Doriti ca elim.at să vă redirecționeze automat la pagina în limba română?
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Pentru detalii accesati pagina GDPR Vreau detalii

Biblia

VDCC

Înmulţirea untdelemnului1O femeie dintre nevestele fiilor prorocilor a strigat lui Elisei: „Robul tău, bărbatul meu, a murit, şi ştii că robul tău se temea de Domnul; şi cel ce l-a împrumutat a venit să ia cei doi copii ai mei şi să-i facă robi.”
2Elisei i-a zis: „Ce pot să fac pentru tine? Spune-mi ce ai acasă?” Ea a răspuns: „Roaba ta n-are acasă decât un vas cu untdelemn.”
3Şi el a zis: „Du-te de cere vase de afară de la toţi vecinii tăi, vase goale, şi nu cere puţine.
4Când te vei întoarce, închide uşa după tine şi după copiii tăi; toarnă din untdelemn în toate aceste vase şi pune deoparte pe cele pline.”
5Atunci ea a plecat de la el. A închis uşa după ea şi după copiii ei; ei îi apropiau vasele, şi ea turna din untdelemn în ele.
6Când s-au umplut vasele, ea a zis fiului său: „Mai dă-mi un vas.” Dar el i-a răspuns: „Nu mai este niciun vas.” Şi n-a mai curs untdelemn.
7Ea s-a dus de a spus omului lui Dumnezeu lucrul acesta. Şi el a zis: „Du-te de vinde untdelemnul şi plăteşte-ţi datoria; iar cu ce va rămâne, vei trăi tu şi fiii tăi.”Fiul Sunamitei8Într-o zi, Elisei trecea prin Sunem. Acolo era o femeie bogată. Ea a stăruit de el să primească să mănânce la ea. Şi ori de câte ori trecea, se ducea să mănânce la ea.
9Ea a zis bărbatului ei: „Iată, ştiu că omul acesta care trece întotdeauna pe la noi este un om sfânt al lui Dumnezeu.
10Să facem o mică odaie sus, cu ziduri, şi să punem în ea un pat pentru el, o masă, un scaun şi un sfeşnic, ca să stea acolo când va veni la noi.”
11Elisei, întorcându-se la Sunem, s-a dus în odaia de sus şi s-a culcat acolo.
12El a zis slujitorului său, Ghehazi: „Cheamă pe sunamita aceasta!” Ghehazi a chemat-o, şi ea a venit înaintea lui.
13Şi Elisei a zis lui Ghehazi: „Spune-i: „Iată, pentru noi tu ţi-ai făcut toată tulburarea aceasta, noi ce putem face pentru tine? Trebuie să vorbim pentru tine împăratului sau căpeteniei oştirii?” Ea a răspuns: „Eu locuiesc liniştită în mijlocul poporului meu.”
14Şi el a zis: „Ce să fac pentru ea?” Ghehazi a răspuns: „Ea n-are fiu, şi bărbatul ei este bătrân.”
15Şi el a zis: „Cheam-o!” Ghehazi a chemat-o, şi ea a venit la uşă.
16Elisei i-a zis: „La anul, pe vremea aceasta, vei ţine în braţe un fiu.” Şi ea a zis: „Nu! domnul meu, omule al lui Dumnezeu, nu amăgi pe roaba ta!”
17Femeia a rămas însărcinată şi a născut un fiu chiar pe vremea aceea, în anul următor, cum îi spusese Elisei.18Copilul s-a făcut mare. Şi într-o zi, când se dusese pe la tatăl său la secerători,
19a zis tatălui său: „Capul meu! Capul meu!” Tatăl a zis slujitorului său: „Du-l la mama sa!”
20Slujitorul l-a luat şi l-a dus la mama sa. Şi copilul a stat pe genunchii mamei sale până la amiază, şi apoi a murit.
21Ea s-a suit, l-a culcat pe patul omului lui Dumnezeu, a închis uşa după ea şi a ieşit.
22A chemat pe bărbatul ei şi a zis: „Trimite-mi, te rog, un slujitor şi o măgăriţă; vreau să mă duc în grabă la omul lui Dumnezeu, şi apoi mă voi întoarce.”
23Şi el a zis: „Pentru ce vrei să te duci astăzi la el? Doar nu este nici lună nouă, nici Sabat.” Ea a răspuns: „Fii pe pace!”
