wäre!« Und nun möchte ich das Angesicht des Königs sehen; und wenn eine Ungerechtigkeit an mir ist, so soll er mich töten!33Da ging Joab zum König hinein und sagte es ihm. Und er rief Absalom; und er kam zu dem König und verneigte sich vor dem König mit dem Angesicht zur Erde; und der König küsste Absalom.