Doriti ca elim.at să vă redirecționeze automat la pagina în limba română?
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Pentru detalii accesati pagina GDPR Vreau detalii

Biblia

VDCC

CEI DIN URMĂ ÎMPĂRAŢI AI LUI IUDA, DE LA EZECHIA PÂNĂ LA NIMICIREA ÎMPĂRĂŢIEI LUI IUDA
Ezechia, împăratul lui Iuda
1În al treilea an al lui Osea, fiul lui Ela, împăratul lui Israel, a început să domnească Ezechia, fiul lui Ahaz, împăratul lui Iuda.
2Avea douăzeci şi cinci de ani când a ajuns împărat şi a domnit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Abi, fata lui Zaharia.
3El a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său David.
4A îndepărtat înălţimile, a sfărâmat stâlpii idoleşti, a tăiat Astartele şi a sfărâmat în bucăţi şarpele de aramă pe care-l făcuse Moise, căci copiii lui Israel arseseră până atunci tămâie înaintea lui: îl numeau Nehuştan.
5El şi-a pus încrederea în Domnul Dumnezeul lui Israel; şi dintre toţi împăraţii lui Iuda, care au venit după el sau care au fost înainte de el, n-a fost niciunul ca el.
6El s-a alipit de Domnul, nu s-a abătut de la El şi a păzit poruncile pe care le dăduse lui Moise, Domnul.
7Şi Domnul a fost cu Ezechia, care a izbutit în tot ce a făcut. El s-a răsculat împotriva împăratului Asiriei şi nu i-a mai fost supus.
8A bătut pe filisteni până la Gaza şi le-a pustiit ţinutul, de la toate turnurile de pază până la cetăţile întărite.Luarea Samariei de asirieni9În al patrulea an al împăratului Ezechia, care era al şaptelea an al lui Osea, fiul lui Ela, împăratul lui Israel, Salmanasar, împăratul Asiriei, s-a suit împotriva Samariei şi a împresurat-o.
10După trei ani a luat-o, în al şaselea an al lui Ezechia, care era al nouălea an al lui Osea, împăratul lui Israel: atunci a fost luată Samaria.
11Împăratul Asiriei a dus pe Israel rob în Asiria şi i-a aşezat la Halah şi Habor, lângă râul Gozan şi în cetăţile mezilor,
12pentru că n-ascultaseră de glasul Domnului Dumnezeului lor şi călcaseră legământul Lui; pentru că nici n-ascultaseră, nici nu împliniseră tot ce poruncise Moise, robul Domnului.
Năvălirea lui Sanherib13În al paisprezecelea an al împăratului Ezechia, Sanherib, împăratul Asiriei, s-a suit împotriva tuturor cetăţilor întărite din Iuda şi a pus stăpânire pe ele.
14Ezechia, împăratul lui Iuda, a trimis să spună împăratului Asiriei la Lachis: „Am greşit! Depărtează-te de mine. Ce vei pune asupra mea voi purta.” Şi împăratul Asiriei a cerut lui Ezechia, împăratul lui Iuda, trei sute de talanţi de argint şi treizeci de talanţi de aur.
15Ezechia a dat tot argintul care se afla în Casa Domnului şi în vistieriile casei împăratului.
16Atunci a luat Ezechia, împăratul lui Iuda, şi a dat împăratului Asiriei aurul cu care acoperise uşile şi uşorii Templului Domnului.Împresurarea Ierusalimului17Împăratul Asiriei a trimis din Lachis la Ierusalim, la împăratul Ezechia, pe Tartan, Rab-Saris şi pe Rabşache cu o oştire puternică. S-au suit şi au ajuns la Ierusalim. Când s-au suit şi au ajuns, s-au oprit la canalul de apă al iazului de sus, pe drumul care duce în ogorul înălbitorului.
18Au chemat pe împărat; şi Eliachim, fiul lui Hilchia, mai marele peste casa împăratului, s-a dus la ei cu Şebna, logofătul, şi cu Ioah, fiul lui Asaf, arhivarul.