24Apoi a pus şaua pe măgăriţă şi a zis slujitorului său: „Mână şi pleacă, să nu opreşti pe drum decât când ţi-oi spune.”
25Ea a plecat deci şi s-a dus la omul lui Dumnezeu, pe muntele Carmel.
Omul lui Dumnezeu a văzut-o de departe şi a zis slujitorului său, Ghehazi: „Iată pe sunamita aceea!
26Acum, aleargă, dar, înaintea ei şi spune-i: „Eşti bine? Bărbatul tău şi copilul sunt bine?” Ea a răspuns: „Bine.”
27Şi cum a ajuns la omul lui Dumnezeu pe munte, i-a îmbrăţişat picioarele. Ghehazi s-a apropiat s-o dea înapoi. Dar omul lui Dumnezeu a zis: „Las-o, căci este tare amărâtă, şi Domnul mi-a ascuns lucrul acesta şi nu mi l-a făcut cunoscut.”
28Atunci ea a zis: „Am cerut eu oare domnului meu un fiu? N-am zis eu: „Nu mă amăgi”?”
29Şi Elisei a zis lui Ghehazi: „Încinge-ţi mijlocul, ia toiagul meu în mână şi pleacă. Dacă vei întâlni pe cineva, să nu-l întrebi de sănătate; şi dacă te va întreba cineva de sănătate, să nu-i răspunzi. Să pui toiagul meu pe faţa copilului.”
30Mama copilului a zis: „Viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că nu te voi părăsi.”
Şi el s-a sculat şi a mers după ea.
31Ghehazi le-o luase înainte şi pusese toiagul pe faţa copilului, dar n-a dat nici glas, nici semn de simţire. S-a întors înaintea lui Elisei, i-a spus lucrul acesta şi a zis: „Copilul nu s-a trezit.”
32Când a ajuns Elisei în casă, iată că murise copilul, culcat în patul lui.
33Elisei a intrat şi a închis uşa după ei amândoi şi s-a rugat Domnului.
34S-a suit şi s-a culcat pe copil; şi-a pus gura pe gura lui, ochii lui pe ochii lui, mâinile lui pe mâinile lui, şi s-a întins peste el. Şi trupul copilului s-a încălzit.
35Elisei a plecat, a mers încoace şi încolo prin casă, apoi s-a suit iarăşi şi s-a întins peste copil. Şi copilul a strănutat de şapte ori şi a deschis ochii.
36Elisei a chemat pe Ghehazi şi a zis: „Cheamă pe sunamita.” Ghehazi a chemat-o, şi ea a venit la Elisei, care a zis: „Ia-ţi fiul!”
37Ea s-a dus şi s-a aruncat la picioarele lui şi s-a închinat până la pământ. Şi şi-a luat fiul şi a ieşit afară.
Moartea în oală38Elisei s-a întors la Ghilgal, şi în ţară bântuia o foamete. Pe când fiii prorocilor şedeau înaintea lui, a zis slujitorului său: „Pune oala cea mare şi fierbe o ciorbă pentru fiii prorocilor!”
39Unul din ei a ieşit pe câmp să culeagă verdeţuri; a găsit viţă sălbatică şi a cules din ea curcubete {Un fel de castraveţi} sălbatice, până şi-a umplut haina. Când s-a întors, le-a tăiat în bucăţi în oala cu ciorbă, căci nu le cunoştea.
40Au dat oamenilor acelora să mănânce. Dar, cum au mâncat din ciorba aceea, au strigat: „Omule al lui Dumnezeu, moartea este în oală!” Şi n-au putut să mănânce.
41Elisei a zis: „Luaţi făină.” A aruncat făină în oală şi a zis: „Dă oamenilor acestora să mănânce.” Şi nu mai era nimic vătămător în oală.
Cele douăzeci de pâini de orz42A venit un om din Baal-Şalişa. A adus pâine din cele dintâi roade omului lui Dumnezeu, şi anume douăzeci de pâini de orz şi spice noi în sac. Elisei a zis: „Dă oamenilor acestora să mănânce.”
43Slujitorul său a răspuns: „Cum pot să dau din ele la o sută de inşi?” Dar Elisei a zis: „Dă oamenilor să mănânce; căci aşa vorbeşte Domnul: „Vor mânca şi va mai rămâne.”
44Atunci le-a pus pâinile înainte; şi au mâncat şi le-a mai şi rămas, după cuvântul Domnului.

Traducerea D. Cornilescu 1924, ediția revizuită în 2014
© Societatea Biblică Interconfesională din România

SCH2000

Elisas Dienst. Die Prophetenwitwe und die Vermehrung des Öls1Und eine Frau unter den Frauen der Prophetensöhne schrie zu Elisa und sprach: Dein Knecht, mein Mann, ist gestorben; aber du weißt, daß er, dein Knecht, den HERRN fürchtete. Nun ist der Gläubiger gekommen und will sich meine beiden Söhne als leibeigene Knechte nehmen!2Und Elisa sprach zu ihr: Was soll ich für dich tun? Sage mir, was hast du im Haus? Sie antwortete: Deine Magd hat nichts im Haus als nur einen Krug mit Öl!3Er sprach: Geh hin und erbitte dir draußen Gefäße von allen deinen Nachbarinnen, leere Gefäße, und nimm nicht wenige;4und geh hinein und schließe die Tür hinter dir und deinen Söhnen zu und gieße [Öl] in alle diese Gefäße; und was voll ist, trage weg!5Und sie ging von ihm weg und schloss die Tür hinter sich und ihren Söhnen zu; die brachten ihr [die Gefäße], und sie goss ein.6Und es geschah, als die Gefäße voll waren, da sprach sie zu ihrem Sohn: Reiche mir noch ein Gefäß her! Er sprach zu ihr: Es ist kein Gefäß mehr hier! Da versiegte das Öl.7Und sie kam und erzählte es dem Mann Gottes. Und er sprach: Geh hin, verkaufe das Öl und bezahle deine Schuld; du aber und deine Söhne, ihr könnt von dem Übrigen leben!Die Schunamitin und ihr Sohn8Und es geschah eines Tages, daß Elisa nach Schunem ging. Dort wohnte eine vornehme Frau, und die nötigte ihn, bei ihr zu essen. Sooft er nun vorbeikam, kehrte er dort ein, um zu essen.9Und sie sprach zu ihrem Mann: Siehe doch, ich erkenne, daß dies ein heiliger Mann Gottes ist, der immer bei uns vorbeikommt.10Lass uns doch ein kleines gemauertes Obergemach errichten und für ihn ein Bett sowie Tisch, Stuhl und Leuchter hineinstellen, damit er dort einkehren kann, wenn er zu uns kommt!11Es geschah nun eines Tages, daß er dort hinkam, und er kehrte in das Obergemach ein und legte sich darin hin.12Und er sprach zu seinem Burschen Gehasi: Rufe diese Schunamitin! Da rief er sie, und sie trat vor ihn hin.13Und er sprach zu ihm: Sage ihr doch: Siehe, du hast unsertwegen so viel Sorge gehabt; was kann ich für dich tun? Hast du etwas, weswegen ich mit dem König oder mit dem Heerführer für dich reden sollte? Sie sprach: Ich wohne ja mitten unter meinem Volk!14Er sprach: Was könnte man für sie tun? Gehasi sprach: Ach, sie hat keinen Sohn, und ihr Mann ist alt!15Da sagte er: Rufe sie! Und als er sie rief, trat sie unter die Tür.16Und er sprach: Um dieselbe Zeit übers Jahr wirst du einen Sohn ans Herz drücken! Sie sprach: Ach nein, mein Herr, du Mann Gottes, belüge deine Magd nicht!17Aber die Frau wurde schwanger und gebar einen Sohn um dieselbe Zeit, im nächsten Jahr, so wie Elisa ihr verheißen hatte.18Als aber der Knabe heranwuchs, geschah es eines Tages, daß er zu seinem Vater, zu den Schnittern hinausging.19Da sprach er zu seinem Vater: Mein Kopf, mein Kopf! Jener aber befahl einem Knecht: Trage ihn zu seiner Mutter!20Der hob ihn auf und brachte ihn zu seiner Mutter. Und er saß auf ihrem Schoß bis zum Mittag, dann starb er.21Da ging sie hinauf und legte ihn auf das Bett des Mannes Gottes, schloss hinter ihm zu und ging hinaus;22und sie rief ihren Mann und sprach: Sende mir doch einen von den Knechten und eine Eselin, ich will schnell zu dem Mann Gottes gehen, aber [bald] wiederkommen!23Er sprach: Warum gehst du heute zu ihm? Es ist doch weder Neumond noch Sabbat! Sie sprach: Lebe wohl!24Und sie sattelte die Eselin und sprach zu ihrem Knecht: Treibe das Tier