19Rabşache le-a zis: „Spuneţi lui Ezechia: „Aşa vorbeşte marele împărat, împăratul Asiriei: „Ce este încrederea aceasta pe care te bizui?
20Tu ai zis: „Pentru război trebuie chibzuinţă şi putere.” Dar acestea sunt doar vorbe în vânt. În cine, dar, ţi-ai pus încrederea de te-ai răsculat împotriva mea?
21Iată, ai pus-o în Egipt, ai luat în ajutor trestia aceea frântă, care înţeapă şi străpunge mâna oricui se sprijină pe ea: aşa este faraon, împăratul Egiptului, pentru toţi cei ce se încred în el.
22Poate că îmi veţi spune: „În Domnul Dumnezeul nostru ne încredem.” Dar nu este El acela ale cărui înălţimi şi altare le-a îndepărtat Ezechia, zicând lui Iuda şi Ierusalimului: „Să vă închinaţi înaintea altarului acestuia la Ierusalim”?
23Acum fă o învoială cu stăpânul meu, împăratul Asiriei: îţi voi da două mii de cai, să vedem dacă poţi din partea ta să dai atâţia călăreţi ca să încalece pe ei.
24Şi cum ai putea îndepărta o căpetenie din cei mai mici slujitori ai stăpânului meu? Îţi pui încrederea în Egipt pentru care şi călăreţi.
25De altfel, oare fără voia Domnului m-am suit eu împotriva acestui loc, ca să-l nimicesc? Domnul mi-a zis: „Suie-te împotriva ţării acesteia şi nimiceşte-o.”
26Eliachim, fiul lui Hilchia, Şebna şi Ioah au zis lui Rabşache: „Vorbeşte robilor tăi în limba aramaică, fiindcă o înţelegem; nu ne vorbi în limba iudaică, în auzul poporului de pe zid.”
27Rabşache le-a răspuns: „Oare stăpânului tău şi ţie m-a trimis stăpânul meu să spun aceste vorbe? Oare nu acestor oameni care stau pe zid să-şi mănânce balega şi să-şi bea udul cu voi?”
28Atunci Rabşache, înaintând, a strigat cu glas tare în limba iudaică şi a zis: „Ascultaţi cuvântul marelui împărat, împăratul Asiriei!
29Aşa vorbeşte împăratul: „Să nu vă înşele Ezechia, căci nu va putea să vă izbăvească din mâna mea.
30Să nu vă facă Ezechia să vă încredeţi în Domnul, zicând: „Domnul ne va izbăvi, şi cetatea aceasta nu va fi dată în mâinile împăratului Asiriei.”
31N-ascultaţi de Ezechia; căci aşa vorbeşte împăratul Asiriei: „Faceţi pace cu mine, supuneţi-vă mie, şi fiecare din voi va mânca din via lui şi din smochinul lui, fiecare va bea apă din fântâna lui,
32până voi veni şi vă voi duce într-o ţară ca a voastră, într-o ţară cu grâu şi cu vin, o ţară cu pâine şi vii, o ţară cu măslini de untdelemn şi miere, şi veţi trăi şi nu veţi muri. N-ascultaţi, dar, de Ezechia, care vă amăgeşte zicând: „Domnul ne va izbăvi.”
33Oare dumnezeii neamurilor au izbăvit ei fiecare ţara lui din mâna împăratului Asiriei?
34Unde sunt dumnezeii Hamatului şi Arpadului? Unde sunt dumnezeii Sefarvaimului, Henei şi Ivei? Au izbăvit ei Samaria din mâna mea?
35Care dintre toţi dumnezeii acestor ţări şi-au izbăvit ţara din mâna mea, pentru ca şi Domnul să izbăvească Ierusalimul din mâna mea?”
36Poporul a tăcut şi nu i-a răspuns o vorbă; căci împăratul dăduse porunca aceasta: „Să nu-i răspundeţi.”
37Şi Eliachim, fiul lui Hilchia, căpetenia casei împăratului, Şebna, logofătul, şi Ioah, fiul lui Asaf, scriitorul, au venit la Ezechia cu hainele sfâşiate şi i-au spus cuvintele lui Rabşache.

Traducerea D. Cornilescu 1924, ediția revizuită în 2014
© Societatea Biblică Interconfesională din România