immerzu an und halte mich nicht auf beim Reiten, es sei denn, daß ich es sage!25So ging sie denn und kam zu dem Mann Gottes auf den Berg Karmel. Als aber der Mann Gottes sie aus einiger Entfernung sah, sprach er zu seinem Diener Gehasi: Sieh dort die Schunamitin!26Nun laufe ihr doch entgegen und sprich zu ihr: Geht es dir gut? Geht es deinem Mann gut? Geht es dem Kind gut? Sie sprach: Jawohl!27Als sie aber zu dem Mann Gottes auf den Berg kam, umfasste sie seine Füße; da trat Gehasi herzu, um sie wegzustoßen. Aber der Mann Gottes sprach: Lass sie, denn ihre Seele ist betrübt, und der HERR hat es mir verborgen und es mich nicht wissen lassen!28Sie aber sprach: Habe ich denn von meinem Herrn einen Sohn erbeten? Sagte ich nicht, du solltest mich nicht täuschen?29Da sprach er zu Gehasi: Gürte deine Lenden und nimm meinen Stab in deine Hand und geh hin! Wenn dir jemand begegnet, so grüße ihn nicht, und grüßt dich jemand, so antworte ihm nicht, und lege meinen Stab auf das Angesicht des Knaben!30Aber die Mutter des Knaben sprach: So wahr der HERR lebt, und so wahr deine Seele lebt, ich lasse nicht von dir! Da machte er sich auf und folgte ihr.31Gehasi aber ging vor ihnen hin und legte dem Knaben den Stab auf das Angesicht; aber da war keine Stimme und kein Aufmerken. Und er kehrte um, ihm entgegen, und berichtete es ihm und sprach: Der Knabe ist nicht aufgewacht!32Als nun Elisa in das Haus kam, siehe, da lag der Knabe tot auf seinem Bett.33Und er ging hinein und schloss die Tür hinter ihnen beiden zu und betete zu dem HERRN.34Dann stieg er hinauf und legte sich auf das Kind, und er legte seinen Mund auf den Mund des Kindes und seine Augen auf dessen Augen und seine Hände auf dessen Hände und breitete sich so über es, daß der Leib des Kindes warm wurde.35Danach stand er auf und ging im Haus einmal hierhin, einmal dorthin; dann stieg er wieder hinauf und breitete sich über ihn. Da nieste der Knabe siebenmal; danach tat der Knabe die Augen auf.36Und er rief Gehasi und sprach: Rufe die Schunamitin! Da rief er sie, und als sie zu ihm hereinkam, sprach er: Da nimm deinen Sohn!37Und sie kam und fiel nieder zu seinen Füßen und neigte sich zur Erde, und sie nahm ihren Sohn und ging hinaus.Der Tod im Topf38Elisa aber kam wieder nach Gilgal. Und es war eine Hungersnot im Land. Und die Prophetensöhne saßen vor ihm, und er sprach zu seinem Burschen: Setze den großen Topf auf und koche ein Gericht für die Prophetensöhne!39Da ging einer aufs Feld hinaus, um Kräuter zu sammeln, und er fand ein wildes Rankengewächs und sammelte davon sein Gewand voll wilde Gurken; und als er heimkam, zerschnitt er sie in den Gemüsetopf; denn sie kannten sie nicht.40Als man es aber den Männern zum Essen vorsetzte und sie von dem Gemüse aßen, schrien sie und sprachen: Der Tod ist im Topf, Mann Gottes! Und sie konnten es nicht essen.41Er aber sprach: So holt Mehl herbei! Und er warf es in den Topf und sprach: Setze es den Leuten vor, daß sie essen! Da war nichts Schlimmes [mehr] im Topf.Die Speisung der Einhundert42Aber ein Mann von Baal-Schalischa kam und brachte dem Mann Gottes Erstlingsbrote, 20 Gerstenbrote und Jungkorn in seinem Sack. Er aber sprach: Gib es den Leuten, daß sie essen!43Und sein Diener sprach: Wie kann ich das 100 Männern vorsetzen? Er aber sprach: Gib es den Leuten, daß sie essen! Denn so spricht der HERR: Man wird essen, und es wird übrig bleiben!44Und er legte es ihnen vor, und sie aßen; und es blieb noch übrig, nach dem Wort des HERRN.

Schlachter Copyright © 2000 Genfer Bibelgesellschaft.